Diavolul mi-a adus o floare (boyxboy)

XXVIII

—Cât ai? Repetă întrebarea pe un ton nervos și mă privește superioară.

Oftez zgomotos și mă las pe spatele scaunului, privind tavanul de un alb murdar, chiar un gri, mai exact. Cat sa îi spun? Desigur, vârsta mea adevărată chiar nu era potrivita in contextul dat, însă nu prea știam ce răspuns sa îi ofer. 23 sună bine? Ea parca avea 25 sau cât avea? Nu sunt mai mic decât ea, nu vreau sa creadă asta și să se considere superioară. Până la urmă, nu arăta chiar atât de bine.

—26, spun următoarea cifră care îmi vine în minte. Din cauza unor probleme, nu am putut termina ultimul an și chiar dacă nu prea am nevoie de el, să fie acolo terminat, veni scuza mea și zâmbesc larg.

Ar trebui sa îmi notez undeva vârsta pe care am spus-o fiecărui în parte. Femeia își lăsă mâinile sa îi cadă pe lângă corp, înghițind în sec. Își da o șuviță de păr după ureche și își umezește buzele cu limba, de data asta evitându-mi privirea.

—Oh, mă bucur că nu ești mai mic, chiar nu aș fi avut nevoie de probleme, oftă lung și își aranjează părul fugar, mărind distanța dintre catedră și ea.

Se gândea la ceva, nu știu la ce, nici măcar nu mă interesa. Îmi doream sa ies dracu de aici mai repede și să fac orice altceva ca sa îmi aranjez gândurile in ordine. În minte mi-se derula scena cu Nathaniel de dimineață. Mă durea capul (N/A: am mai menționat odată ca Killian fiind diavol nu simte durerile de cap, de exemplu. Prin asta, aici, m-am referit la momentul cand ai prea multe gânduri și nu știi ce sa faci. Nu este durere in sensul propriu, este mai mult confuzie), mă simțeam rău, nu știam ce să mai fac.

Deodată cineva bate în ușă, iar Melisa pronunța un „intră" hotărât. Atât de hotărât încât m-a speriat până și pe mine ușor. De după ușă își face apariția nimeni alta decât Maia, omul meu favorit, ce pot sa zic cu norocul meu. Omul de al cărei prezență chiar nu voiam sa am parte astăzi, având în vedere ca oricum mă simțeam rău din cauza întregii situații cu Nathaniel. Ea era categoric in plus, mă enerva si mai mult.

Fata intră timid în clasa și o salută pe profesoară. Când mă observa pe mine, se blochează pentru câteva secunde, însă își reveni rapid. Stai calmă, dragă, nici eu nu sunt încântat să te văd astăzi.

—V-am adus tema, sper sa nu am deranjat, închide în sec și își mușcă buza inferioară, continuând sa îmi arunce mie priviri urâte.

Melisa da negativ din cap și zâmbește prietenos, apoi îi face semn sa așeze tema pe catedră. Când iubita lui Nathaniel se întoarce spre mine, mă fulgeră cu privirea, iar în momentul următor am putut citi pe buzele ei „Ești doar un idiot", înainte să se întoarcă pe vârfuri și să dispară din clasă.

Nu cred ca mi-ar fi spus asta fără motiv, deși nu cred ca si ea m-ar suporta foarte tare, însă sunt convins că Nathaniel i-a spus totul. Până la urmă sunt atât de apropiați... Oare i-a zis chiar totul sau doar partea care i-a convenit? Totuși, cum i-a spus? Nu cred ca știe ea ceva legat de faptul că bărbatul ar fi un înger, deci presupun ca brunetul doar a adaptat povestea. Sunt curios totuși ce i-a zis, deși resimt golul din stomac iarăși și îmi doresc să o elimin pe Maia din schemă. Nathaniel probabil mă urăște acum cu tot sufletul lui, la naiba, chiar nu trebuia sa îi zic faza ca el nu este înger... îmi imaginez că l-a durut, având în vedere că el și așa se simțea prost din cauza asta, însă orgoliul meu nu m-ar lăsa niciodată sa îmi cer scuze. De ce doar un simplu înger mă face să mă simt atât de oribil și dezamăgit de propria persoană?

O privesc pe Melisa, care părea pierdută printre propriile gânduri, pentru câteva secunde. Aveam nevoie de cineva aproape de mine, mă simțeam atât de pierdut singur pe Pământ, aici. Poate ideea de a fi cu această profesoară, profesoara la adresa căreia am auzit doar cuvinte necenzurate din partea colegilor mei și cuvinte de ciudă din partea colegelor mele, nu mai suna atât de rea. Până la urmă, cred ca doar lipsa de afecțiune mă face să mă simt atât de gol.

—Știi, daca tot suntem amândoi oameni maturi, poate încercăm? Îi atrag atenția, iar ea își ridică privirea din podea.

Mă privește confuză pentru câteva secunde și înghite în sec. Nu știu la ce s-a gândit.

—La ce te referi? Pune întrebarea debusolată.

Mă ridic de la catedră și iau o gura de aer, apropiindu-mă de fata. Zâmbesc ușor și îmi trec degetele prin părul ei.

—Să fim împreună. Știi, ca iubit și iubita, nu am habar cum sa explic asta. Măcar să încercăm, nu avem nimic de pierdut. Nu cred ca ție nu ti-a plăcut ceea ce a fost între noi, șoptesc ultima propoziție la urechea ei și puteam jura ca s-a înroșit.

Iar în loc de răspuns, ea mă sărută apăsat pe buze, probabil dându-mi șansa să iau acest sărut pe post de răspuns ca „da". Însă deși mă așteptam să simt bucurie, sau cel puțin, ușurare, nu simt nimic. Poate va veni cu timpul, însă pentru câteva secunde mă gândesc cum ar fi ca în locul ei sa fie Nathaniel și îmi simt tot corpul cum mi-se cutremură.