În slujba unui idol

2~Un nou început~

                   𝕀ℕ 𝕊𝕃𝕌𝕁𝔹𝔸 𝕌ℕ𝕌𝕀 𝕀𝔻𝕆𝕃

Eram pe canapea, butonând telefonul. În ultima săptămână mi-am exersat coreeana și m-am informat despre acea țară. Să nu par ca picată din lună.

Dar modul lor de a se comporta nu era deloc pe placul meu. Foarte inocenți și respectuosi. Ah... Prea multă prostie.

Dar oricum obiectivul nu e sa mi fac prieteni ci să fac bani. Daca nu am prieteni nu am cum sa pierd timpul deci tot răul spre bine.

Din bucătărie se aude vocea Albertinei. Este o prietenă veche din liceu ce are același comportament ca mine.

Dar ea continuă studiile, fiind platite de iubitul ei, cu zece ani mai mare decât ea. Oricum a ajuns mai bine decât mine.

—Hana! Treci la masă dacă nu vrei să mori de foame. Și mai lasă telefonul ăla!

—Acum, acum! Mă ridic de pe canapea și merg spre ea.

—Dragă, dar de când nu ai mai făcut sex că pari cam palidă.

—Hai mă Albertino! De asta îți arde ție acum? Ști că ultimul meu iubit a foat când trăia și sora mea.

—Vai de capul meu! Un an de zile! Dar ce ai de gând dragă sa te călugăreşti?

—Hai taci si lasa-mă să mânânc! Ea pleaca din bucătărie. Şi se așează pe canapea la TV.

Într-o jumătate de oră primesc un mesaj de la Parker. În mesaj scria că trebuie să îmi ridic actele de la poștă, cu tot cu bilet de avion și tot ce mai trebuia.

                    𝕀ℕ 𝕊𝕃𝕌𝕁𝔹𝔸 𝕌ℕ𝕌𝕀 𝕀𝔻𝕆𝕃

les grăbita din clădirea micuță și înghesuită a poştei. Îmi șterg cu mâneca hanoracului un strat de transpirație de pe frunte și inspir obosită.

Încep să merg spre casa Albertinei în timp ce mă uit prin acel plic mare, cât o coală A4. Înăuntru era un pașaport, un bilet de avion, un permis de conducere penru Coreea, o viză de trei ani pentru acea țara și un fel de contract de închiriere a unei garsoniere.

Probabil acolo e locul unde voi locuii timp de trei ani cât îmi e contractul de angajare, care este și el aici. Se pare că salariul era de trei mi de dolari pe lună ceea ce era extrem de mult.

Locul asta de munca era portița mea de scăpare. Așa putea strânge bani pentru o facultate.

La urma urmei aveam doar douăzeci de ani. Ce conta dacă o faceam mai târziu important e că o făceam.

Restul drumului îl parcurg zâmbind. Cum intru în casă mă apuc să-mi fac bagajele. Pe bilet scria că avionul decolează la unsprezece seara.

Albertina pășește în picioarele goale, în camera unde stăteam eu. Vine lânga mine. În mână avea o doză de bere. Îmi face semn spre ea, dar eu o refuz. Fata stă câteva clipe și mă privește.

—O să pleci în seara asta? Întreabă ea tristă. Îmi așez ultima haină în valiză și mă întorc spre ea.

—Da, la unșpe' am zborul. Ea oftează și mă ia în brațe.

—O să îmi fie dor de tine Hanna! Petrecerile nu sunt la fel fără tine. Şi nici beţiile nu sunt la fel fără să îmi faci tu capu' calendar.

—Stai liniştită! Trei ani trec repede.

—Stai aşa! Adica în tot timpul ăsta nu o să te întorci în țară? Întreabă ea stupefiată.

—Nu. Asta înseamnă bani pierduti. Deci nu. Ea oftează și mă ia din nou în brațe.