Strada era scufundata in muzica lui aprilie si a rotilor masinilor ce se opreau pentru a-si lasa pasagerii sa plece inspre scoala de vis-a-vis ori spre liceul meu, pe care acum il aveam in spate, dupa brazii batrani si trandafirii ce se pregateau sa isi dezvaluie frumusetea. O asteptam pe Andrada de aproape jumatate de ora. Masinile incepeau sa mearga bara la bara, iar ea inca nu isi facuse aparitia. Dupa cateva apeluri insistente, Andrada, bine dispusa, tinand in mana un pachet se afisa, pe trotuarul opus mie. Tocmai ce voia sa traverseze strada, cand corpul ei s-a oprit, facand o fata uimita, socata. Motivul era un jeep rosu, pe care amandoua il stiam in detaliu cu numarul B 25 BGD. Bogdan era la volan, ochelarii de soare fiind fixi, cotul stang, sprijinit usor de bordura geamului inchis si cu cealalta mana detinnad controlul volanului. Insa nu era singur. In partea stanga observasem, cum trecea pe langa mine un alt Bogdan. Credeam ca mi se pare. Care Bogdan? Fostul meu coleg, care era bun prieten cu baietii de la mine din clasa.
- Neata! Ala nu era fostu tau coleg ? Ma intreba Andrada, ce ajunsese langa mine, intrerupandu-ma din holbarea mea catre automobilul ce se indeparta pe straduta catre poarta elevilor.
- Nu se poate! Am strigat si in urma masinii, picioarele mele, necontrolate aproape ca au luat-o la fuga, inspre directia masinii. Cand se oprise in acelasi loc, in care parca zilnic, adica vis-avis de poarta elevilor, langa gardul verde al casei ce ne era vecina, inima mea a scos un tiuit nevrednic in toata fiinta mea, iar cand ambele portiere s-au deschis, am strans in mine tot aerul posibil din jurul meu.
Socant. Bogdan, fostul meu coleg de generala chiar cobora din jeep-ul lui Bughi, extrem de degajat, cu un usor iz de aroganta fata de cateva boboace ce s-au oprit pentru a se holba la ei. Purta ca deobicei blugi usor evazati, o geaca sport si parul sau mereu statea rebel, dar nu ca al lui Bughi. Gura mea se framanta cu buzele si cu mintea. Castigase inima! In mai putin de cateva fractiuni de secunda, pasii mei s-au oprit aproape de masina, zambind. Pe Andrada o simteam nesigura de ceea ce voiam sa fac in spatele meu, pastrand distanta.
- Bogdaan! Am strigat, lasand ca sunetele sa imbie ecoul format. Pana si eu m-am surprins.
Fostul meu coleg, vorbea cu Bughi langa capota masinii, insa spre surprinderea mea, capul saten, buimac si complex care s-a ridicat, a caror ochi ma priveau curiosi nu era a fostului meu coleg de genereala, ci ai lui Bughi. M-am blocat. Privirea lui ma analiza si un usor zambet, curios acum ii cuprinsese fata. Dar inainte ca Bughi sa ma intrebe ceva sau sa mai pierd vremea, ratiunea imi redeschisese gura.
- Bogdan!
- Ah! Spusese Bogdan, fostul meu coleg. Neata!
- Hei! Am zis razand.
- Ne vedem dupa amiaza ! Pa, frate! A rostit Bogdan catre Bughi ce ramasese oarecum mut de uimire. Exact ce doream! Ce faci mayla?
- Bine, dar tu? Cum de ai venit cu masina lui..?
- Lui Bughi!? Am incuviintat si am continuat sa ne indreptam spre liceu, lasandu-l in urma pe Bughi. Pai e vecinul meu si ma aduce cam zilnic..
- Vecinul tau? Am repetat, bineinteles socata.
- Da. Eu stau deasupra lui la 8, el la 7.
In acel moment am crezut ca voi incepe sa sar in sus ca o fana infocata a trupei One Direction. dar mi-am pastrat calmul si am continuat sa merg. Pana la urma urmei nu voiam ca Bogdan sa creada ca ma interesez de el sau ceva de genu.Inevitabilul se intampla.
- De ce Mayla? Te intereseaza? Dadu din sprancene, facandu-ma sa zambesc.
- Nu! Normal ca nuu! Am lungit litera ''u'' pentru a ingrosa negatia.
- Ehh, ziceam si eu.. Oricum are prietena..
- Stiu. Am zis dur, apoi dandu-mi seama am incercat sa afisez un zambet, in timp ce intram pe usa liceului. Am fost colege.
