Diavolul mi-a adus o floare (boyxboy)

XXVII

~

Am obosit sa stau in picioare, nu voi minți. Ipocriții ăia de la conducere s-au gândit că ar fi perfect sa facă o adunare cu toți elevii și profesorii ca sa duca un omagiu elevilor morți. Ce dracu e vina mea ca s-au gândit că ar fi perfect sa se ducă la club în mijlocul săptămânii. Suportați consecințele, dragii mei. Oricum ne vom revedea in iad, nu cred ca se duce cineva in rai.

—Putem vorbi, Killian? Îi aud glasul lui Nathaniel, iar când mă întorc îl observ pe brunet.

Mă privește furios, însă nu prea știu ce naiba am făcut greșit, însă mă rog. Îmi dau ochii peste cap și dau negativ din cap. Nu am ce vorbi cu el, nu mă interesează absolut nimic din ce are de spus. Este fix treaba lui.

Însă, se pare, Nath nu poate lua „nu" drept răspuns, deoarece mă apucă de mână și mă trage spre cea mai apropiată clasă goală. Mâna sa peste a mea îmi trezea o fierbințeala ciudată în palmă, iar căldura sa era una exagerat de plăcută. Parcă aș vrea asta mereu...

Închide ușa după noi și își lipi palmele de față, agitat. Îmi lăsase deja mâna, însă deja o voiam înapoi în a mea. Poate aș fi si mai sincer.

—Tu ai făcut asta, nu? Mă întreabă și mă privește printre degete.

Mă urc pe o bancă și îmi balansez picioarele, în timp ce priveam podeaua. Să fac ce? Să îl fi conving pe drogatul ăla sa dea foc la club și să se predea singur, astfel lăsând cei 50 de oameni sa moară? Da. Asta am făcut.

—Oh, dacă te referi la proiectul mai nou de la română, atunci sa știi că nup, nu l-am făcut, zâmbesc prietenos și îl privesc calm.

Brunetul nu părea absolut deloc mulțumit de răspunsul meu sarcastic, mutându-și privirea în altă parte, de parcă m-ar evita sa mă privească.

—De ce o faci pe prostul? Nu cred ca este o coincidență ca fix ieri ai fost la clubul respectiv și ai plecat fix înainte de incendiu, mă privește strict.

Râd zgomotos și mă cobor de pe bancă. Poate are dreptate, nu era o coincidență. Mă apropii de el și mă cobor la nivelul sau, privindu-l în ochi. Și poate distanța dintre noi era prea mică, deoarece îi simțeam respirația pe gât.

—Oh, Nathaniel, aș putea face eu vreodată așa ceva? Zâmbesc larg și îmi afișez dantura de un alb impecabil.

Bărbatul nu ezită mult înainte să mă împingă, lăsându-mă să îi observ chipul confuz. Nu era mulțumit absolut deloc de situația dată.

—De ce ai făcut-o? Ai zis ca nu omori decât dacă te hrănești! Ai zis ca nu îți place sa omori! De ce m-ai mințit? Întreabă pierdut și încordat și își încrucișează mâinile la piept.

Chicotesc și mă rezem de bancă, privindu-l pe furiș. Aș vrea sa am un motiv concret și eu, dar parcă și ideea faptului că eram plictisit nu mai sună plauzibil nici pentru propria persoană.

—Tu chiar m-ai crezut? Îmi arcuiesc o sprânceana. Cine crede un diavol? Pufnesc amuzat.

Însă Nath nu râse, deși mi-ar fi plăcut enorm sa îi aud râsetul sau sa îi vad zâmbetul. Mă privește serios. Un pic prea serios.

—În tot timpul ăsta ai mințit...? Pune întrebarea cu jumătate de glas, mușcându-și buza inferioară.

Simțeam cum tot corpul mi-se cutremură în momentul în care i-am auzit vocea. Nu, absolut niciodată nu te-am mințit, nici nu aș prea putea. Ai dreptate, nu îmi place sa omor oameni, însă îmi oferă satisfacție. Sunt nebun, sunt un psihopat sau sunt doar un diavol simplu. Nu mai știu nici eu ce este cu mine.

—În tot timpul ăsta ai avut încredere în mine? Îl privesc drept în ochi, punând întrebarea pe un ton serios.

Îmi plăcea culoarea albastră a ochilor săi și o sa îmi placă toata viața mea. Aș vrea ca ochii săi sa fie doar asupra mea, însă ceream prea mult și știam. Mă comport stupid și copilărește.

—Credeam ca ești diferit, credeam ca pot sa am încredere în tine, chiar credeam ca pot sa mă bazez pe tine, își mută privirea de pe mine.

Râd. Scuze, Nath, sunt penibil precum toți ceilalți. Nici eu nu pot sa am încredere sau sa mă bazez pe mine însumi, tu de ce ai face-o?

—Patetic. Sunt un diavol, Nathaniel, chicotesc, cum poți să ai încredere în mine? Atât de naivi sunt îngerii? Zâmbesc amuzat și strâng materialul buzunarului în palmă.

Își strânge mâna în pumn, făcând câțiva pași înspre mine. Micșora drastic distanța dintre noi, oferindu-mi șansa de a îi examina ochii. Ochi in care m-am pierdut iar.

—Atât de aroganți, idioți, nesimțiți, fără suflet și ipocriți sunt diavolii? Chiar nu mă mir! Ai omorât niște elevi nevinovați, dar tu nu te gândești decât la tine! Eu chiar am avut proasta impresie ca ești diferit, însă, se pare, nu degeaba nu am vrut de la început să mă întâlnesc cu familia lui Lucifer, îmi reproșa furios.

Îl apuc de mână și îl lipesc de perete, deja enervat de reacția lui. 

—Și ai probleme, dulceață? Aia a fost, ai avut încredere în mine, am prins ideea, dar nu trebuie să țipi la mine pentru asta. Ai să înțelegi mai târziu ca nu sunt singurul în care nu trebuie sa ai încredere, veni răspunsul meu ușor iritat.

—Nu e vorba doar de încredere. Nu ești tu așa, poate sunt naiv, însă nu sunt și prost. Degeaba îmi spui tu ca m-ai mințit, însă nu cred că tu chiar mereu ai jucat teatru. Nu cred ca Killian-cel-fals a fost chiar fals pe bune. Și acum lasă-mă, mârâi nemulțumit și încearcă să își tragă mâna din a mea.

Îi las mâna si râd, apropiindu-mă de urechea sa:

—Nu o fa pe îngerul atunci când nici măcar nu ești unul, îi șoptesc.

În momentul următor palma sa face contact cu obrazul meu, lăsând probabil o urmă destul de proeminentă. Îi privesc chipul pentru câteva secunde, înainte sa se întoarcă pe vârfuri. Plecă rapid din clasă, fără să mai spună ceva, lăsându-mă singur.

Iau o gura de aer și privesc pierdut ușa. Nu știam ce mă apucase, nu știam de ce l-am mințit ca l-am mințit mereu, nu știam ce este cu mine. Voiam sa mă înjur singur. Deoarece de data asta puteam recunoaște suficient de bine sentimentul de vinovăție. Simțeam cum încet se contopea cu sentimentul de gelozie și cel de trădare, iar acest lucru parcă mă omoară pe interior. Și nu știam dacă este din cauza asta sau din cauza ca de pe fața sa înainte să iasă pe ușă nu se putea citi furia, ura sau antipatia, ci se putea citi dezamăgirea. Sau poate erau ambele de vină? Nu știam ce, însă simțeam un gol puternic în stomac... atât de puternic, încât tot ce mi-aș fi dorit in momentul acesta, este sa il fi avut pe el in brațele mele.