XXVII

1.2K 133 108
                                    

~iar sentimentul de vină mă macină ușor din interior.~

~


Eram nevoiți să purtăm toți elevii haine negre, deoarece au murit câțiva elevi în timpul incendiului. Cică pentru comemorarea numelor elevilor, ce bătaie de cap. Oamenii mai mor, însă nu trebuie chiar o școală întreaga sa poarte haine negre. Deși nu voi nega, arătam destul de bine și în această cămașă neagă, parcă îmi scotea in evidență trăsăturile.

—La naiba, îți imaginezi, dacă nu plecam cu Maria, atunci puteam sa nimerim și noi în incendiu. Ăsta-i semn, spune Alex gânditor, privind tăcut podeaua.

Îmi dau ochii peste cap într-un mod discret. Pe dracu semn, dacă era și el in club, nu mai dădeam foc, aia e. Nu sunt chiar fără de inimă, însă doar mă plictisisem ieri, se mai întâmplă. Deja am impresia ca prea mulți fac atâtea probleme datorită unei întâmplări minime.

—Dar tu de ce ai plecat? Pune întrebarea după ce realizează că eu nu prea încerc să îi răspund.

Dau din umeri și îmi scot o țigară din buzunar, strecurând-o între buze. Examinez lumea de pe holuri rapid cu privirea, realizând că toți chiar purtau doar haine negre. Școala asta n-a reușit niciodată să îi obțină pe toți sa se îmbrace în uniformă, însă a reușit să îi convingă pe toți sa poarte haine negre. Cine a murit? Nici nu fusesem atent ieri, ce nașpa.

—Mă plictisisem, nu era atât de interesant, veni răspunsul meu sec și las fumul des sa îmi părăsească plămânii.

Alex murmură ceva incoerent și își mușcă buza inferioară, oftând zgomotos.

—Încă nu pot să cred că au murit atâția elevi pe care îi știu. Echipa de fotbal nu mai este completă, nu am habar ce o sa facem, șopti dezamăgit și strânse bretelele ghiozdanului.

Dau din umeri, nu prea atent. Înțeleg că Alex nu prea este mulțumit de situația dată și am văzut și elevi care plângeau, însă nu mă simțeam vinovat absolut deloc. Aia e, mureau oricum, eu doar am grăbit procesul. Cică tipul care a dat foc clubului a fost prins, se pare că el era chiar fără de credință. A fost prea ușor, ce păcat. Sunt ușor dezamăgit.

—Ai dreptate, este destul de trist. Mă bucur că, totuși, cel puțin, noi suntem bine, zâmbesc discret și îmi trec degetele prin păr.

Îmi ridic privirea din podea și îl observ cu stupoare pe Nathaniel. Simt un gol care mă presează in stomac, însă nu pentru ca l-am revăzut pe brunet, ci pentru ca nu era singur. Alături de el era Maia. O urăsc pe tipa aia cu tot sufletul meu.

—Sunt împreună? Îl întreb sceptic pe Alex și îi fac semn spre cei doi.

Alex mă privește confuz pentru câteva secunde, apoi realizează ce am vrut sa spun și chicotește.

—Oh, nu știai? Mă gândeam că ti-a spus Nath, păreți apropiați. Sunt împreună de cred că 3 zile, nu mai țin minte exact, însă odată Maia m-a sunat entuziasmată sa îmi explice ca în sfârșit este împreună cu Nathaniel. Eh, oricum, avuse crush pe el de ceva timp, dar nu este atât de interesant, îmi răspunde și cască ușor obosit.

Mda, foarte apropiați, nu pot să zic altceva. Dacă o luăm și ei sunt de 3 zile, rezultă că el când m-a sărutat, atunci când avea temperatură, înseamnă că era împreună cu Maia deja. Clar, înseamnă că era doar pentru ca era bolnav si nu gândea limpede... La naiba, asta chiar doare puțin.

—Nu suntem apropiați, îi răspund și strâng pumnul puternic, fărâmițând smocul de țigară.

Și nu am habar de ce, mă simțeam oribil gândindu-mă la asta. Voiam să fim apropiați. Voiam ca el să își petreacă timpul cu mine. Voiam ca el să simtă ceea ce simt și eu. Iar faptul că ideea asta suna prea platonic, mă dezamăgea.

Diavolul mi-a adus o floare (boyxboy)Där berättelser lever. Upptäck nu