Va ramane un spatiu gol si aici nu ma refer numai la masinile ce vor disparea din fata portii, ci ma refer la spatiul pe care il ocupau in liceu, in amintirile pe care fara sa vrem le-am format, le-am conturat.
∞
Ropote de aplauze, discursuri formale, zeci de copii, iar gandurile mele parca nici nu aveau loc. Se ajunsesera de abia la mijlocul listei de premiere, iar eu simteam cum printre atatea capuri, umeri incordati si printre atatea rasete, calmul si linistea mea se pierdeau. Asa ca fara sa ma gandesc de doua ori, mi-am facut loc prin multime spre poarta. Aveam nevoie de putin timp singura si de ceva mai mult aer.
In drumul meu spre iesire, am daramat cateva buchete de flori, am calcat o fetita pe picior si era sa dau peste portar. Da, Mayla, bine lucrat! Si capul meu care incerca sa pluteasca in trecut se oprise din orice alta actiune cand ochii mei au dat peste chipul lui Bogdan, dupa ce am facut primul pas in afara curtii liceului. Vorbea ca deobicei la telefon, cu zambetul lui atat de pur, cu parul sau ciufulit. Si vorbea cu ea. Nu, nu pentru ca as interpreta eu, dar cand il auzi ca ii zicea: ''Da, iubire'' ''Si eu pe tine.'' te gandesti la iubita lui.
Un cutit s-a infipt. Norocul meu a fost ca dupa ce m-a vazut s-a intors cumva cu fata spre masina, incepand sa vorbeasca mai incet. Doar un cutit Mayla? Doar unul ? Durea si mai tare faptul ca pana si il ultimul ceas el vorbea tot cu ea. Si jocul in acel moment am hotarat ca avea sa se opreasca. Avea sa ma doara si sa imi para rau, dar alta solutie nu exista. Trebuia sa inceteze.
M-am asezat pe bordura gardului, cu privirea indreptata spre stanga. Andrada venea agale. Si uitasem de ea. Pur si simplu eram intr-un haos mintal prea mare ca sa mai realizez anumite lucruri. Cand ma vazu zambi larg. Am indraznit sa ma mai uit inca o data spre Bogdan, ce acum parea ca isi terminase discutia siropoasa, cand cu viteza, intre mine si el o alta masina ocupa spatiul, fara sa apuc nici macar sa clipesc. Intr-adevar stateam prost la capitolul detaliilor in acea zi, din moment ce nu am putut sa observ cum Alex, in masina sa tocmai a incetinit intre noi. Muzica de la radio rasuna.
A lasat geamul jos, dar Bogdan parca privea in gol, inspre mine.
- Frate ce faci? Striga Alex, pe langa versurile Deliei de la Ipotecat care rasunau. Acum pe bune destinule, ''Ipotecat''? Si mai ales partea cu: Poti fugi, dar nu te poti ascunde
Soarta te gaseste oriunde !?
- Ahh, bine ma! Am venit ca m-a chemat Iordache. Tu?
- Pentru fratemiu. Hai ca parchez.
Am simtit un nod in gat. Bogdan a suras. Acel suras de care imi fusese dor, ultimul de care aveam sa am parte, dupa aceea, un nor de praf cald lasa masina lui Alex in urma. Cand Andrada ajunsese langa mine, m-am ridicat, strangandu-mi limba intre dinti si am plecat cu o atitudine de fata fitoasa, ingamfata, pentru care esti un nimic, tu ca si baiat.
- Mayla ai vazut?
- Nici nu vreau sa aud. I-am raspuns Andradei fara sa las ca vreo urma de regret sa mi se citeasca in voce.
Alte minute pierdute si strigate pentru diplome, iar festivitatea s-a incheiat. Ore de agonie, in care venele mele gemeau, celulele mele isi cereau dreptul la libertate iar capul meu mi se parea ca va pocni de la atata presiune. Pur si simplu parea totul prea mult. Pogonici cocotata pe niste tocuri ma detensiona foarte mult. Mai ales ca atunci cand se urca pe mica scena sa isi ia mica diploma, se impiedica aproape aterizand in bratele dirigii. Minunat. Unde naiba era Bughi sa o vada!?
Cap. 58 - Adio fara cuvinte
Start from the beginning
