Diavolul mi-a adus o floare (boyxboy)

XXXVII

~ușor ne revenim.~

~

—Și tu încerci să îmi explici ca în mașina ta nu sunt locuri decât pentru doi oameni, da? Mă întreabă neconvinsă și clipește apăsat, privind neconvinsă interiorul mașinii prin ușa deschisă care lăsa la vedere cele 5 locuri pentru pasageri.

Bine, poate nu era cea mai buna minciună a mea, însă trebuia sa o conving dracu pe Maia sa nu vină cu mine și cu Nathaniel atunci când aveam sa îl aduc pe el de la spital. Voi trece peste faptul că încă nu prea o am la inimă, motivul îmi era altul momentan. Cât despre cârlionțat, el nu a mai vrut sa stea absolut deloc și a refuzat cu înverșunare vizitarea terapeutului, chiar dacă încercam noi sa îl convingem. Având în vedere că rezultatele sănătății lui se îmbunătățeau, medicii nu au avut încotro și l-au lăsat acasă. A fost atât de fericit de parcă spui că a fugit cu succes din iad, nu ca doar a ieșit din spital. Deși nu neg, zâmbetul său mi-a făcut viața mai frumoasă. Cât despre părinții brunetului, chiar nu i-am mai văzut. Ce fel de ceartă a fost dracu între ei de nici sa își viziteze propriul fiu la spital nu vor? În fine, de ce nu o vreau eu pe Maia cu mine în mașină este pentru că acum voiam să îmi cer scuze IAR de la bărbat. Până la urmă am stat atât de mult pe lângă el, chiar nu am reușit sa îi recâștig încrederea nici puțin? Iar Maia îmi stătea în cale.

—Bine! Vreau defapt sa îmi cer scuze de la el, însă prezența ta mai mult mă va complexa și sincer, nu am nevoie de asta. Te rog, eu nu mă rog de multe persoane, deci poți sa faci după cum vreau eu odată? O întreb și iau o gură largă de aer.

Nu era faptul că nu o puteam trimite dracu cu șuturi din mașină, însă având în vedere că ei doi sunt împreună, rezultă că ea l-ar putea influența pe el sa nu vină cu mine. Nu vreau asta, vreau doar o conversație normală la care aș vrea ca sfârșitul sa fie o declarație de dragoste din partea bărbatului, însă deja știu că cer prea mult. Cel puțin sa mă ierte sau sa îmbunătățesc relația dintre noi doi.

—Uhm, bine, cred... Dar vezi ca dacă faci o prostie, Killian, nu eu te omor, mă amenință, iar eu schițez un zâmbet fals.

Maia, încă nu te suport atât de mult, însă nu am de gând să îți spun asta. Cel puțin am șansa să vorbesc cu Nathaniel și să îi spun de data aceasta într-un mediu normal ca mie chiar îmi pare rău. Contextul de data trecută nu prea m-a încurajat. Știu că mi-am propus să renunț la el, dar nu pot face asta pur si simplu. Nu până nu aflu concret ca nu am șanse absolut deloc și că mă urăște chiar cu tot sufletul, cel puțin.

—Merci ca mă ajutați, înghite în sec bărbatul care apare de dracu știe unde.

Sper doar ca nu ne-a auzit conversația, deși nu prea cred. Mă abțin cu greu sa nu zâmbesc precum un idiot, astfel că mă întorc pe vârfuri și îi fac semn spre mașină. Haide doar sa scap de Maia mai repede ca sa am șansa să îți spun ce îmi doresc.

:Uite, Nath, îmi pare sincer rău însă am fost chemată de urgență și nu cred că te pot ajuta sa ajungi până acasă, însă peste câteva ore promit ca vin sa te vizitez. Ne revedem mai târziu, te iubesc, pa! Își flutură mâna Maia și zâmbește, îmbrățișându-l scurt.

Nathaniel părea ușor încordat, însă mă urmează calm în mașină. Se așază pe scaunul din față și îi face semn de „pa" înainte ca eu să pornesc mașina, făcându-ne nevăzuți rapid din parcarea spitalului.

Cred ca drumul avea să fie destul de liniștit daca nu as fi intenționat eu sa vorbesc. Privea pe geam și se gândea la ceva. La orice, nu știu la ce. Aproape l-aș fi lăsat să fie calm, mai ales că iubesc sa îl privesc când este liniștit, însă chiar trebuia sa vorbim.

—Nath, uite, trebuie sa îți zic ca mie chiar îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat atunci, îi atrag atenția. Problema era că nu eram chiar în cea mai bună stare și eram destul de nervos... înțeleg că asta nu îmi motivează comportamentul, dar chiar nu mai suport ideea ca tu sa fii supărat pe mine. Știu că mă urăști, dar îmi mai dai o șansă? Știu că nu ai încredere într-un diavol, însă eu chiar încerc. Greu găsești persoane cu care să îți petreci eternitatea fără frică de a le pierde, deci te rog, iartă-mă, murmur ultima propoziție și strâng volanul mașinii, expirând lung.

Urmă o liniște adâncă. Atât de adâncă încât mă făcea destul de anxios și aproape simțeam că iarăși am clacat-o. Nu știam dacă să iau tăcerea precum un răspuns bun sau ca pe unul rău, deși speram la tot ce este mai bun. As vrea sa mă bag in pământ chiar acum. Am ajuns până și să mă rog de cineva, deși mereu am fost suficient de încăpățânat încât să nu îmi pese. La dracu, de ce nu putea sa înțeleagă că eu îmi ceream scuze pe bune.

—Killian, chiar nu știu, bine..? Sunt atât de confuz și am atâtea pe cap, nu am habar. Nu este vorba de tine personal, însă îmi este frică să am încredere într-un diavol. Acum, până și în Maia nu prea știu dacă mai am. Plus multe alte probleme, mai mult șoptește gânditor ultima propoziție.

Oftez greoi. Nu pot sa urăsc faptul că sunt diavol, însă pot sa urăsc acest stereotip. Da, diavolii nu sunt cele mai bune persoane in care să ai încredere, însă dacă ajung să țină la cineva, o vor face mereu. Însă, desigur, doar noi suntem personajele rele aici.

—Mie chiar îmi pare rău. Am spus vorbe și am reacționat fără să mă gândesc prea mult. Am regretat mult și încă o fac, crede-mă. Nu as avea nimic de câștigat dacă te-aș minți, până la urmă, încerc să mă țin de capul lui până accepta.

Murmură ceva incoerent și își rezemă capul de geam, privind in gol.

—Mhm, nu pot minți că te pot ierta brusc, însă cel puțin pot încerca. Până la urmă, am nevoie de ajutorul tău, deoarece de la altcineva chiar nu pot să cer, îmi explică jenat.

Un zâmbet mi-se formează pe buze. Deci teoretic am primit o a doua șansă! De data aceasta voi încerca să nu o irosesc precum un idiot și poate mai știi, sa îi demonstrez că nu sunt bun doar de futut capul.

—Să te ajut? Cu absolut orice vrea sufletul tău, chicotesc și zâmbesc discret.

Am fost cumva prea insistent? Poate puțin prea lipicios. Nu trebuia sa o zic așa. Poate lui îi plac mai mult bărbații indiferenți. Trebuia să zic „poate"? Precis i-s-a părut prea lipicios. Aahhh.

—Am avut o ceartă cu ai mei, presupun ca știi deja, însă chiar nu vreau sa mă întorc acasă deja...ugh, te deranjează dacă stau la tine câteva zile? Am vrut inițial sa o rog pe Maia, însă ea este în mare parte paralelă cu toata situația mea, iar tu știi mai multe despre mine, înghite în sec și își frământă degetele încordat.

Opresc mașina la semafor și fără să ezit, îi iau mâna în a mea. Nath își mușcă buza inferioară și puteam chiar sa spun ca s-a înroșit puțin. Știam că eram puțin prea direct, însă căldura palmei sale era atât de plăcută, încât nu i-aș mai da drumul niciodată.

—Poți sta cât dorești, fără griji, îl anunț și pornesc mașina.

Deși conduc în continuare, nu mi-am luat mâna din a sa, iar spre mirarea mea, nici el nu și-a luat-o. La naiba, simt ca mă îndrăgostesc și mai mult de el.

—Mulțumesc. Și apropo, vreau și să îmi schimb culoarea părului înapoi în blond. Ai dreptate, nu trebuie sa mă prefac și mai bine sa fiu așa cum sunt eu cu adevărat, îmi spuse gânditor Nathaniel.