''Deranged'' [Română]

capitolul treisprezece

Carter's POV

M-am holbat la el, ochii mei marindu-se. El s-a ferit si a continuat sa ma traga afara din cladirea complet goala ce luase foc. Am tipat cand caruciorul de care am trecut a luat foc. Am stat langa el, speriata ca as putea lua si eu foc. Odata ce am ajuns la scara in forma de spirala, el si-a luat timpul necesar, asigurandu-se ca nu va cadea; eu as fi fost jos deja jos.

"Ca-n vremurile bune, Carter." a chicotit el cand am ajuns jos. "Scuza-ma," am mormait in timp ce el a continuat sa ma traga afara.

"Nu te obosi sa privesti inapoi"

Am incercat sa nu ma uit inapoi, chiar am facut-o. Dar am vrut sa vad stricaciunile pe care le-a facut. Cand m-am uitat din propria neglijenta peste umar, am observat acoperisul cladirii incepand usor sa se darame. Am suspinat in liniste si mi-am intors repede privirea, nevrand sa ma mai uit in urma.

"Te-am avertizat sa nu te uiti" Am privit spre trotuar, speriata defapt sa ma uit la fata lui. Se intunecase putin afara si puteam auzi sirenele cu mult in urma noastra in timp ce mergeam desculti. Durerea din spatele meu continua sa zvacneasca si parea sa nu se mai opreasca. Dar singurul lucru la care singurul lucru la care ma gandeam inca era focul arzand mai multe asistente ale lui Harry. Fara sa realizez ce urma sa fac, mi-am ridicat mana si m-am pocnit peste fata incercand sa ma trezesc la realitate.

Harry s-a intors in directia mea curios."Tocmai te-ai pocnit singura?" m-a intrebat el cu acel dragut-da, recunosc-accent al lui.

"Uh, n-nu," m-am balbait eu, intrebandu-ma de ce oare am decis sa ma lovesc cand defapt nu ar fi ajutat cu nimic.

"Minti," a afirmat el, dandu-mi drumul de la incheietura pentr a-si scarpina capul cu ambele maini. "La naiba, parul meu," a murmurat.

"Ce?"

"Doare ca...dracu'." M-am uitat la mainile sale, intrebandu-ma de ce naiba isi scarpina nervos scalpul. Am observat rosu in jurul buricelor degetelor sale si l-am prevenit imediat despre asta.

"Uh.. Harry. Cred ca scalpul tau sangereaza." Am spus tare. El a suspinat si si-a tras mainile, stergandu-si degetele sangeroase de stupida uniforma albastra de pacient cu care amandoi inca eram imbracati.

"Se intampla de fiecare data." A clatinat el din cap si a ras. Eu am ramas tacuta, familiarizandu-ma cu drumul.

"Chiar trebuie sa ne intoarcem?" Am soptit, vocea mea spargandu-se putin.

"Nu avem alte optiuni." Mi-a spus el aspru.

"Poate am putea gasi un loc parasit? Doar.. oriunde altundeva in afara de tunel." Am sugerat repede.

"Nu avem alte optiuni, la naiba!" A tipat el. M-am incruntat, lacrimile incetosandu-mi privirea.

"Atunci cine ia deciziile?" Am soptit.

"Chiar vrei sa iti raspund la asta?"

"N-nu. Doar uita." Am raspuns, stergandu-mi lacrimile. Si in privelistea mea, de departe puteam sa vad tunelul intunecat. "Nu pot." Am soptit, oprindu-ma din drum.

"Haide!" A soptit el , apucandu-mi incheietura din nou in timp ce m-a impins catre tunel. In timp ce ne apropiam de el, am respirat adanc de cateva ori in speranta de a ma calma. El a facut primul pas inauntru, uitandu-se inapoi la mine. Am facut un pas ezitant inauntru si l-am urmat prin intunericul familiar. Tunelul asta imi da mai multe frisoane in comparatie cu cladirea careia Harry i-a dat foc din temelii.

"Ce a fost asta?" Am soptit imediat ce am auzit un zgomot din partea mea dreapta.

"Un sobolan." A spus el simplu.

"Cum poti sti?" Am intrebat.

"Pot sa il vad." Mi-a spus. Voiam sa il intreb cum pentru ca era complet intuneric, dar mi-am dat seama ca avea de-a face cu ochii sa negri si cu neonorantul demon incercand sa ii manance sufletul oarecum deja rece. "Te gandesti prea mult."

"Ba nu," Am spus pe un ton defensiv.

"Ori asta, ori te sperii prea usor pentru ca iti pot simti frica." "Suntem intr-un tunel, inconjurati de intuneric in timp ce cine stie ce ar putea sta chiar langa mine. Iarta-ma ca ma sperii." Am spus foarte sarcastic.

"Ce ti-am spus sa ai grija ce vorbesti?" M-a avertizat el, facandu-m,a sa imi dau ochii peste cap."Am vazut aia." A murmurat.

"Poate a fost intentionat ca tu sa vezi." Am murmurat inapoi.

"Nu ma testa, Carter. Nu vrei niciodata sa testezi un tip ca mine." Am ramas tacuta, intrebandu-ma cum naiba as putea sa ma inteleg cu el. Adica, vreau sa ma inteleg cu el, este doar faptul ca este prea bun in a ma speria foarte tare. Cand s-a facut liniste, un tipat scurt a erupt din stanga mea. L-am luat ca fiind al lui Harry pentru ca era prea puternic si infricosator pentru urechile mele.

"Esti bine?" Am intrebat, pasind mai aproape de el.

"Ele imi pot mirosi sangele," a raspuns ca si cum i-ar fi fost foarte dureros pentru el sa spuna. "Taietura de pe pieptul meu s-a deschis."

 "T-tu o sa sangerezi pana la moarte. Poate ca avem nevoie sa gasim ajutor." Am raspuns repede.

"Nu o sa sangerez pana la moarte. Nu pot." Mi-a spus.

 "Dar pierzi sange." Am spus ce era evident. In momentul asta simt ca nu nu vrobesc cu altceva decat cu intunericul.

"Este complicat de explicat, bine?"

"Bine," am oftat. S-a facut iar liniste si dintr-o data Harry s-a oprit din mers. "De ce ne-am oprit?"

"Am presupus ca nu voiai sa mergem mai departe. Am presupus gresit?"

"Nu, nu! Nu mergem mai departe... te rog," l-am rugat repede. El doar a chicotit si ramas in loc.

"Asteptam iarasi moartea?" "Vezi, acum ai prins ideea!" A exclamat tare, pot sa spun- in timp ce incercam sa il fac sa taca. "Ce? Esti speriata ca ceva va veni si te va lua?"

"Da, ceva de genul." Am murmurat. Nelinistea a inceput sa creasca si asta nu a jutat deloc atunci cand Harry mi-a dat drumul la incheietura. "Harry?" Cand nu am primit niciun raspuns am inceput sa ma ingrijorez de-a binelea. Mi-am fluturat mainile in fata, incercand sa vad daca era acolo. Nu am simtit nimic cu exceptia aerului rece.

"Harry, nu e amuzant." M-am dat in spate pana ce m-am lovit de ceva ce parea sa semene cu un perete. "Chiar esti dus, stii asta!" Am tipat, fara sa imi pasa sa mentin linistea. O mica adiere de vant m-a lovit in fata si m-a incurajat sa continui. "Nu te inteleg deloc. Esti misterios si demonic, ma sperie de moarte!" Puteam sa aud pe cinvea respirand in urechea mea si stiam ca era el.

"Eu te sperii?" A marait in urechea mea.

Eu am tremurat si am incuviintat. "Da".

"Cum asa?" Nu voiam sa ii raspund temandu-ma ca i-as mult din satisfactie.

"Imi place cand inspaimant oameni." A chicotit. "Pot sa le simt frica. Si cand le simt frica, vreau sa ii omor. Fa-mi o favoare si nu merge mai incolo. Poti face asta pentru mine?"