Snape | Master Of Dementors

10. The Truth

* Media: Phineas Alphard Black *

(

Black, yeah, you read that right)

Privind în ochii lui negri, scanteietori, Danny își pierduse firea, și explodă într un râs zgomotos, cutremurându-se din toate încheieturile.

Aplecandu-se înainte își strânse bratele pe lângă abdomen, fără sa reușească sa își controleze hohotele. Asta trebuia sa fie cea mai buna farsă pe care reuși sa o facă Finn vreodată.
Cu lacrimi la colturile ochilor îl privi pe bărbatul brunet din fata ei.

Privirea ii era una serioasă, puțin șocată ar putea spune. Luă scrisoarea de pe jos - Danny nici nu observase când o scăpase - și o o citi, ochii lui mișcându-se rapid dintr-o parte în alta. La mișcarea lui, bufnița zbură până pe cadrul de lemn al patului, croncanind nefericită.

-Asta trebuie sa fie.... Asta.... e cea mai tare farsă... de pana acum! Reuși sa scoata printre hohote. Abdomenul o durea îngrozitor și aproape ca nu mai avea aer. Nu-și aducea aminte ultima data când râse în halul acela.

Tatăl, împreună cu cel mai bun prieten al sau, Finn, începuseră în urma cu câțiva ani un adevărat "război" ai glumelor și farselor, majoritatea inofensive, Danny luând postul de arbitru. Râse și mai tare. De data aceasta Finn se intrecuse pe sine.

Finn nu își ridică privirea din bucata de hârtie îngălbenită.
- Oh pai... Nu știu la ce reacție ma asteptam, dar sigur nu la asta. Spuse brunetul ridicându-și privirea sa o întâlnească pe a ei.

-Tu chiar ești... Maestrul surprizelor, Finny!!  Spuse ea iar, de data aceasta reușind sa își potolească puțin râsul.

- Asta! Spuse el ridicându-se defensiv în picioare, nu e o glumă, Danny!

- E okay, Finny, mă simt mai bine deja, poți sa consideri aniversarea asta o reușită! Ești cel mai tare! Spuse rapid, cu zâmbetul pana la urechi, încă cu lacrimi în ochi și îl îmbrățișă strâns de talie.  Bărbatul însă o deslipi de el imediat, ținând-o de umeri la distanta de un braț, și aplecandu-se ca să fie, din nou, cu fața la nivelul ei.

-Asta nu e o glumă, Danny. Spuse extrem de serios. Ești o vrăjitoare! Și eu sunt unul!
Apoi continuă cu o expresie oarecum jignita.
-Nu ma crezi, nu? Am sa îți demonstrez!  Spuse și ii dădu drumul pentru a se scotoci prin buzunarele jeansilor de unde scoase un băț lung din lemn pe care îl îndreptă spre rafturile cu cărți, iar cu o mișcare din încheietură ii dădu foc.

Un țipăt scurt și ascuțit ii părăsi buzele înainte ca să-l poată opri, și privi flăcările sălbatice.
-Nu! Cărțile mele! Țipă din nou realizând ce se întâmpla și se năpusti asupra patului cu intenția de a lua pătura, dar înainte să poată face ceva, Finn își îndreaptă bagheta din nou spre raft, iar focul dispăru instant.

Cărțile ei erau intacte. Danny îl privi, cu gura ușor deschisă, pe cel din fata ei, fără sa reușească sa scoată vreun sunet.

-Ma crezi acum? Întreabă cu un zâmbet mândru, îndreptând bagheta înspre ea.

Danny trase aer în piept brusc, speriata și încremeni, urmărindu-l cu ochii larg deschiși pe Finn în timp ce se lasă din nou într-un genunchi, pentru a fi la înălțimea ei, apoi, cu o mișcare priceputa, își roti bagheta între degete astfel încât vârful era acum îndreptat către el.

Danny ezită, dar apoi întinse mana și lua bucata de lemn din mana lui.
-Asta e bagheta mea, 13' lemn de pin, miez de pana de Phoenix, explică el mândru în timp ce ea admiră modelul ce era incrustat pe lungimea baghetei.  O sa ai și tu una în curând, adaugă recuperându-și bagheta din mâinile ei.