3 Inimi, un Singur Sentiment 1

Capitolul 27

Ii spun lui Amber (care pare obisnuita cu sentimentul) ca ma duc sa imi incarc telefonul, ceea ce e adevarat. Merg la locul indicat de bruneta si cand sa bag incarcatorul in priza, mana mi se atinge de o alta, tot cu alt incarcator.
--------------------------------------------

Ally POV

Imi ridic privirea neclara si spre mare mea surprindere vad acelasi chip de aur care acum este la mii si mii de mile departare de mine. Stiu ca e doar imaginatia mea dar cu greu ma abtin sa nu izbucnesc in plans din nou. E atat de greu!

Imi bag intr-un final incarcatorul in priza si imi trag un scaun. Ma asez comod si reincep sa vad toate mesajele disperate de la mama. Mama! Am uitat de ea!  Sigur acum sta in picioare colindand toata casa cu mana stanga in sold si cealalta la barbie gandindu-se la fel de fel de scenarii macabre in care eu si Laura cadem victime. Norocoasa de mine, ce mama geijulie am..

Ii trimit in sfarsit un mesaj in care ii spun ca sunt bine si ca Laura m-a tarat la o petrecere in care sunt captiva pe un scaun. Mda.. ce viata dusa la extreme!

Dupa aproximativ 20-30 de minute de tortura incepe sa mi se faca foarte foarte foame si sa am ameteli groaznice, probabil de la ultimile zile in care nu am mancat absolut nimic si am stat amortita pe divan..

Nu am deloc incredere in mancarea de aici.. nici nu cred ca e mancare, doar vodka si apa cu droguri. Mai bine era daca alegeam sa beau vodka..

Imi scot cu greu telefonul din priza, ii inapoiez incarcatorul lui Amber si cu pasi greoi imi fac drum printre multime incercand sa o gasesc pe Laura. Incepe sa ma doara capul din ce in ce mai tare.

Petrecareata mea tocmai lua alte trei pahare de bautura, facand concurs cu noul ei prieten, Andrei.. ce mai influenta! Ma indrept foarte greu catre Laura. Simt ca-mi fuge pamantul de sub picioare si ma clatin din ce in ce mai tare. Ii spun ca plec acasa ca sa mananc, sau cel mai bine la restaurant, dar micuta mea deja era intr-o stare euforica si nu mai auzea nimic.

*

Strada e intunecata si abia daca palpaiau 2-3 felinare oarbe. Ameteala mea crestea constant, totul se vedea neclar, picioarele mele deja nu mai ascultau comenzile si se indreptau pe calea lor, dar ma straduiam sa raman constienta.. cu greu, dar ma straduiam.

Inaintez si inaintez cu pasi nesiguri pana cand vad un chip obscur, cu trasaturi total neclare. Incep sa ma clatin fara voia mea si vad cum acea silueta inainteaza tot mai aproape de mine. Ma simt tot mai rau si mi-e foarte foarte foa..

*

Eram intr-o padure in care soarele patrundea ca un zeu prin toate frunzele pline de verdeata abia nascuta. Alergam in joaca, stiind ca in spate este acolescentul saten, Adonisul inimii mele.. Era un adolescent rebel? Poate.. cert era ca eu il iubeam mai mult decat imi iubesc propia viata. Ma intorc jucausa si.. ciudat.. nu pot sa-i vad cipul, doar vesmintele imaculate.

Ma opresc din neatentia ce ma caracterizeaza si doar atat astepta ca sa ma imbratiseze si sa-mi transminta fiorul specific dragostei ce i-o port.

Imi ridic usor capul, astfel incat pot sa ma uit in ochii lui cafenii, la buzele sale si la obrajii usor rozalii ca sa-mi dau seama ca tin in brate-mi pe Louis.. stai.. Louis? In acea secunda peisajul atat de colorat se transforma in alb-negru, florile fac ţurţuri de gheata, iar fluturii, din zborul lor rapid si tot-odata molesitor incep incet-incet sa stagneze.