My weakness [SasuSaku FanFic]

45.

Itachi se feri de cativa pumni si ofta suparat.

- Sasuke, da-te de pe mine! Hai sa vorbim in liniste.

Incruntat si maniat mi-am reluat pozitia, acum simtindu-ma extrem de penibil si prost ca am reactionat asa primitiv.

- Poate ca nu am fost prin preajma mult timp, dar am observat anumite lucruri, iar faptul ca incerci sa ascunzi chestia cu Sakura dovedeste cat de copil esti. Care e motivul tau pana la urma?

Nu astepta evident un raspuns, ci gesticula cu o mana in aer si imi arunca o privire dezamagita care m-a atins mai mult decat trebuia. Nu voiam sa ii ofer explicatii, insa eram nevoit.

- Am revenit in sat cu putin inaintea ta. Nu indrazni sa ma judeci ca vreau sa ascund anumite lucruri pana se aseaza treburile. In plus, nu te preface ca ti-ai reluat rolul de frate in viata mea pentru ca nu e asa!

Ininteligibil si rece inainte, lasa acum sa se vada durerea cauzata de spusele mele. Daca avea impresia ca ma sensibiliza, s-a inselat amarnic.

- Cu tine nu se poate vorbi. In fine, eu am venit doar sa ii indeplinesc dorinta lui Kakashi-senpai si ai face bine sa faci intocmai cum a zis el, pentru ca Sakura va avea nevoie de tine. 

Din nou cu intelepciunea sa falsa!

Si, cu o indoiala uriasa, am luat decizia sa opresc teatrul meu.

- Bine, recunosc si stiu ce inseamna dorinta lui Kakashi. 

Itachi ma privi intr-un fel mai bun dupa marturisirea mea.

- Mult ti-a luat. 

- Nu sunt obisnuit sa imi impart sentimentele cu ceilalti; explic sec.

Incuviinta incet si continua sa ma studieze.

- Stii, Sasuke, ar putea fi diferit...

- Ce sa fie?

- Noi. 

Am inteles ce voia, totusi nu eram sigur daca trebuia sa incep discutia despre masacru acum sau sa o las pe alta data. Mi-am cantarit sansele. Itachi deja era intr-o stare emotionala de "familie" si cum am dat-o pe chestii sentimentale mai mult sau mai putin, ar putea functiona. Fiind pregatit cu intrebarile de zile bune, am hotarat ca e momentul. El imi observa diferenta de stare si postura pe care am adoptat-o. Intelese ca voiam sa discutam ceva serios si se conforma si el, asezandu-si coatele pe genunchi si lasand sa ii scape o incuviintare de incurajare. Desi inca nu rezolvasem nimic, stiam deja ca totul va fi mai bine. Chiar si dupa atat de mult timp, inca avem conexiunea noastra. Stiu ce simte, ii cunosc fiecare gest ori privire, iar el ma citeste mai ceva ca pe o carte deschisa. Nu indrazneam sa ma mint si sa neg ca in cele din urma suntem frati si niciodata nu se va schimba legatura dintre noi.

Am coborat vocea, de parca aveam de rostit un secret monumental, iar el se apleca putin. Cumva abandonarea aceasta a mastilor noastre nu e atat de impresionanta si necunoscuta la fel cum a fost cu Sakura deoarece il cunosc pe Itachi, mai bine decat pe oricine altcineva.

- Itachi, de ce ai facut ce ai facut?

Stia ca asta va fi prima mea intrebare si nu se arata surprins. Se lasa pe spate, oftand, si medita ceva timp.

- Cand ai de ales din doua variante extrem de proaste, o alegi pe cea care va aduce cele mai putine pagube. Eu am avut de ales: sa il las pe tata sa inceapa un razboi civil ori sa elimin amenintarea chiar de la sursa. Facu o pauza dramatica, dar nu doar pentru efect. Se vedea regretul din ochii sai, insa nu pentru decizia lui, ci fata de mine, ca m-a dezamagit. In final am ales dupa cum am crezut ca va fi mai bine si- am ales corect indiferent de parerea celor din jur.