Jocul destinului Vol. I

Cap. 23 - Pariul

- Nu pot sa cred! Exclama ea.

- Andrada las-o balta! Pana la urma nu are decat sa fac ce pariu vrea.

- Insemni ceva, nu?

- Cat pentru un pariu!? Am intrebat-o.

Fata ei ma privea contrariata. Nu intelegea de ce sunt atat de suparata. Nu ma deranja pariul in sine, ci poza, faptul ca nu il puteam avea si faptul ca incepeam sa ma indragostesc! Ce tot spun!? Ma indragostisem de el de la prima vedere!

Pur si simplu nu vazusem logica. Restul zilei, am incercat sa ma axez pe invatat. Am inceput sa desenez la orele usoare si sa ma gandesc la viitoarele weekend-uri pentru a uita de el. Dar cum sa uiti de cel pe care urmeaza sa tot dai?

Pauza mare. Soarele zvacnea, iar cativa elevi de clasa a 11 a au inceput sa isi paseze mingea de fotbal alaturi de cei mai mici. Imi placea sa vad acest joc competitiv intre cei de generala si cei de liceu. Era singurul moment in care toata lumea se bucura de ceea ce aveau si ceea ce ii unea: mingea, fotbalul. Eram pe banca, citind. Preferam sa ma bucur de acel sfarsit de martie atat de placut si sa imi mai repet o data lectia la bio. Oasele. Minunat, nu!? As vrea sa rup cateva oase la niste persoane de prin liceu, asa ca macar trebuia sa aflu unde sa lovesc. Incerc sa vad partea buna a lucrurilor.

Vlad, un maestru ce merge la olimpiada s-a oferit, binevoitor din fire sa ma ajute. S-a asezat langa mine si a inceput sa imi puna intrebari.

- Deci unde e osul acesta?

I-am aratat, incercand sa descriu cartilajul. Mai erau cinci munte si dupa vreo cateva clipe in care am fost distrasi de zgomotul mingii lovindu-se de plasa terenului de sport sau de elevii care circulau necontenit prin fata randului de banci, am renuntat.

- Ce ora ai?

- Romana. Zise sec, rasufland.

- E chiar frumos afara.

- Mult prea cald pentru perioada asta.

Si imi privi picioarele. Ei bine alesesem o pereche de ciorapi mov, prin care vedeai pielea, insa nu atat de bine incat sa distingi vreo vanataie sau orice alt semn. Nu era chiar atat de cald afara. Cu toata modestia din lume beneficiez de niste picioare destul de subtiri si lungi, insa nu tot timpul imi place sa mi le expun, fie chiar si cu ciorapi. Am zambit. Andrada imi atinse cotul stang. Am privit cum pe poarta intrau prietenii lui, in urma ramannd el. Nu stiu cum, insa au preferat sa inconjoare terenul de sport, trecand unul dupa altul prin fata locului unde ne aflam. Primul era Sorin, ce parea extrem de degajat, urmat de Bobo si in cele din urma Bughi.

In acea zi, calduroasa, purta o pereche de blugi de o culoare interesanta si combinta cu geaca sa neagra, care imi aminti de gustul amarui al pozei si in timp ce trecea ma masura, fara nici cea mai mica retinere, miscandu-si capul odata cu ochii de-a lungul trupului meu. I-am aruncat o scurta privire, insa cand veni randul lui Alex am zabovit mult asupra chipului sau, pana dadu coltul pentru a a junge la celalt corp al liceului. Degeaba. Nici cel mai mic interes. Privea total dezinteresat spre poarta, fara ca macar sa observe ca se aflau persoane pe bancile pe langa care trecea.

- Sa inteleg ca tipu cu masina rosie se uita dupa tine. Spusese Vlad, rupand tacerea, lasata in urma lor.

L-am privit socata, insa el radea, asa ca nu m-am putut supara si a trebuit sa maschez, usoara imbujorare.

- Are iubita, Vlad. Am ridicat spranceana, razand fortat.

Soneria incepea sa goleasca terenul, asa ca dupa ce l-am imbratisat, mi-am vazut de drumul meu care ducea spre biologie. M-am simtit ca sub microscop, iar faptul ca nu se jenase sa isi arate interesul pentru mine ma indigna, bucura si ma facea sa ma simt usor magulita. Si cu toate ca sperasem sa nu mai simt asta, decizia luata cu cateva zile in urma, ca ar fi trebuit sa trec peste privirile sale se anulase.

- Felicitari. Rostise Andrada in timp ce urcam treptele catre laboratorul de biologie.

Am pufnit in ras.

- Termina.

- Ooo de ce draga? Emotii?

Mi-am dat ochii peste cap, apasand pe clanta usii. Nu stiu cum, insa am intarziat. Si m-a ascultat. Nota 7. Ei bine eram oarecum multumita, insa stiu ca puteam mai bine. Aveam a doua zi test la fizica si mate, iar faptul ca simteam zeci de fluturi in stocmac, nu era cea mai buna scuza din a ma opri din invatat. Desi mi-as fi dorit.

                                                                                                                                      ∞

Ora 7 si cateva minute, iar eu de vreo cateva minute bantuiam pe internet. Dupa ziua lunga, alcatuita din doua teste, ma reculegeam in lumea virtuala. Mama ma rugase sa ii caut ceva pentru Simona. Voia sa se inscrie pentru un alt proiect. Ajuta cu banii castigati asociatii pentru copii. Un lucru uimitor, daca m-ar intreba cineva pe mine. I-am accesat pagina.

Am trecut la categoria colaborare si am citit cele trei asociatii. Buzele mele rostisera ''Casa Adelbert'' de parca era un nume sacru. Ei bine, ce cauta in acea lista? Se pare ca prietena mamei angajase o formatie pentru a canta si a strange fonduri. Avusese un contract cu aceasta asociatie. interesul meu crescuse si dand click pe pozele de la proiectul respectiv, l-am zarit pe Bogdan alaturi de o femeie care ii semana. O femeie cat el de statura cu aceeasi structura a fetei, aceeasi ochi. Femeia aceea era varinata lui Bogdan, numai ca era cu 30 de ani mai batrana, mai matura si probabil cu mai multa experienta.

Dumitrescu Mirabela.

Am simtit cum un alt soc isi facea efectul. In fata mea erau poze cu el si mama lui, apoi mi-am amintit de comentariile pe care le avea Nicoleta Patrisia la poze de la un asa numit adult ce ii felicita si aprecia. Mi-am amintit numele. Acelasi. Dumitrescu Mirabela. Astfel, m-am redescoperit trecand printre albumele ei de familie, de cand au fost in diferite vacante, postate pe facebook.

Il gasisem pe Bogdan, copilul Bogdan, ce nu apucase sa puna gura pe tigara, pe obrazul unei fete, sau mainile pe vreun volan de masina. Era acel Bogdan, baiatul de clasa a saptea, cel de care te-ai indragosti iremediabil. Ochii mi s-au umezit iarasi si am preferat sa imi pierd vremea socializand cu alti prieteni de pin liceu, decat sa ma mai intereseze de ceva ce mi-ar putea aminti de el.

Restul serii am vorbit cu Mihai, varul lui Alex. Voia ca saptamana viitoare sa ne vedem. Suna cat se poate de interesant, mai ales ca nu il mai vazusem de ceva timp. Asa ca dupa un dus si cateva secvente din diverse filmulete de pe youtube, am adormit.