În slujba unui idol

7~Un pahar de whisky cu gheață~

Abea în momentul în care pășesc în interiorul salonului realizez ce urma să mi se întâmple.

Pe scaunul din fața mea urma să îmi pierd din păr, poate un sfert, poate jumătate, poate mai mult. Acest gând mă îngrijora mai mult decât comportamentul lui Jungkook.

Bărbatul aplecă ușor capul în fața hairstilist-ei dându-și masca jos de la gură și scuzându-se că am întârziat.

Îl apuc de braț și îl trag la o oarecare depărtare de femeia înaltă și slăbuță cu părul prins într-o coadă făcută sus, ce urma să îmi nenorocească părul.

—Jungkook, nu se poate să renunțăm la tuns? Mi-l coafează frumos și plecăm.  Am încercat eu să îl înduplec milogindu-mă. Bărbatul mă privește plictisit, probabil așteptându-se la această reacție.

—Nu. O să te tundă și o să te vopsească. Și o să iasă bine. Nu te mai panica. Vorbește el superficial.

Nu avea cum să înțeleagă cât de mult țineam eu la părul meu. Nu aveam cum să îl tund. Ar însemna să mă rup complet de talăl meu și nu vreau asta.

—Putem vorbii afară? Te rog! Spun eu serioasă privindu-l fix în ochii lui negri, strălucitori. Acesta încuviințeasă și se scuză față de femeia care, până la urmă, își pierdea timpul din cauza noastră.
—Johana trebuie să intri. Dacă mai întârziem mult nu vom ajunge la timp la petrecere.
—Bine uite, ce ar fi dacă doar m-ar vopsi. Încerc eu să îl conving, speriată fiind de gândul tăierii părului meu.
—Nu, Johana fi rațională! E doar păr o să crească! Ce dracu' în trei ani o să devină dublu!  Tonul acestuia începuse să urce rănindu-mi timpanul.
—Jungkook...
—Nu vreau sa aud nimic! O să intri acolo și o să te tunzi și vopsești fără alte comentarii! Spune el apucându-ma de mână.

Îmi strânge brațul atât de tare brațul încât simt cum îmi plusează sângele în vene. Mă târăște până la cele trei trepte din fața intrării în salos bruscându-mă. Am șimțiț cum umărul mi-a trosnit apoi cum un foc l-a cuprins în grabă. L-am împins pe Jungkook nervoasă simțind cum rațiune se pierdea ușor ușor.

—Gata ajunge! Strig eu. Mă doar! Omule mi-a trosnit umărul. Tu îți dai seama ce fosță ai? Dozeaz-o cum trebuie!  Mă aplec ținându-mă de umăr simțind cum îmi zvâcnea.

Am mai avut parte de lovituri la umăr, știam că nu e foarte grav, era doar o simpla întindere ce urma să nu o mai simt peste câteva ore, dar trebuia să îl fac să conștientizeze problemele pe care le are.

Eram sătulă de comportamentul lui autoritar, din acest motiv orgoliul meu a ieșit la iveală, din nou, și am hotărât să merg înăuntru, să mă tund cât mai scurt  și să mă vopsesc cât mai banal, eventual culoarea mea naturală.

Jungkook se apleacă și el, mă apucă de umeri și mă privește îngrijorat. Îmi analizează umărul, clar speriat. Mă privește cu ochii mari, plini de părere de rău.

—Johana...
—Da, da. Știu, acum să intrăm și să terminăm cu toate astea. Spun eu neutră miscându-mi ușor umărul. Știam că vrea să îmi atunce niște scuze ieftine.

Mă așez orbita de orgoliu pe scaunul acela. Femeia își lăsă capul lângă al meu și mă privește în oglindă.

—Ai vre-o preferință legată de tunsoare sau coafură? Întreabă aceasta zâmbind. Atitudinea amabila a femeii subtiți din spatele meu îmi înmuiase nervii. La acel moment mi-am zis că nu va fi așa rău să mă tund.

—Să nu tundeți prea mult din el. Femeia, al cărei nume l-am observat abea acum scris pe un ecuson prins de tricoul ei, Kim Ji Ah scris cu litere îngroșate, îmi pune mâna pe cap și îmi pișcă puțin părul, îmi mișcă puțin și capul apoi își lăsă mâinile pe umerii mei.
—Ce părere ai să te vopsesc brunetă ar merge bine cu ochii tăi. Sunt foarte frumoși.
—Ah... Mulțumesc! Spun ușor confuză și rușinată de complimetul ei făcut într-un mod atât de adorabil.
—Nu mă înțelege greșit, noi asiatici avem ochii închiși la culoare, ochii în nuanțe verzi căprui nu vezi la tot pasul. Ji Ah îmi zâmbește, automat îi întorc gestul și se apucă de treabă liniștită