Tipete de bucurie, poze, suvite razlete, feminine pe chipurile umbrite de acea stralucire falnica ce se zarea printre pleoapele ingreunate de fard, buzele presarate fie de sarutari patimase sau de rujuri contrastante. Curtea liceului era luata cu asalt incepand cu ora 9. Nimeni nu mai putea sa stea intr-un colt, fumand tigara, apatic, trist, pentru ca nu isi facuse tema la romana sau ca reusise sa chiuleasca de la istorie. Nimeni. Pentru ei o etapa renastea, una se tremina, iar alta incepea sa isi scuture aripile. Multe fete incercau sa nu planga si se strangeau in brate reciproc cu alte colege de breasla. O vedeam pe Roxana Vicireanu cu niste tocuri cochete care abia se vedeau de acea pelerina neagra. Fiecare clasa avea cate o panglica pe unul dintre umeri de o alta culoare, afise, muzica din surdina crea atmsofera. Iar eu, priveam intreaga scena, de la acelasi geam, hamesit de atat de multe intamplari si mistuit parca de o melancolie ciudata.
Clasa mea era goala. Toti erau in laboratorul de biologie sau in laboratorul de chimie. O ajutau pe diriga cu florile primite sau se organizau pentru cand trebuia sa incepem sa mergem inspre ateneu, odata cu cardul de adolescenti ce isi lasau visele sa zboare, aruncand toca in sus, spre libertate. Daca i-am vazut? Pe cine? Pe ei.
Da, de cum rotile masinillor lor si-au oprit cursul, ca deobicei in fata portii elevilor. Insa se vedea ca era o zi speciala. Venisera incarcati cu flori si cu alti colegi de la alte clase. Surpriza diminetii a constat cin Stefan care a coborat din masina lui Bogdan. Ma bucuram ca nu am fost acolo sa asist si sa sorb din moment prea mult. Mi-ar fi parut rau, dar probabil as fi ras. Una din doua.
- Hei. Si un ciocanit se auzi in usa deschisa.
M-am intors, incercand sa schitez un zambet aparent calm si cald. Era Diana, imbracata intr-o tinuta serioasa, usor cam matura pentru gusturile mele. Negru si maro. Uh, culori sumbre!
- Buna. Ce faci? Am zis, parca voind sa imi arat dintii.
- Ma plictiseam si ma gandeam eu ca am sa dau peste tine pe aici..Nu mergi?
- Ba da.
- Ti-e greu, nu?
Am incuviintat. Mi-a cuprins umerii in mainile ei, mult prea putin feminine si mi-a oferit incredere si putin din parfumul ei, mult prea dulce.
- Va fi bine. Poate se va intampla ceva.
- Si Andrada crede acelasi lucru, dar eu sunt de o alta parere.
- Uite, crezi ce vrei, dar pana nu se va intampla ceva, nu ai ce sa faci. Acum, haide, vrei sa mai iti plangi de mila langa geam sau sa cobori si sa vezi cum Bughi injura de toti sfintii ca si-a pierdut toca?
- De unde stii? Ce a facut? am zis izbucnind in ras, rodandu-ma curiozitatea.
- Am aflat din greseala sau mai bine zis dintr-o coincidenta. Oricine urca in spatele lui scarile a auzit drama lui. Si a chicotit, punand un accent ciudat pe cuvantul drama.
- Numai lui putea sa i se intample asta!
- Haide!
Si dupa ce mi-am scuturat capul, lasand ca bretonul meu sa se aranjeze singur peste sprancene, mi-am muscat buzele, coborand treptele, oarecum fericita, cu speranta din adancul sufletului ca finalul sa nu fie in acea zi.
∞
Ma simteam ca la inmormantare. Suna dramatic, insa chiar asa este. Viata mea cu siguranta e palpitanta si beneficiez de replici si scene rupte din filme, fie comedii, drame sau povesti de iubire, dar macar e originala si partea cea mai proasta e ca nu suntem actori, ci pioni. Strangeam cu putere buchetul de flori pe care mi-l daduse diriga sa il car pentru profesori. Fiecare avea cate unul si trebuiau lasate pe o masa, pe scena, la ateneu pentru a fi inmanate dirigintilor de catre un elev pe clasa.
