My weakness [SasuSaku FanFic]

43.

- Daca stiai unde sunt, de ce ai venit abia acum?

Era o intrebare simpla, fara nicio urma de acuzatie ori mister. El ma studie pret de cateva momente.

- Te-am lasat sa te linistesti; replica precaut.

Un fior ma facu sa tremur din cauza ca ma simteam atat de expusa. Itachi imi analiza orice gest si din priviri imi cantarea cuvintele. Brusc, am realizat cruntul adevar.

- Ce vrei sa imi spui si ai impresia ca nu voi putea suporta?

Zambi fara ocolisuri la reusita mea de citire a intentiilor. 

- Nu e ca te cred slaba ori alte motive asemanatoare. < Isi lasa intr-o coborare instanta colturile gurii, iar atmosfera deveni apasatoare doar la simpla manifestare a lui Itachi. Avea o gravitate in privire care demonstra evident cat de importanta este informatia urmatoare. > Ma gandeam cum sa pun cuvintele in propozitie. Nu am o sarcina usoara in a-ti spune ultimele cuvinte ale lui Kakashi-senpai.

In mine se aprinse ceva: o frica greu de controlat. Nu voiam ca Itachi sa vada ce ascund si sa dea inapoi, deci mi-am muscat buza brutal sperand ca se confunda cu un semn de nerabdare.

Itachi se apropie de mine si, asezandu-si usor mana pe obrazul meu, sopti:

- "Sakura, am incredere totala in tine ca vei trece peste moartea mea. Stiu ca iti va fi frica si te vei simti singura, dar nu te vei lasa dominata. < Un ras usor imita mesajul lui Kakashi.> Tu nu vrei sa o crezi, dar ti-o mai spun pentru ultima data. Esti cea mai puternica persoana pe care o cunosc! Nu crede ca esti pierduta fara mine pentru ca, adevarul este, tu niciodata nu ai avut nevoie de protectia mea, de protectia nimanui! Vreau sa fii sigura pe deciziile tale si sa nu te invinovatesti in legatura cu moartea mea, era inevitabil. Vreau sa stii ca voi fi mereu alaturi de tine. O singura dorinta am: sa zambesti mai mult."

Pe masura ce Itachi continua sa citeze cuvintele lui Kakashi, eu nu mai puteam sa imi controlez lacrimile. Oriunde ma uitam, dorinta arzatoare de a plange crestea treptat. Amintirea lui Kakashi se afla peste tot in jurul meu, iar caldura lui Itachi, care ma indruma sa imi dau jos masca rece, a facut mai mult decat sa imi elibereze lacrimile. 

- Stiu ce simti, Sakura, de aceea vreau sa stii ca sunt de acord cu Kakashi-senpai. Esti puternica! Nu lasa niste iluzii ale constiintei sa te doboare.

Mi-am sters repede obrajii umeziti, realizand probabil cat de patetica aratam.

- Daca as fi fost puternica, nu as fi avut nevoie de ajutorul tau. < M-am uitat stupefiata la mainile mele.> Nu am mai plans de ani, Itachi! Asta nu dovedeste sub nicio forma putere, ci slabiciune.

Cuvintele pot sugera invingerea, renuntarea, dar exprimau exact opusul. Le-am rostit increzatoare intr-un mod realist care nu stiu daca avu efectul dorit asupra lui Itachi, dar pe mine ma transformara intr-o explozie de furie.

- Nu cunosc parerea ta despre mine, insa pe a celorlalti da! Toti ma trateaza de parca as fi instabila mental, mereu alegandu-si atent cuvintele. Ei cred ca exagerez, ca nu am cunoscut nicio durere si reactiile mele sunt duse la extrem. Comportamentul meu il considera inexplicabil si unii il pun pe seama dorintei de a fi in centrul atentiei. Nimeni nu m-ar crede cu adevarat daca le-as spune cat de mult ma doare, pentru ca nimeni nu stie despre mine si Kakashi. Prietenii mei ma cred o ipocrita ce trece prin criza adolescentina si ma trateaza in interiorul lor cu raceala. <Itachi vru sa ma opreasca din tirada mea de cuvinte acuzatoare. Nu stiu unde ma indreptam, totusi nu l-am lasat sa ma intrerupa.> Cati m-au cautat, Itachi? Cati?!

Nu am vrut sa tip la el. Voiam doar sa tip in general. Stiam ca nu le pasa si ca nu sunt suficient de puternica incat sa pot trece cu vederea. Ma apuca brusc de cot.