Snape | Master Of Dementors

9. The Lies

       *media: Theodore S. Snape*

(*gasp* ikr? Jensen friggin' Ackles)

     Prima luna la Hogwarts trecuse extrem de repede. Orarul încărcat pe care îl aveau cei din primul an, împreună cu timpul pierdut pentru teme și timpul pe care reusea sa îl acorde cercetărilor ei despre castel și secretele acestuia nu îi lăsase în agendă prea mult loc și pentru socializare.

Danneel nu considera acest lucru o problemă în adevăratul sens al cuvântului, până la urma avea 7 ani sa își găsească prieteni, nu avea niciun motiv sa se grăbească.

Kim, pe de alta parte, părea sa găsească aceasta tema de o extremă importanță și încerca cu orice ocazie să-i trezească interesul și sa o implice în discuțiile ei, forțând-o astfel sa socializeze mult mai mult decât ar fi făcut-o singură.

Asa că, Danneel fu inclusă fără drept de vot în cercul imens, ar putea spune, de noi prieteni al brunetei.

Privindu-si cealaltă colega de camera, observă același lucru. Historia era mereu în centrul atenției, mereu înconjurată de oameni, chiar și atunci când nu făcea nimic mai mult decât sa se bucure de o carte, cufundata în unul dintre fotoliile pufoase din camera comună.

Toată lumea ce se afla în sala comuna ajunse, printr-un mod sau altul, sa fie în apropierea ei parcă atrași inconștient de simpla ei aură.

Își făcu loc prin sala comună, încercând sa nu deranjeze pe nimeni, pana la locul unde era Historia. Ca și cum i-ar fi simțit apropierea, aceasta își ridică privirea, și o întâlni cu ochii ei mari, oceanici. Danneel se opri pentru o secundă în drumul ei - își simțea mintea goală.

'ce e neinregula cu mine?' se întrebă încercând sa își revină.
Nu părea capabilă sa își abată privirea. Cu singura fărâmă de putere pe care reuși sa o stranga reuși sa își închidă ochii. Își strânse pleoapele cât de tare putu în timp ce începea sa își recâștige controlul asupra corpului.

Cineva tocmai o lovise usor cu umărul în timp ce trecea grăbit pe lângă ea, apoi altcineva, apoi liniște.
Când își deschise ochii din nou în sala comună nu mai era nimeni în afara ea și Historia, ce o privea speriată.

-Ce a fost asta? Întreabă Danny, cu o voce mai stabilă decât s-ar fi așteptat.

-Eu... Eu nu știu. Se bâlbâi blonda, închizând cartea și ridicându-se în picioare.

-Historia, ce se întâmplă? Era alba la fața, mult mai palida decat era de obicei, și respira rapid. Întinse mana spre umărul ei dar aceasta tremură violent și făcu câțiva pași speriata

-Nu! Nu face asta! Nu știu ce se întâmplă, dar eu... Trebuie sa vorbesc cu Manon!

Și cu asta fugi spre usa de la ieșire și afara pe coridorul din temnițe. Rămasă singură în camera comună, Danneel luă un loc și își luă capul în mâini, apasandu-si ochii. Observase ca era ceva neinregula cu Historia de ceva vreme... Își dorise doar să o poată ajuta cumva, sau sa fie considerata de suficienta încredere încât sa afle ce se întâmplă cu adevărat. Avea oarecum impresia ca ea e singura care nu a pus cap la cap situația, și nu putea să se abtina din a simți un ușor val de gelozie.
Cu ce era ea mai prejos?

Pasajul de la întrarea în camera comună se deschise cu un zgomot ușor de piatra alunecând pe piatră. Nu își ridică privirea, știa ca Historia nu s-ar fi întors, iar interesul ei într-o conversație cu o alta persoană în acel moment era nul.

Ascultă pașii apropiindu-se, iar apoi îndreptându-se spre coridorul ce ducea spre dormitoarele băieților. Era aproape sa înceteze sa asculte și sa se concentreze asupra subiectului care îi frământa mintea când pașii se opriră.
Apoi porniră din nou, direct către ea.