My weakness [SasuSaku FanFic]

34.

Inainte sa spuna ceva, i-am luat bratul, asezandu-l dupa capul meu. Am saltat-o, prinzand-o cu cealalta mana de sold. Paru sa observe atingerea, insa nu mi-a dat vreun semn ca o deranjeaza. Mai degraba era preocupata de faptul ca nu o las sa mearga in totalitate pe propriile picioare.
- Ce naiba faci? Pot sa merg.
- Da. Prefer sa ajung pana la rasarit acasa si daca tu continui sa lesini la fiecare pas, cred ca sunt nevoit totusi sa te duc eu.
Pufni zgomotos, enervata ca nu a gasit un argument bun pentru comentariul meu. Se sprijini totusi mai bine de mine.
- Stii macar unde vreau sa merg?
- Te duc la spital. Putin imi pasa unde vrei tu sa mergi.
- Du-ma acasa!
- Nu.
- Fie, cum zici tu.
Mi-am intors alarmat capul spre ea.
- Nicio impotrivire? Macar un pumn, ceva?
- Nu fi copil. Mi-am amintit ca acasa nu am substantele necesare pentru perfuzie. Deci nu ma mai lua peste picior si hai sa mergem mai repede.
Voiam sa ii reamintesc ca ea e cea copilaroasa in povestea asta, dar am renuntat. Nu aveam nicio intentie sa o enervez mai tare decat era.
Nu am mai vorbit tot drumul. Atat de aproape fiind, o zaream cateodata cum arunca o privire pe furis la bratul meu asezat pe soldul ei. Nici eu nu ma lasam mai prejos... Contactul cu pielea ei ma facea sa ma simt nu neaparat inconfortabil, ci mai degraba agitat. Si nu voiam sa o mai neg. Nu ma mai pot impotrivi sub nicio forma. Imi e clar ce simt pentru ea, dar imi e greu sa ma manifest intr-un anume fel. Presupun ca voi astepta o reactie din partea ei sa imi dau seama cum va evolua totul. Nu vreau sa par arogant sau plin de sine, insa e clar ca e reciproc. Oricat de degajata incearca ea sa para, pot vedea sub presupusa ei masca rece si simt ca ma vrea.
Intrand in receptia spitalului, cateva priviri curioase s-au abatut asupra noastra. Aceeasi fata, care a incercat sa o opreasca acum cateva ore pe Sakura sa plece, se grabi sa ma ajute. I-am facut semn ca ma descurc.
- Ruike, zi-mi un salon liber te rog. Am nevoie urgenta de o perfuzie.
Fata a impietrit, holbandu-se la propriu foarte confuza la Sakura.
- Acum, Ruike! completa nervoasa ea.
- Imediat. Ma scuzati, Sakura-senpai.
Se repezi spre birou unde rasfoi niste foi, reusind sa isi impleticeasca picioarele in doar acei cinci metri pe care ii avea de parcurs.
Da, trebuia sa imi dau seama. Senpai, evident. Cu siguranta ca Sakura e un fel de idol/sensei al personalului de pe aici. Nu ca m-as fi asteptat la altceva la cat de priceputa este in domeniu, doar ca sunt atat de multe informatii noi si e cam greu sa le asimilez. Mai ales statutul Sakurei in sat... e demna de admirat.
- 412 e libera. Cred ca veti gasi tot ce aveti nevoie acolo.
Sakura mormai un "mersi" si ma indemna sa o iau din loc. Imediat cum am ajuns in camera, s-a indreptat panicata spre dulapul unde erau instrumentele pentru operatie, niste medicamente si inca cateva ustensile. Am lasat-o sa isi faca treaba si m-am asezat plictisit pe pat.
Dura cateva minute pana pregati lichidul pentru perfuzie. Printr-o fluturare a mainii mi-a semnalat ca ii stau in cale. Si-a tras un suport din acela metalic la capatul caruia se atarna punguta cu lichid, apoi, cu o iscusinta vizibila, isi monta acul la incheietura mainii. In final, si-a scos papucii, intinzandu-se comod in pat.
Ca si cand abia atunci m-a observat, colturile gurii i s-au arcuit puternic. Aparent eu eram sursa amuzamentului ei.
- Pai mersi ca m-ai ajutat sa vin pana aici. Acum daca nu te superi...
- E trecut de miezul noptii si nu am chef sa mai strabat distanta pana acasa. In plus, e mai curat aici, asa ca raman peste noapte.
- Faci cum doresti. Totusi sa nu ma deranjezi. Apropo, vezi ca e o canapea dupa primul colt cum vii de la scari. Adu-o aici ca sa nu zica ceilalti ca dormi ca un vagabond.
- Nu te panica. Voi pleca inainte sa te trezesti. Asta daca te descurci singura...
Se incrunta atat de tare incat ma miram cum nu da niciun semn ca o doare.
- Voi fi bine. Am ramas doar fara pastile, asta-i tot; marai ea din cauza ca am sugerat ca e cam neajutorata. Ai zice ca e indeajuns de desteapta sa aprecieze si sa profite de ajutorul celor din jur, totusi fata asta nici macar nu accepta o ingrijorare.
Nu sunt alarmat in ceea ce priveste situatia ei. Stiu ca va fi bine, am incredere ca e in stare sa isi poarte de grija cand are probleme. Cu toate acestea vreau sa raman aici. Acasa voi avea parte de un moment sentimental ce va fi foarte deranjant si ambiguu spiritual, emotii pe care incerc momentan sa le evit.