My weakness [SasuSaku FanFic]

48.

Sakura's POV

Ma impiedicam de diferite prostii ce imi stateau in drum, pentru ca nu eram capabila sa imi iau gandul de la recentele intamplari. Si ceea ce ma facea sa ma simt ingrozitor era faptul ca durerea instalata in sufletul meu era cauzata in mare parte de Sasuke, nu Okhani. 
Iar el venea in spatele meu, studiindu-ma curios cum loveam orice pietricica de pe drum, probabil razand in mintea lui la gandul ca arat ca o betiva. Totusi nu m-ar deranja sa cad, deoarece ma indrept spre propria mea sentinta. I-am promis inainte sa ajungem in sat ca voi fixa lucrurile, dar acum nu mai cred ca sunt in stare. Eram pe atunci afectata de o falsa depresie care, in consecinta, m-a impins sa ma agat de Sasuke mai mult decat era nevoie.
Deodata el murmura ceva si grabita m-am intors.
- Ai spus ceva?
- Nu chiar. Voiam sa iti atrag atentia. Am dat din cap, deja pregatita pentru ce avea sa imi zica. Trebuie sa ajung acasa. Deci, daca ai ceva important de declarat, acum e momentul.
Din nou folosi acel ton epuizat, lasandu-ma putin sa ma intreb daca ii mai pasa. Nu, trebuie sa ii pese in continuare! Altfel nu mi-ar oferi aceasta sansa.
Mi-am muscat buza si oricat de emotionata si patetica ma percepeam, o singura privire a fost destul incat sa ma incurajeze.
- Stiu ca ruptura aceasta dintre noi e din cauza mea. In mare parte pentru ca nu comunic si... Nu m-am implicat. Si vreau sa incep prin a-ti marturisi totul. Inconfortabilitatea anticipata s-a transformat in incredere. Il tintuiam puternic cu ajutorul contactului vizual, nelasandu-l niciun moment sa creada ca eram stanjenita ori neincrezatoare. Ce doresti sa stii?
Nu raspunse imediat.
- Ce crezi tu ca e important; replica pe un ton provocator, dar fara nicio urma de amuzament.
M-am uitat in jur. Ne aflam in mijlocul celei mai aglomerate alei din sat, unde se afla majoritatea magazinelor. Avand in vedere foiala si zgomotul, nu m-am deranjat sa vorbesc incet ori sa ma stanjenesc.
- Lui Okhani ii placea de mine. Mi-a propus ceva foarte avantajos... Iar eu l-am refuzat. Pentru ca nu puteam sa ii raspund in egala masura atat timp cat aveam sentimente pentru altcineva. Sasuke a ramas impasibil, rece, desi era evident ca ma refeream la el. Cu toate acestea, el mi-a respectat decizia si a murit fara sa riposteze. A murit, respectandu-mi calea mea ninja si demonstrandu-mi din nou ca... Ei bine, inca simte la fel. Am lasat privirea in pamant, preocupata sa imi ascund repede amalgamul de emotii care s-au instalat pe chipul meu. Iar asta sunt eu explicandu-ti ceva necunoscut de nimeni altcineva; am continuat.
Am oftat si m-am incurajat sa ii studiez ochii negri.
- Apreciez ca mi-ai oferit aceasta informatie. Totusi, pentru cineva din exterior, ar parea ca te umilesti ca sa ma convingi ca nu am motive sa fiu gelos.
Asta a durut rau de tot pentru ca era adevarat. Am presupus ca ar fi usor sa ii castig increderea daca incep cu ceva simplu. Evident m-am inselat.
- Si totusi, situatia e diferita. Marturisirea ta e mai mult o chestie de psihologie. Crezi ca relatia nu a functionat din cauza lipsei tale de comunicare. Din contra, vorbesti destul de mult cand esti in preajma mea. Problema e ca nu vorbesti despre ce trebuie. Facu o pauza dramatica si imi arunca o privire matura. Sentimente, Sakura! Mi-ai povestit ce simt ceilalti, atat. Se apropie extrem de mult si cobori tonul. Tie iti e frica de ceva; declara el cu siguranta in voce. Intrebarea mea e ce simti tu, cu adevarat?
M-am trezit ca si cand as fi fost palmuita. M-am rupt in bucatele pe interior, in mintea mea gonind imagini cu mine si Itachi. Am avut nevoie de toata fortarea de sine pentru a-mi controla vinovatia. Sasuke, care la inceput imi parea la fel de arogant si copil, a devenit o copie matura, inteleapta si... ranita, iar eu abia acum am remarcat.
Ochii sai atat de tristi, incruntarea indurerata a fruntii, postura retrasa a corpului au fost revelatia mea.
- Crezi ca intre mine si Itachi e ceva; am rostit soptit, cu greu controlandu-mi lacrimile care amenintau sa tasneasca.
- Nu sunt prost, Sakura; suferinta din vocea sa... ma simteam oribil.
L-am prins disperata de mana, dorind sa il am cat mai aproape.
- Nu, Sasuke, te rog crede-ma ca nu e adevarat!
Disperarea m-a uimit chiar si pe mine. Trebuia sa lupt! Acesta, acum- e momentul de turnura, clipa in care viata mea se poate schimba drastic si va fi mult mai greu sa regret tacerea decat replica gresita.
- Nu am sentimente pentru Itachi, desi nu sunt sigura in privinta lui...
Probabil felul cum am rostit adevarul l-a indemnat sa ma creada, intrucat chipul i se mai lumina putin.
- E ceva ce nu imi spui. Iti pot vedea teama cand vorbesti despre el, tremuri de nerabdare sa inchei subiectul, desi nu ar fi o problema daca nu ai ascunde ceva.
Uimita fiind, am ramas statuie in fata lui. Nu credeam... Ca el ar fi reusit vreodata sa ma citeasca atat de bine. Acest gand m-a incalzit brusc, dovedind cat de puternica e legatura dintre noi, insa ma intuneca apoi. Nu mai avea rost. Mi-am fixat privirea pe sandalele sale, prea rusinata.
- Eu si Itachi... Ei bine... eram la apartamentul lui Kakashi, iar el a venit cu un scop anume, dar... lucrurile au luat o turnura neasteptata... si, si... Mi-am muscat buza; nu imi permiteam sa izbucnesc ca un copil mic in fata lui Sasuke... Si ne-am sarutat. Dar a fost o grese-
- Nu mai spune nimic!
Duritatea cuvintelor sale m-a inghetat. Mi-am permis sa ii arunc cu coltul ochiului o privire. Parea cufundat in alta lume, departe de realitatea aceasta, iar fata fantomatica ii oglindea dezbaterea de sentimente din interior.
De mine nu mai am ce sa povestesc. Ma simteam extrem de ingrozitor.
- In cazul asta iti respect decizia. Itachi te merita mai mult decat mine.
Intr-o secunda mi-a intors spatele si a luat-o din loc, disparand in multime.
Am strigat ca nu e vorba de o alegere, totusi sunt sigura ca sunetele au fost estompate de zumzetul localnicilor din jur.
Am ramas singura alaturi de gandurile mele care deveneau acuzatii usturatoare. Mi-as fi dorit sa tipe, sa faca o scena si isi dezvaluie tradarea pe care o resimte. Din contra, el adopta replica filozofica si echilibrata, demna de o persoana inteleapta si cu anumite principii. Astfel, in ciuda opiniei lui ca el nu ar fi indeajuns de bun pentru mine, eu sunt cea care se simte inferioara, ieftina si fara niciun drept sa fiu motivul iubirii lui Sasuke si Itachi. Eu sunt problema! La mine e ceva inneregula, nu la ei! Eu sunt cea nebuna, depresiva si capricioasa!
Mi-am inclestat degetele in par si am luat-o la fuga, atragand cateva comentarii nemultumite din partea celor pe care ii loveam cu coatele. Totusi eu nu le auzeam; eram prea preocupata sa ajung acasa unde nimeni nu imi vede... ei bine... lacrimile.

M-am trantit pe pat, nu inainte de a inchide usa balconului, cea pe care am intrat. Parintii mei erau plecati de acasa, ca in fiecare joi de altfel, asadar nu va fi nevoie sa ofer explicatii.

* Doua ore mai tarziu

O singura viata am de trait si nu imi pot permite sa o plang din cauza unor greseli imature. M-am asezat la birou, apucand o foaie si un stilou. 

" Te rog sa o citesti pana la final.

Desi sarutul cu Itachi a fost o greseala, nu il regret pentru ca aceasta a fost singura metoda prin care mi-as fi putut da seama de ceea ce simt. Am fost influentata de o atractie falsa, insa imediat cum s-a intamplat, primul meu gand a fost legat de tine si cat de mult ma urasc ca am fost capabila sa iti fac tocmai tie asa ceva. A fost mai mult decat aveam nevoie. Vina, durerea si dezamagirea mi-au demonstrat ca eu pe tine te iubesc. Imi e frica de ce crezi acum despre mine, totusi asa ma simt: ieftina si nedemna. Ma gandesc doar... fara acel sarut probabil as fi continuat sa ma intreb daca simt ceva pentru Itachi si te-as fi ranit mai mult... 

Nici nu ai idee cat de mult ma invinovatesc pentru durerea ta. Nu cred ca ma voi putea ierta vreodata. Imi pare rau, Sasuke! Te iubesc. "

                                                                                                                                                    Sakura

Am impaturit cu mainile tremurande hartia in patru si am invocat pasarea mea de urgenta pe care o foloseam in misiuni importante, daca era nevoie. Acum era ceva mai important decat o urgenta!

Cu mesajul expediat am revenit la pozitia mea de leguma, fara chef de nimic. Nu stiu cat am stat asa, cert este ca deja noaptea s-a instalat, iar eu sunt la fel de distrusa.

Deodata am auzit niste strigate.

- Sakura! Coboara acum!

Mi-am insfacat halatul si m-am repezit pe scari. Se pare ca ai mei au ajuns mai repede decat ma asteptam si erau nervosi... foarte nervosi. M-am invinuit ca am lasat vasele murdare in bucatarie, altfel ar fi crezut in continuare ca nu e nimeni acasa.

- Ce s-a intamplat? De ce tipi asa?

- Poti sa ne spui si noua unde ai fost in ultimele saptamani, Sakura? Cat ai lipsit de acasa? O luna, nu? Niciun semn de viata, bilet, instiintare ori ceva care sa ne anunte unde esti si daca esti bine. CINE CREZI CA SUNTEM? Am inghitit in sec, nestiind ce sa le raspund. UNDE AI FOST?

Tata i-a pus mana pe umar mamei, sa o calmeze, intrucat vena de la frunte isi facea aparitia.

- Mama, imi pare rau. Nu am vrut sa va ingrijorati. A fost o perioada grea, a trebuit sa plec.

- UNDE NAIBA SA PLECI? Am fost la Hokage-sama care ne-a informat despre moartea senseiului tau. Noi te asteptam acasa nefericiti, pregatiti sa te consolam, dar tu dispari ca si cand am fi nimicuri pentru tine!

- M-am intors; am explicat eu sec.

- Nu ma lua peste picior!

Desi acuzatiile ei ar fi trebuit sa ma determine sa ma simt prost, din contra, m-au enervat.

- Sa ma consolati? Voi nu stiti nimic despre mine. V-a interesat vreodata sa vedeti ce fac eu? Tot ce am auzit in ultimii trei ani au fost constantele voastre plangeri de ce stau atat de putin acasa, de ce ma strofoc atat de tare cu antrenamentele, la un moment dat m-ati intrebat de ce nu renunt la a mai fi ninja, macar pentru cateva luni. Nu ma cunoasteti deloc! Sunteti doar niste civili pe care trebuie sa ii apar in caz de primejdie.

- Ai grija, domnisoara, ca e posibil sa nu mai intri pe usa aceea! Ma avertiza mama, aratand spre usa de la intrare.

- Foarte bine, oricum nici nu ma mai simt acasa aici, stiind ca nu ma apreciati deloc si nici macar nu vreti sa intelegeti!

- Ne-ai explicat vreodata ca sa intelegem?

- Doar simplul fapt ca ma acuzati de tot felul de prostii reprezinta dovada! Kakashi mi-a fost mai parinte in ultimii doi ani decat mi-ati fost voi toata viata!

Si cu aceasta replica m-am repezit afara din casa, luand si halatul cu mine. I-am lasat pe ai mei muti si cu lacrimi in ochi, la fel de indurerati ca si mine, ca si Sasuke. Si dupa cativa pasi pe aleea cufundata in linistea noptii am regretat cuvintele urate pe care le-am adresat parintilor mei.

Dar nu pot da inapoi, nu ma pot intoarce!