Diavolul mi-a adus o floare (boyxboy)

VI

~Nu sunt atât de bun la ascuns secrete.~

~

—Ti-a mai zis vreodată cineva că ești palid? Întreabă amuzat Alex și mușcă dintr-un croasant.

Eram ușor amuzat de faptul că el mânca fără griji în timpul unei lecții. Altcineva nu avea tupeul asta, iar profesoara ii arunca ocazional priviri urâte, deși el nu dădea 2 bani pe asta.

Îl privesc suspicios și îmi trec degetele peste suprafața netedă a pielii. Știam că sunt palid, aveam nevoie de un suflet uman, însă nu prea înduplecam sa omor pe cineva chiar acum și nici nu prea aveam timp. Urăsc ca schimbarea înfățișării avea legătură cu lipsa hranei, era enervant. Totuși, trebuia sa mă hrănesc mai repede, înainte ca culoarea ochilor mei sa fie atât de aprinsă încât să iasă în evidență.

Lovesc cu creionul in banca, aruncându-i o privire scurtă lui Alex. Mai nou stăteam cu el in bancă, deși si presupun asta, deoarece tipa aia încerca doar sa mă evite. Frustrată mai era, mai ales pe plan sexual.

—Știu. Nu mă simt chiar atât de bine, deci mai bine ai fugi. Am nevoie de sânge uman când mă simt nașpa, sunt vampir, glumesc pe un ton sec, iar bărbatul se strâmbă la mine.

Începe a nota ceva in caiet, probabil ce ne dicta profesoara, însă oricum nu era ca și când ne verifica cu adevărat, deci era doar o pierdere de timp.

—Amuzant sau nu, însă tu chiar arăți oribil. Mai bine ai trage o fugă pe la cabinetul medical, îmi șoptește și își coboară privirea in caiet.

Îmi dau ochii peste cap și îmi bag mâinile în sân, încercând să îmi captivez atenția spre profesoară. Nici chiar dacă aș vrea, nu as putea înțelege.

—Hm, bate lumina de undeva? Ochii tai strălucesc, niciodată nu am realizat cât de roșii sunt. Deja parca iau in serios faza cu vampirul, murmură încordat Alex și își plimba privirea prin cameră.

Ochii mei lucesc? Oh, la naiba, se pare că am cam subapreciat situația. Înghit în sec, ridicând mâna sus.

—Mhm, când îmi lucesc ochii... ăăă, înseamnă că am temperatură, murmur încordat, apoi profesoara se întoarce spre mine.

Femeia tresare și mă privește pentru câteva secunde confuză. Încearcă să spună ceva, însă se blochează.

—Pot sa mă duc până la asistenta medicală? Nu mă simt chiar bine, mint, iar profesoara mă privește buimacă.
Înghite în sec scurt și da din cap, eu luându-mi rapid tălpășița.

Eram ușor nedumerit de reacția ei, poate chiar erau șanse să știe că nu sunt chiar un om, însă în momentul acesta chiar nu îmi păsa. Voiam doar sa găsesc un om singur cât mai rapid și să îi fac felul, deoarece faptul că nu m-am hrănit de ceva timp cu un suflet îmi aducea o stare de amețeală și dezgust fața de tot.

Ies din școală și îmi acopăr fața cu o șapcă aruncată în caz de urgențe in ghiozdan. Îmi bag mâinile în buzunar și îmi trec limba peste buze.

Din păcate, nu puteam sa acționez chiar acum, deoarece era in toiul zilei și ar fi fost foarte riscant. Cum a spus tata, nu aveam chef să dau de veste prin lume ca raiul si iadul nu este doar o poveste de adormit copii.

~

Sincer, mi-se pare mult mai amuzant sa omor oameni direct de pe pământ, decât din norí. Îl urmăresc pe tipul ăsta de jumătate de oră deja și probabil si-a dat seama ca ceva nu este bine, deoarece tot își verifica telefonul din 5 in 5 minute agitat. Fricos mai este, în locul lui as fi intrat în prima clădire văzută, însă el ținea cu dinadins că era doar imaginația sa care juca feste. Cel puțin, asta am auzit când i-am citit mințile.  Interesant până la urmă.

—Serios, omule, ai de gând să mă urmărești mult?! Urlă el la un moment dat la mine și se întoarce brusc.

Îmi arcuiesc un rânjet frumos pe buze, oprindu-mă în loc. În lumina slabă din noapte, zâmbetul meu nu era absolut deloc vizibil, însă ochii mei se vedeau perfect. Mult prea perfect pentru tot acest întuneric. Bărbatul înghiți în sec și face un pas în spate, apoi se întoarce pe vârfuri și încercă să fugă.

Îl apuc de guler și îl trântesc de asfalt, el începând să țipe puternic. Îi presez palma peste gura și chicotesc amuzat. Ar fi fost demult terminat dacă mi-aș fi folosit puterile, însă era cu mult mai amuzant. Cu mult, dar cu mult mai amuzant.

Simt cum coarnele îmi apar, de asemenea precum frânturile de aripi. Nu știam dacă vraja tatei nu dura atât de mult ori doar dacă era un efect secundar în momentul dat, deși sincer sa fiu, cred ca îmi voi bate capul mai târziu cu asta.

Bărbatul de sub mine cască ochii larg și începe să tremure îngrozitor. Râd bolnav și îmi scot palma de pe gura sa. Un strigăt disperat de ajutor interveni, însă era cam degeaba acum. Oricum era la colț, deci nu prea mai avea șanse de supraviețuire.

—Ce dracu ești tu? Urlă ca in gură de șarpe și se ridică în fund, târându-se câțiva centimetri în spate.

Chicotesc și îmi trec degetele prin păr, apropiindu-mi chipul de al său și privindu-l in ochi. Aranjez același rânjet discret pe buze și pufnesc amuzat.

—Cum ai nimerit-o din prima, șoptesc înainte să îmi lipesc buzele de ale sale.

Își așeză palmele pe umerii mei și încerca să mă dezlipească, însă fără succes, deoarece muri înainte să reușească să facă ceva. Râd sec și mă dezlipesc de el, însă când îmi ridic chipul, observ pe cineva.

În lumina vagă de pe stradă reușesc să îi observ figura conturată slab. Încetul cu încetul, realizez ca știam persoana din întuneric.

Era Nathaniel.