Diavolul mi-a adus o floare (boyxboy)

IX

~ Pact cu diavolul. ~

~

Ușa este deschisă lent, iar în cameră intra tata. Îl observ cu coada ochiului, însă îmi concentrez atenția in continuare la biblioteca mea din cameră. Își arcuiește o sprânceană și pufnește scurt, apropiindu-se ușor de mine.

—Te-a plictisit escapada de pe pământ sau de ce nu știu eu ca fiul meu a revenit în iad? Întreabă și privește ce fac eu peste umăr.

Arunc cartea in ghiozdan și mă întorc spre bărbat, afișând un zâmbet vag. Tata se dă câțiva pași în spate și își fixă privirea la ghiozdanul meu, parcă deja știind ce aveam eu in minte.

—Am venit pentru câteva minute. Am vrut sa iau câte ceva, îi explic si sper doar ca nu a văzut ce am luat.

Dacă ar fi observat ca am luat o carte despre îngeri, ar pune întrebări de ce am luat așa ceva. Nu știu cum as putea motiva acest lucru, deoarece tatei probabil nu i-ar fi comod sa afle ca am nimerit la o școală cu 3 îngeri. Oricum, cred ca s-ar prinde ușor despre situația mea.

—O carte despre îngeri, da? Nu cumva te-ai întâlnit cu ei pe pământ? Își schimbă tonul, abordând unul mai serios.

Până la urmă observase. Nu prea puteam sa îl mint pe tata, sincer sa fiu, însă am să îi spun doar despre părinții lui Nathaniel. Sunt probabil cel mai oribil la ascuns chestii, mă jur. Inițial nici nu voiam sa știe că am venit in iad puțin.

—Um, am doi profesori la școală...și poate sunt doar credincioși, însă mai știi, râd sec. Stai fără griji, nu este ca și când pot sa îmi facă ceva, însă voi încerca să îi observ, zâmbesc vag, iar tata își arcuiește sprâncenele.

Tata își bagă mâinile în sân și pufnește neconvins. Se gândește scurt și își plimba privirea prin cameră. Desigur, încă nu era de acord cu ideea de a rătăci pe planeta, însă eram suficient de mare până la urmă, nu? Prea grijuliu era.

—Bine, am încredere în tine. Totuși, sa nu știe absolut nimeni ca ești diavol. Nu am chef de ceva ceartă cu ei, îngerii sunt obositori, chicotește tata și își fixează privirea asupra mea.

Îmi arunc ghiozdanul pe umăr și dau pozitiv din cap, apoi îi fac semnul de „ne mai vedem", făcând vraja. Tata îmi face un semn de „la revedere" înainte ca eu să mă contopesc cu aerul și sa dispar. Peste câteva secunde, mă găsesc în camera de pe pământ. Diferența de temperatură se simte destul de puternic, însă prefer să nu mă plâng. Uneori și răcoarea era plăcută. Deoarece aici timpul trecea mult mai repede, era aproape dimineața, chiar dacă plecasem aseară și am stat prin iad nici jumătate de oră. Peste câteva ore trebuia sa mă duc la școală deja, iar asta mă nemulțumește puțin. Nu aveam chiar cât timp îmi doream la dispoziție. Voiam doar sa răsfoiesc puțin cartea ca sa văd cum e faza. Poate găsesc un indiciu care să îmi spună ce ascunde blondul.

~

Era pauza de prânz, o oră. Însă mă hrănisem zilele recente cu un suflet uman, deci nu eram in starea in care sa mă plâng că îmi este foame. Eram ascuns printre rândurile bibliotecii, stând pe podea, deoarece dacă cineva ar fi văzut ce citesc, ar fi fost ciudat. Cartea nu este scrisă într-o limbă umană, până la urmă. Nu știu cum aș fi putut explica.