Jocul destinului Vol. I

Cap. 27 - Doar niste pioni

- Voiam sa iti zic ca...

- Huh? Am intrebat, pentru ca vorbele lui Vlad au fost acoperite de rasul ciudat a lui Alex.

- Vorbim pauza viitoare?

- E cel mai bine asa. Atunci am simtit cum gluga lui Bogdan, imi atinse umarul. Cumva erau prea aproape de noi.

L-am imbratisat scurt pe Vlad si cand am intors capul pentru a vedea ce mai kimi zice, trei perechi de ochi ma urmareau, Alex si cu Bughi pareau extrem de amuzati. Am ceva pe fata!? Ce imaturi!

Ajunsa la etajul lor nimeni nu era, deci cu siguranta ei nu cautau intimitate. Apoi cand destinatia mea era etajul trei, i-am auzit incepand sa urce. Ce naiba ar fi trebuit sa insemne asta!?

Toata ora m-am uitat pe pereti. Am ramas in urma cu dictarea si gandurile mele zburau. Tudor, fosta mea flebete care imi promisese cu luni bune in urma ma contactase cu o seara in urma. Regasisem in mine, acea agitare cand caseta de la facebook ii indica numele. Am ichis-o imediat, pentru ca si eui aveam de gand sa il ignor. Pana la urma, ce se putea intampla!? Cineva trebuia sa ii dea o lectie!

∞

Inca doua ore si aveam sa scap de cosmarul zilei, in care Andrada nu era la scoala. Speram ca a doua zi sa revina. Mai erau si asa doar doua zile pana la terminarea acelei saptamani atat de lungi. Ma bucuram insa ca nu trebuia sa mai merg la pregatire. Profa mea de prega s-a accidentat serios, iar acum era la recuperare! Pfiuu! Dupa cateva minute in care m-am plimbat singura prin curtea liceului, Vlad ma lua prin surprindere, ridicandu-ma de talie. Am tipat. Ce e drept destul de tare, incat un coleg de-al lui Bogdan sa intoarca capul.

Ne-am indreptat spre poarta, vorbind despre profa noastra de romana, cand vederea mea periferica observa ca masina lui Bughi nu mai era acolo, ci doar a lui Alex si Sorin. Un loc gol ramasese descoperit si cu siguranta imi parea rau ca plecase si ca probbail mai aveam sa il vad a doua zi.

Ultima ora. Avioane si glume proaste, Eu, mazgalesc pe o bucata de hartie un model de rochie ce imi sagetra capul, vazand-o pe profa cum gesticuleaza si cateva cute ce ii acopera un nasture de la camasa.

Soneria. Multumesc Doamne! Abia asteptam sa ajung acasa si sa stau in telefon cu Andrada minute in sir, vorbindu-i despre cele intamplate, chiar daca o anuntasem prin mesaje de faza de pe hol. Bogdan, fostul meu coleg de generala era langa usa noastra, asteptandu-i pe baietii de la mine din clasa. Voiau sa mearga undeva la un biliard. M-a salutat, oferindu-mi un zambet cald, iar eu mi-am vazut de drum.

Vesnica imbulzeala ma ametea, cand langa poarta, pe partea dreapta am zarit BGD-ul parcat. Am tresarit pentru ca el niciodata nu o parcase acolo. Motivul aveam sa il aflu in cateva sercunde. O masina sport, un model de prin 2008 statea acum parcat in locul sau. Numarul de la masina era greu de identificat, dar cand ochii mei au aflat cine era soferul, am crezut ca voi ceda, unui val intens de adrenalina.

- Tudor!? Am strigat atat de tare incat Alex care fuma la masina lui in stanga, cu Bobo a intors capul curios.

- Buna, draga. Rostise Tudor, dandu-si cu mana prin par.

Cum arata Tudor? Ei bine, cred ca este visul oricarei fete. Are cam 1.80, par saten spre blond, patratele, ochi albastri, sarm si lucreaza la o agentie de modele. Narcisismul este numele lui mic.

- Ce cauti aici?

- Am venit sa imi vizitez o veche amica. Isi misca sprancenele.

Pot sa jur ca niste fete de clasa a noua s-au oprit ca sa il admire, insa ceea ce ma intriga era cum de avusese tupeul sa se afiseze in fata liceului meu si cum de venise in orasul meu.