''Deranged'' [Română]

capitolul trei

Juvenile Ward, decembrie 26, 2010

Pacient: Harold Edward Styles

Varsta: 16, minor.

Boli mentale: autoagrasiune, anxietatea.

''Harry?'' O voce delicata se auzea de-alungul camerei intunecate, cand asistenta a intrat incet pe usa. A putut auzii scrasnetul lui din dinti cand l-a strigat pe nume. ''Harry, nu vreau sa te ranesc. Tu doar trebuie sa iti iei pastilele,''A soptit inca odata asistenta, cu crija ca sa nu-l sperie din nou. Auzii o miscare din coltul in care statea el. De fiecare data cand ea intra in camera, el se ascunde intr-un colt, vrand cu disperare sa iasa din spitalul de nebuni in care e blocat.

''Hai afara, Harry. Doar pentru cateva secunde ca sa iti iei pastilele''asistenta ingenunche si astepta ca baiatul sa iasa din coltul lui intunecat. Cand a iesit, ea i-a intins un pahar cu apa si pastilele. Mana lui subreda si murdara le-a luat. Imediat ce au ajuns in posesia lui, le-a aruncat prin toata camera. Asistenta incerca sa-l prinda dar el s-a dus din nou in coltul lui asa ca a chemat mai multe asistente.

''Nu imi puteti face asta!'' s-a plans lovind peretele gri de piatra din spatele lui. ''Am fost bine! Serios! Chiar nu era nevoie de asta!'' si-a repetat cuvintele, minciuna scapand din gura sa ca si cum era un lucru normal.

''Asta e a sasea oara la rand cand ai ignorant pastilele si cauzezi probleme, Harry. Te-am avertizat de asta ieri, nu-i asa?'' spuse asistenta cu asprime fiind sigura ca el a auzit ce a spus.

''Am fost bine!'' a strigat din nou si din nou vazand cum doi asistenti intra in incapere. A tresarit atunci cand cei doi l-au strans la incheieturi. L-au tarat pana la patul lui ingrijit si neatins, ridicandu-l si aruncandu-l pe el. a continuat sa strige pana cand l-au legat cu niste franghii in jurul incheieturilor mainilor si la glezne. Apoi cei doi asistenti au iesit din incapere in liniste, si-a intors fata catre asistenta, curios sa vada ce o sa ii faca de data aceasta.

A inceput sa lacrimeze cand si-a dat seama ca nu e fericit deloc. Dar, din nou, cand a fost el fericit?

Asistenta a scos un ac ascutit, a observat asta inainte sa se apropie de baiat, din pacate legat de patul lui. Si-a marit ochii si si-a scuturat capul.

''Nu imi plac acele, te rog!'' se milogea de ea, mai multe lacrimi aparand pe obrazul sau.

''Ai fost rau. N-ai aratat nici o inbunatatire la terapie. Asa ca iti recomand sa stai cuminte in timp ce eu iti inpung acul acesta in mana, bine?'' scuipa ea, facandu-l si pe pacientul sau sa se mire de modul in care si-a schimbat tonul. Asistenta Catherine uraste cand pacientii ei se comporta necorespunzator; asa ca impotriva regulilor, ea le injecteaza un drog care ii face sa adoarma repede dupa ce lumina se stinge. Ea le minte pe celalalte asistente spunandu-le ca pacientii ei asculta de ea. Ele sunt geloase, dar ele nu stiu cealalta varianta.

''O sa fiu cuminte! Nu o sa mai fiu rau! Sa fii rau este oribil,'' a mormait, sperand ca ea il ia in considerare, dar n-a fost deajuns ce urechile ei au auzit. El a inceput sa se agite in corzile care-l tineau. A inceput sa-si scuture capul, si-a strans ochii si a inceput sa urle din plamani. Ea i-a inpuns acul il mana, drogul raspandindu-se din mana, in tot corpul. A scos acul afara, si se uita cu functioneaza drogul.

El a devenit somnoros; deabea isi putea tine ochii deschisi, murmura cateva cuvinte inainte sa fie adormit de tot. Asistenta Cathernie a zambit si a aruncat acul in cosul de gunoi inainte sa iasa din camera si sa fie laudata de cum l-a facut pe pacient sa o asculte.

●•●•●•

Azil de nebuni, ianuarie 3, 2014

Pacient: Harold Edward Styles

Varsta: 20 de ani.

Boli mentale: Consum excesiv de alcool, Abuz de droguri.

''Nu vrea sa coopereze!'' Noua asistenta se planse in repetate randuri celorlalte asistente de langa ea, dorindu-si sa stie de cat curaj are novie cineva ca sa lucreze cu niste nebuni intr-un azil. ''E ca si cum as vorbii cu peretii.''

''Nu mananca?'' intreaba o doamna in varsta, atragand toate privirile spre ea.

''Nu...nu pana ieri. De ce?'' isi incrunta noua asistenta sprancenele catre doamna, curioasa sa stie ce are sa-i spuna; poate chiar are o solutie ca sa rezolve asta?

''Am obisnui sa tratez acest pacient cand a fost adus la azil. Aceasta a fost dupa ce a fost gasit in spatele magazinului cu droguri, asasinand un om in timp ce era baut,'' aceasta isi scutura capul dezamagita, continunandu-si poveste, ''El n-a vrut sa-mi vorbeasca, dar mi-a pus o intrebare, de ce era in cladirea aceea si nu in inchisoare...de unde apartinea. Este greu sa-l controlezi, dar cumva am gasit o cale.''

''pot sa te intreb cum?'' asistenta a raspuns politicos. Asistenta in varsta s-a dus pana la un cabinet, a deschis usa cu cheia si a luat de acolo o sticluta plina cu pastile. A inchis din nou usa cu cheia, apoi s-a intreptat catre noua asistenta si i-a intins-o.

''Ii dadeam aceste pastile. Drogheaza pacientul si-l face sa amorteasca de tot.'' i-a soptit la ureche. ''Dar sa nu-i spui asta daca te intreaba. Doar spune-i ca e o schimbare in tratamentul sau.''

Asistenta noua daduse din cap, fericita ca acum putea sa-l controleze intr-un fel pe Harry, care nu va mai fi pentru prea mult timp incapatanat.

''Oh. Nu mai pot astepta sa-i dau acestea. Voi obtine in sfarsit un somn de la el fara arsuri sau taieturi.'' a mormait pentru ea, intorcandu-se cu spatele la doamna in varsta intr-un mod nepoliticos. S-a dus pe holul slab luminat, a deschis usa de la camera lui Harry. Auzind un geamat dinspre patul unde fusese el mai devreme legat, a inchis usa si s-a intrebat intr-acolo.

''Ghici ce, Harry?'' a soptit ea cu blandete. El s-a intors catre asistenta, uitandu-se urat la ea pentru ceea ce a facut mai devreme cand l-au legat. Taietura lunga si adanca pe obraz i-a fost aratata asistentei, cauzandu-i un ranjet pentru sine.

''Acum te poti duce in iad!'' A strigat el, scuipand-o apoi pe fata. Ea a tresarit apoi si-a sters saliva de pe frunte, inlocuind fata degustata de una falsa, fericita.

''S-a facut o schimbare in tratamentul tau asa ca trebuie sa iei aceste pastile chiar acum. A ordonat doctorul Christian.'' L-a informat ea cu o minciuna grosolana. El a crezut-o si a luat repede cele doua pastile si le-a inghitit. Dupa ce medicamentele i-au alunecat pe gat, ochii sai au inceput sa se inchida. N-a durat prea mult pana ce drogul sa-si faca efectul.

''Ce...Can-''

''Shhht, Harry. Culca-te,'' i-a soptit ea manganindu-i firele crete de par si i-a dat un sarut pe obraz. Erau  prea apropiati, dar el nu avea ce sa-i faca. El era amortit total, nu putea sa simta ce-i face, dar el era treaz si lacrimile ii alunecau pe obraz deoarece tratamentul lui nu se termina niciodata. Din aceasta cauza a fugit. Aceasta disperare l-a sfasiat pe dinautru chiar mai mult.

El n-a vrut niciodata sa-si traiasca viata stiind ca a fost adoptat cand a fost copil, sa traiasca intr-o casa de nebuni – prin urmare cele doua (trei, in romana) cuvinte vechi uitlizate in mod obisnuit, Azil de Nebuni- si cel mai important, sa stie ca a fost violat intr-un azil de nebuni. El a fost un fugar deranjat.