Diavolul mi-a adus o floare (boyxboy)

XVI

~și până la urmă poate am aflat adevărul~

~

Mă uit la ființa cu ochii albaștrii de lângă mine. Dormea calm, eram ușor convins ca si torcea, însă nu eram sigur. Deși are patul sau într-un colț, motanul preferă să zgârie și să doarmă pe canapea. Ar trebui să îi dau un nume, însă eram probabil cea mai neaspirată persoană existentă...

Semăna într-un ciudat de evident cu Nathaniel și cum nu sunt eu prea creativ... cred ca numele său va fi Nat. Parcă mai auzisem numele acesta la animale atunci când eram in Norí, deși sunt convins că era pentru un hamster. Totuși, nu prea contează.

Lovesc cu degetele fin in suprafața canapelei, deja puțin iritat. În carte nu cred ca găsesc răspuns la întrebarea mea, Nathaniel nu îmi va spune el, iar eu mor de curiozitate sa aflu ce ascunde bărbatul. Mai bine nu mă legam de acest lucru de la început, acum îmi voi bate capul până voi găsi un răspuns. Cine știe multe despre îngeri? Îmi pun întrebarea în minte și îmi las capul pe marginea canapelei, lăsând răcoarea materialului sa îmi bage corpul în friguri.

Cred ca în nici câteva sute de ani nu mă voi obișnui cu temperatura de pe pământ, este foarte frig indiferent de timp, nu înțeleg cum rabdă oamenii aici. Iar iarna, în genere, aici era infernal. Va fi interesant sa văd chiar pe pielea mea cum este vremea iernatică, deși într-o oarecare măsură nu eram atât de dornic.

Apoi mă fulgeră gândul cine știe despre îngeri. Tata știe, doar a fost înger pentru câteva milenii! Însă acum trebuie sa mă gândesc cum îl voi întreba? Va realiza instant ca nu vorbesc despre o situație retorică...
Presupun ca îmi rămâne doar sa îi spun adevărul, sau cel puțin, o parte din el.

~

Un zâmbet mi-se formează pe buze când revin în iad. Deși nu mai eram atât de obișnuit cu căldura iadului, era oarecum plăcută. Chiar îi duceam dorul, nu voi minți, însă în iad este mai plictisitor decât pe pământ.

Intru în casă, iar un miros dulce de zahăr îmi umple plămânii. Am nimerit bine, presupun, cred ca mama gătește. Oh, la naiba, salivez numai când mă gândesc.

—Mamă, mă fac auzit și îmi trec degetele prin păr, intrând în bucătărie.

Se pare ca intuiția mea era suficient de bună, deoarece tocmai ce decora o prăjitură. Știu că îi plăcea să gătească, mă bucur că în continuare își practica hobby-ul.

Își ridică privirea, iar chipul îi este luminat de un zâmbet vesel. Lasă totul din mâini și vine rapid la mine, îmbrățișându-mă strâns.

—Chiar astăzi plănuiam sa trec pe la tine ca sa îți aduc ceva de mâncat. Îmi este așa dor de tine, deși aici a trecut doar o săptămână, chicoti femeia și continuă să mă strângă puternic.

Mă aplec și o sărut scurt pe obraz, iar mama își afișa dantura perfectă printr-un zâmbet larg.

—Scuze, promit sa va vizitez mai des, însă încerc să mă adaptez la atmosfera pământului. Nu este atât de ușor, surâd vag și îmi mușc interiorul obrazului.

Femeia oftă și schița un zâmbet prietenos, apoi se întoarce pe vârfuri, părul zburându-i ușor prin aer. Continuă să decoreze prăjitura, dar concomitent sa păstreze contactul vizual cu mine.

—Sunt mândră de tine ca ești responsabil, iar tatăl tău nici nu avea încredere în tine! Și cum acolo? Pune întrebarea și termină de aranjat crema.

Îmi trag un scaun și îmi așez coatele pe masă, privind-o pe mama curios. Așteptam cu tot sufletul sa termine de aranjat prăjitura, deoarece arăta incredibil de apetisant, iar stomacul mi-se strângea numai la gândul gustului.

—Este bine, mă adaptez. Parcă am început să leg și relații cu oamenii, vorbesc destul cu ei, însă cred că nu m-am prea gândit suficient de bine la locul pe care l-am ales. Ies în evidență prin faptul că arăt mult mai matur decât majoritatea, dar cred ca deja a trecut totul, dau din umeri și privesc în gol pe geam.

I-aș povesti și despre coincidența ca m-am întâlnit tocmai cu o familie de îngeri, însă nu știu cum ar reacționa și prefer să nu risc. Momentan o sa le dau doar impresia ca nu sunt sigur că sunt îngeri, astfel nu se vor îngrijora atât din nimic.

—Cred ca am doi îngeri ca profesori la școala, știi? De asta am revenit acasă, vreau sa discut cu tata ca sa mă pot asigura, o anunț pe mama și o privesc cu coada ochiului.

Femeia își arcuiește sprâncenele și scoate un cuțit dintr-un sertar, începând să taie prăjitura.

—Eu, sinceră sa fiu, nu m-am întâlnit niciodată cu un înger, deși nu prea știu cum sunt aceștia. Sper totuși să te înșeli, nu vreau sa îți facă ceva, mă privește serioasă, apoi îmi împinge farfuria cu felia mea.

Îmi trec limba peste buze, privind pofticios conținutul. Măcar pot fi mândru că am reușit să vin într-o perioadă bună de timp acasă, fix când mama gătea.

~

Tata da palma cu mine, iar mama îi oferi și lui o bucată de prăjitură. Îi murmură un „mulțumesc” și îi zâmbi drăgăstos, înainte să își concentreze atenția pe mine.

—Scuze ca am venit atât de greu, îmi răspunse, iar eu flutur palma prin aer în semn ca este totul bine. Mă bucur sa te revăd, adăugă, iar eu zâmbesc ușor.

Încep a treia felie de prăjitură și privesc visător în gol, lăsând gustul dulce sa îmi gâdile papilele gustative.

—Sincer să fiu, am venit sa îți pun o întrebare, privesc conținutul farfurii și mestec lent mâncarea.

Își arcuiește o sprânceana și îmi face semn cu bărbia să continui. Își șterge mâinile și își fixă privirea asupra mea.

—Am citit în cartea pe care am luat-o semnele despre cum sa deosebești îngerii de către oameni, însă multe dintre aceste puncte nu se asemănau absolut deloc cu un profesor, deși sunt destul de convins că este înger. Pot să îi citesc mintea, este blond, nu își face rugăciunea la ora 4-5 și nu este absolut deloc timid, îi explic tatei.

El mă ascultă în liniște, iar după ce termin își încrucișează brațele, fixându-mă cu privirea.

—Atunci singura variantă este că este vorba doar despre o persoană credincioasă, nu are cum sa fie înger, veni răspunsul bărbatului și mă privește ușor sceptic.

Dau din cap negativ. Nu are cum sa nu fie înger, îi văzusem înfățișarea de înger și am simțit palpitații când a făcut crucea.

—Dar celelalte se potrivesc. Nu poate sa mintă și simt palpitații când se roagă sau face crucea, nu crezi ca există excepții? Pun întrebarea și îmi mușc buza inferioară.

Tata oftă zgomotos și da negativ din cap.

—Mințitul este un păcat, dacă persoana dată este credincioasă, atunci va încerca să omită acest lucru. Palpitațiile puteai să le fi simțit din cauza altui motiv, veni răspunsul său, privind gânditor.

Pufnesc nemulțumit de răspunsul acesta. La naiba, chiar nu existau excepții? Presupun ca nu am de ales decât să îi spun motivul principal de ce sunt convins că este înger.

—I-am văzut întâmplător forma de înger. Nu era ceva creat de om, a ajutat și o pisică care avea piciorul rupt. Nu sunt excepții chiar deloc? Repet întrebarea, iar bărbatul înghiți în sec.

Mă privește uimit și lovește cu degetele în masă.

—Păi... există o excepție, însă nu credeam ca este posibil. El posibil să fie un înger creat in păcat, jumătate om, jumătate înger. Este un păcat imens și o trădare să te cuplezi cu un om, deși nu cred ca este posibil ca cineva sa fi făcut asta. Sunt convins că doar ți-s-a părut ori persoana are toate caracteristicile, dar nu ai fost atent, mă anunță rece și îmi ciufulește părul.

Privesc in gol și înghit în sec. Răspunsul tatei nu părea atât de rău, însă totuși...Nathaniel sa fie un înger creat în păcat?