Păcat ca începea meciul, mi-aș fi dorit să îl mai bat la cap puțin pe blond.


~


Desigur ca am câștigat meciul, având în vedere că nu a fost atât de greu. Îmi trag tricoul înapoi pe mine și îmi fac dispariția mai rapid, plecând de pe teren. Nathaniel plecase undeva, păcat ca nu a stat tot meciul. Îi voi spune că m-a rănit. Mi-aș fi dorit să ne fi întors împreună.

Îmi scot telefonul din buzunarul de la spate al pantalonilor și îi trimit un mesaj “Ouch, cum ai putut să mă părăsești?:(“. Nu știu dacă are numărul meu salvat în telefon, însă sper că se va prinde cine i-a trimis mesajul. Asta dacă își va verifica telefonul, nu prea îl vedeam stând pe telefon. Măcar Nu este introvert.

Intru în pensiune și cu pași grăbiți mă urc pe scări. Când ajung lângă ușa mea, îmi scot cheile și dau să descui ușa. Apoi mă fulgeră si pe mine. Ca prostul m-am grăbit, nici măcar nu mai am țigări. La dracu, trebuie sa mă întorc ca sa trec pe la magazin.

Îmi vine să mă lovesc cu ceva în cap și nici măcar nu mă pot teleporta sau ceva de genul pentru ca peste tot sunt o grămadă de oameni și nu risc să fiu văzut.

Înjur în șoaptă și de data asta nu prea grăbit sau entuziasmat, cobor scările. Cu pași leneși, ca deja mi-a trecut cheful de a fi bucuros, ies din clădire.
Va trebui să întreb pe cineva unde este cel mai apropiat magazin, deoarece nici măcar nu am habar unde este. Minunat. Sper sa se vândă țigări la ora asta.

Cu mâinile în buzunar și cu pași domoli merg spre o direcție luată la întâmplare. Mă gândesc că dacă aș continua sa merg, poate aș găsi ceva. Dacă nu, mă apuc sa întreb lumea, până atunci, decid să caut de cont propriu.

Nu era încă întuneric afară, dar nici foarte luminos. Plus ca mai era și înnorat. Fix opusă cu vremea de acum câteva ore, acum mai avea puțin și ploua, iar atunci chiar era destul de cald.

Mergând, aud câteva râsete și voci. De curios ce sunt, îmi întorc capul și realizez ca vine de pe o alee. Mă apropii cu pași muți de loc și mă uit confuz să înțeleg care e situația. Ce dramă se mai ascundea aici?

Când văd ce se întâmpla, simt cum mă enervez mult prea rapid. Erau 3 din echipa de rezervă de sport a școlii cu care am jucat astăzi, iar unul dintre ei îl ținea de guler pe nimeni altul decât Nathaniel. Înainte ca măcar să realizez ce se întâmplă, îl trânti de perete și începuse prostul ăla să țipe de ceva că a fugit.

Nu cumva vorbea despre situația de care mi-a spus Nath unde a scăpat nu știu ce suc pe nu știu ce ipocrit? Daca da, atunci ipocrit era puțin spus.

—Ce naiba? Pufnesc și îmi fac apariția, privindu-i enervat.

Toți 4 își întorc capul spre mine, Nath înghițind în sec ușurat, iar ceilalți examinându-mă cu privirea. Își aruncă priviri unul celuilalt și cel care îl ținea pe Nath, își dă ochii peste cap.

—Ce vă mai înmulțiți. Mai bine ai fugi cât ai ocazia, suntem 3 versus 2, iar ăsta nu pare așa de brav, îl privește superior pe blond.

Îmi dau ochii peste cap la remarca idioata, pur si simplu. Oh, și-a făcut-o cu propria mână, jur. Fără să mă gândesc, pufnesc amuzat și îl privesc.

—Oh, dragul meu, îți este frică deja? Comentez și îi arunc o privire scurtă lui Nathaniel.

Unul dintre ei, probabil cel mai limitat mintal, se apropie de mine fără să își folosească prea mult creierul și imediat încercă să mă lovească cu pumnul. Nu prea îi iese, deoarece și fără să mă mișc cu mult, reușește să lovească fix pe lângă. Folosindu-mă de ocazia asta, îi pun piedică, iar el își pierde rapid echilibrul.

Diavolul mi-a adus o floare (boyxboy)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum