Diavolul mi-a adus o floare (boyxboy)

XXXIV

~în momentul dat singura persoană care ar fi putut să mă ajute este și motivul de ce vreau chiar acum sa ies din mașină și să distrug fiecare bucățică din planetă până rămân doar eu cu persoana dată.~

~

—Weekendul acesta avem meciul, mă anunță Alex și soarbe o gură din paharul său cu suc.

Dau din umeri, complet dezinteresat. Nu îmi păsa absolut deloc de ipocrizia aceasta de joc omenesc care nu avea deloc sens, mai alea ca acum abia este luni, deci mai sunt câteva zile până atunci. Nu îmi plăcea să primesc informații inutile pe moment.

Profesorii vor reveni la școala lunea viitoare, deși au revenit înapoi deja în oraș, însă se pare ca mai trebuie sa treacă ceva cursuri online întâi sau cel puțin, asta știu eu dintre câte mi-a spus bărbatul care mănâncă pofticios la masă. Totuși se pare că au petrecut mai mult de 2 săptămâni acolo, dacă nu mă greșesc, chiar mai mult de o lună, însă nu prea a fost in favoarea mea, deoarece așteptam cu ocazia asta sa mă despart de Melisa. Până la urmă, sexul cu ea chiar nu era absolut deloc îngrozitor, însă mă enervează firea sa lipicioasă.

O observ pe Rose care se afla împreună cu Maria, abia cumpărându-și mâncare. Vorbeau destul de zgomotos, râzând fericite. Mai bine de mine, cu ocazia aceasta ea se va alătura negreșit la această masă, având în vedere că cei doi porumbei nu pot sta dezlipiți prea mult. Ce poate face Cupidon, minune, nu alta.

—Hey, dulceață, o salută Alex, iar eu îmi dau ochii peste cap la replica mult prea dulce pentru genul meu.

O sărută cast pe buze, fata așezându-se negreșit lângă el. Doamne, urăsc gesturile de afecțiune în public. Ulterior, deoarece bruneta nu avea altundeva unde sa se așeze, a fost nevoită să se pună lângă mine. Drăguț și clișeic, chiar puțin jenant.

—Sper ca nu deranjez, murmură Rose jenată și își aranjează o șuviță de păr după ureche.

Îmi arcuiesc o sprânceană și înfig furculița în bucățica de carne, privind-o fugitiv cu privirea pe ea. Arăta bine, deși nici nu mă mir, având în vedere că ea este simbolul bunătății. Pielea îi era extrem de netedă și în comparație cu Nathaniel, destul de închisă la culoare, însă în contrast cu părul închis la culoare, îi dădea o frumusețe aparte. Nu îi dădea chiar aceiași aură angelică la care te așteptai, însă nu mai văzusem prea mulți îngeri, deci ideile mele erau pur si simplu stereotipuri, oricum.

—Nu poți tu să ne deranjezi niciodată, îi replic și probabil Alex ar fi râs la replica mea ieftină, daca nu ar fi fost atât vrăjit de Maria.

Până și el ajungea sa mă evite pentru numele dragostei, ce penibil. Erau atât de lipiți încât mai aveau puțin și se apucau sa se hrănească reciproc. Ew. Eu nu aș face acest lucru niciodată... sau poate aș face? Nu știu, nu am habar, depinde cum reușește să mă cucerească domnișoara de lângă mine.

—Aw, ce drăguț din partea ta. Nu te deranjează absolut nimeni? Pune întrebarea și începe și ea să mănânce, chicotind.

Îmi dau ochii peste cap și mă prefac atent in telefon, rezultând într-o strâmbare nemulțumită din partea ei.

—Sincer să fiu, sunt destul de pretențios, mă enervează cam toată lumea, însă tu faci o excepție, îi șoptesc ultimele cuvinte pe un ton mlădios.

Bruneta chicotește și își afișează dantura de un alb imaculat printr-un zâmbet larg, roșind destul de evident. Mă prefac interesat în telefon, deoarece trebuia sa o iau mai ușor cu tot flirtul acesta. Exagerat, deja ar fi un pic prea enervant și nu mi-ar ieși efectul dorit.