XIV

1.4K 134 24
                                    

~noi prieteni.~

~


Mă privește tulburat și își ridică privirea spre mine, gânditor. Se gândește pentru câteva secunde și înghite în sec, stupefiat. Am înțeles deja ca este homofobic și consideră acest lucru un păcat, însă deja mi-am cerut scuze, nu poate trece pur și simplu peste?

—Parcă diavolii nu puteau să își ceară scuze, murmură încordat și mă privește confuz.

Pufnesc și rânjesc scurt. Nu mă așteptam să știe acest detaliu despre diavoli, deoarece nu era chiar atât de important. Categoric știe mai multe despre noi decât știu eu despre el. Mă simt puțin prost, însă deja nu mă plâng.

—Nu sunt un diavol simplu, însă prefer momentan să las detaliile pentru mine, veni și răspunsul meu.

Nu îmi strânge mâna, însă îmi apuca proiectul din mână și mă lovi cu el in cap. Fiind doar o coală de hârtie, era evident ca nu durea, însă gestul mi-se păruse ușor amuzant. Poate să iau acesta pe post de „da"?

—Bine, atunci sa spunem ca nu a fost nimic. Oricum, asta a fost ca răzbunare, însă de acum uităm totul, îmi explică și se strâmbă.

Chicotesc și îi iau proiectul înapoi din mâna sa, apoi îl împing sa mă urmeze.  Tresări ușor la atingerea mea, însă nu comentă. Înțeleg sa fii homofob, deși până acum câteva minute nici nu știam definiția, însă el chiar exagerează puțin.

—Oricum prezentăm proiectul împreună! Mi-e rușine să mă duc singur, îi replic și îmi trec degetele prin păr.

Nathaniel își dă ochii peste cap și pufnește amuzat de comportamentul meu. Dacă eu sunt cel cu comportamentul copilăros aici, dragă...

~

—Iarăși sunteți de nedezlipit? Comentează Alex și își bagă o gogoașă în gură, murdărindu-se în ultimul hal de crema de vanilie.

Iau pachetele mele de mâncare și îl privesc urât, fulgerându-l cu privirea. Dar bine ca comentează! Mă enervează când ia totul în glumă. Plătesc mâncarea și mă întorc pe vârfuri spre bărbat, continuând să îl privesc urât.

—Alex, nu prea am cunoscut eu multă lume, însă sunt sigur ca tu cel mai mult mă enervezi, îi răspund.

Își duce o mână la piept și mă privește de parcă tocmai l-am rănit. Nu prea putea vorbi deoarece mânca, însă în momentul ăsta chiar nu mă deranja deloc. Mă lovește cu cotul și se strâmbă la mine.

—Ok, gata, eu mă duc. Ne vedem la ore, îi fac semn și plec.

Ies din cafenea și trec strada, ajungând rapid înapoi la liceu. Nici nu intru bine in curte, deoarece îl văd rapid pe Nathaniel. Ținea o pisică în mâini și o tot mângâia. Minunat, fix omul pe care îl căutam.

—Hei, îți este foame? Ți-am luat și ție, îi fac semn spre pachetele de mâncare, în momentul în care mă apropii de el.

Dă din cap pozitiv, apoi își coboară fața spre animal, apoi dă negativ din cap și oftează.

—Doamne, mi-e foame, însă nu pot să las pisica. E rănită, cred ca are un picior rupt, îmi explică îngrijorat.

Mă apropii de el și privesc ființa din brațele sale. O ținea strâns, mă întreb daca mai poate respira. Era o pisică roșcată cu ochii albaștri, părea cuminte. Mi-se părea puțin amuzant ca semăna cu Nathaniel cu părul său natural.

—Atunci hai în mașina mea și acolo o ajutăm, astfel nu va fugi, îi propun și îi fac semn cu capul spre parcare.

Înghite în sec agitat și își mușcă buza inferioară, apoi da pozitiv din cap și mă urmă cuminte. Ajungem rapid in parcare, însă se pare ca pisica nu era chiar cuminte după cum am crezut inițial. Era extrem de anxioasă și își tot înfigea ghearele în mâna lui Nathaniel.

—Oh, doamne, ce rău este! Murmură și îl așeză pe bancheta din față al mașinii.

Ne urcăm si noi, eu așezând mâncarea la mine în poală. Eram ușor cam prea aproape de Nathaniel, mă simțeam cam incomod.

—Rău? Este motan? Îl întreb sceptic, iar el dă din cap.

Mă pune să țin eu ființa asta mult prea rea, iar la mine in brațe, în genere, era și mai agitată. În comparație cu Nathaniel, la el chiar era destul de cuminte.

—Mhm, având în vedere că e dungat, e mai mare probabilitatea sa fie mascul, la ei este mai accentuată această trăsătură, îmi explică și face o cruce deasupra piciorului animalului.

Faptul că el a făcut o cruce, îmi trezește mie câteva palpitații. Probabil asta ar fi durut dacă aș fi fost un diavol pur, dar cred ca am noroc.

—Seamănă cu tine, murmur și încerc să îl mângâi.

Nathaniel îmi aruncă o privire confuză, iar eu chicotesc, ciufulindu-i blana motanului.

—Este și el blond. Are chiar și ochii albaștrii, plus ca nu suportă să fie atins de mine, surâd și îi ofer înapoi pisica.

Brunetul cum începuse să mângâie motanul, începuse deja să toarcă. Ce fel de super puteri are? Pe mine de ce nu mă suportă nici chiar un simplu animal?

—Nu îl putem lăsa pe străzi. Mie nu îmi dau voie ai mei să mai iau încă o pisică acasă, spun că deja sunt prea multe, râde încordat bărbatul.

—Oh, dar câte aveți? Îl întreb curios.

Încerc să mângâi pisica, dar mă zgârie. Nu cred ca am noroc. Nu mă prea place. Nu presupun, de asta sunt sigur.

—Hrănim 33 de pisici și câini, însă 17 dintre ei sunt de stradă, nu ne deranjează atât de tare, însă 16 pisici și câini să umble lejer prin curte, deja devine enervant la un moment dat, îmi răspunde Nath.

Îl privesc uimit. Nu cred că aș fi in stare. Ar muri de foame la mine sau m-aș enerva într-o zi pe ei prea tare.

—Aș putea să îl iau la mine, însă posibil cam sa uit sa îl hrănesc câteodată. Nu sunt bun la ținut minte lucruri, înghit în sec încordat.

Brunetul pufnește și își flutură palma in aer.

—Îți aduc aminte eu, stai fără griji, zâmbește ușor și simt cum mă trec fiorii pe șira spinării.

Mă uit la motan care deja adormise in brațele bărbatului și oftez. Poate după ce îl voi hrăni, o sa mă placă si pe mine.

—Eh, bătrâne, o sa fie interesant sa te am ca animal de companie.

Încerc să îl mângâi iar, dar cred ca nu m-am învățat minte din prima încercare, deoarece de data asta mă mușcă. Și încă tare, mi-a lăsat o urmă roșie în mână! Nathaniel chicotește și mângâie el pisica, animalul începând sa toarcă.

—Și te rog... nu mai spune că sunt blond. Ești singura persoană in afară de părinții mei care știu că sunt blond, nu trebuia sa îți spun atunci, a fost o greșeală. Eu sunt brunet si voi rămâne probabil o eternitate așa, îmi cere încordat.

Îl privesc confuz și frapat. Tot nu înțelegeam de ce? Arăta atât de bine blond, mai era și extrem de drăguț pe deasupra. Brunet nu îl prindea deloc.

—Dar de ce? Blond îți stă, te prinde mai bine, îi replic încâlcit.

Nath oftează și iese din mașină, ușor încordat. Își trece agitat limba peste buze și își mută privirea în altă parte.

—Deja nu mai contează de ce, întârzii, îmi explică și pleacă.

Astăzi citesc categoric cartea aia, poate găsesc ceva indiciu care să îmi spună absolut orice despre el.



Diavolul mi-a adus o floare (boyxboy)Where stories live. Discover now