My weakness [SasuSaku FanFic]

43.

Sakura's POV

Nu am mai vorbit cu nimeni de o saptamana. Nici nu pot sa o fac. Imi este bine aici, singura, alaturi de tot ce imi aminteste de Kakashi. Fiecare obiect este asezat la locul lui de veci, oranduite aproape zilnic de Kakashi. Totusi el nu se mai intoarce. Asa ca i-am facut curat, disperata fiind cand am vazut cum se asterne praful. Trebuie sa fie curat pentru ca aici traieste cineva. Kakashi nu va fi niciodata uitat si atat timp cat amintirea lui este vie, eu mereu imi voi gasi drumul catre el.

Lumea pe care o stiam este rupta si nu exista nimic ce pot face pentru a indrepta lucrurile. Am aflat cum este sa pierzi pe cineva drag, mai repede decat imi doream si planificasem. Nu mai sunt speriata, cunoscand acum sentimentul, dar nu am capacitatea de a-l invinge si, sincer, nici macar dorinta nebuna de a trece peste si a-mi continua viata. Se simte bine, stand aici, plutind in nestire, doar cu ecoul gandurilor mele. Voi fi tot aici pana cand ma voi putea misca, asteptand, sperand ca mai exista motivatie de a continua. Cand Kakashi a murit, nu a lasat doar o durere indescriptibila, ci si o umbra de razbunare care creste cu fiecare secunda in mine. 

Nu mai am pe nimeni care sa ma controleze si sa imi tempereze impulsurile negative. Doar Kakashi reusea acestea, fara niciun efort cateodata. Fiind langa mine era de obicei destul. Acum va trebui sa ma lupt singura. Nu stiu daca ceilalti ma cauta si sunt sigura ca nicio persoana din sat va intui locatia mea. Asteapta, fara indoiala, momentul in care voi reaparea in peisaj. 

Imi leganam incet picioarele in incercarea de a-mi bloca gandurile ce necesita meditatie. Camera era intunecata, fiind tarziu deja. Lumina va ramane stinsa. Ma indreptam spre fereastra ca sa privesc ultimele urme ale apusului, cand am auzit un clinchet si apoi usa usor deschizandu-se. Inima mi-a luat-o la goana si am realizat cat de speriata eram de faptul ca cineva va afla de prezenta mea aici.

Inainte sa imi hotarasc urmatoarea miscare, persoana nedorita a pasit in camera unde ma aflam. Nu mi-am imaginat o asemenea vizita; cu siguranta o surpriza.

- De unde stiai?

- Eram in apropierea casei tale in noaptea cand ai venit aici.

Am inghitit in sec si am trecut la urmatoarea intrebare. Prezenta lui Itachi aici ma nelinistea, desi nu ii intelegeam calmul din privire. 

- De ce esti aici?

Isi drese glasul inainte de a raspunde, lasandu-si privirea sa cada peste poza echipei 7. Intinse mana sa o apuce, in acelasi timp apropiindu-se de mine. Din reflex, am facut un pas inapoi. Distanta trebuia marita intre mine si Itachi. Fruntea i se increti asa cum nu o mai vazusem niciodata.

- Am venit sa iti cer scuze.

Uimirea nu ma lasa sa il intreb de ce, totusi el isi explica actiunile imediat, desi parea inconfortabil pentru el intr-un mod diferit de al lui Sasuke. Nu avea o problema cu orgoliul, ci altceva.

- Pentru ca nu am reusit sa il salvez pe Kakashi-senpai.

Itachi isi ridica capul, inaltandu-si statura. Eu, in schimb, mi-am indesat umerii in dorinta de a deveni cat de mica posibila. Ma simteam atat de prost ca am creat impresia aceasta. O persoana ca Itachi nu ar trebui sa arunce cu asemenea cuvinte la intamplare pentru mine. E total gresit sa se invinovateasca deoarece eu trec printr-un fel de criza stupida.

- Nu e vina ta, Itachi. Nimeni nu a zis ca este. S-a intamplat. A murit in lupta. Este cel mai onorabil mod prin care sa moara un ninja.

Cuvintele pareau mai mult rostite ca sa ma convinga pe mine decat pe el, insa nu observa. In plus, banuiam ca nu imi da crezare nici pentru o secunda si nu merita sa continui. Itachi nu e intr-atat de idiot incat sa se simta vinovat ori sa creada ca are vreun fel de datorie fata de mine.