Francesca

Capitolul 30

Am căzut peste el, și ghiciți: cine a intrat atunci pe ușă? Da, Vlad! Am sărit din brațele tipului imediat.

-Tu nu trebuia să fii cu Silvia? [Vlad]

-Vlad, stai să-ți explic. [eu]

-Nu, continuați, scuze dacă v-am deranjat. [Vlad]

-Vlad, te rog nu înțelege greșit... [eu]

-Nu credeam că poți fi ca Maria... [Vlad]

-Nu sunt... [eu]

Am văzut cum i s-a scurs o lacrimă pe obraz apoi s-a întors și a plecat. Am mers după el la ușa dar nu puteam merge mai departe fiindcă eram în prosop. Am strigat la el:

-Vlad! Te rog! Nu ai văzut tot! Lasă-mă să-ți explic! [eu]

Dar nu s-a întors. A plecat cu pas decis și rapid. M-am întors și m-am dus în camera mea. Am uitat de nepotul doamnei Popescu care era acolo. Am trântit ușa apoi m-am răzămat cu spatele de ea și am început să plang.

-Plângi pentru ăla? [el]

-Ieși afară! Acum! [eu]

M-am dus la el l-am agățat de bluză și l-am tras.

-Ieși! [eu]

-Hooo, nu țipa că nu sunt surd. [el]

-Nu, dar ești bou! [eu]

Și i-am trântit ușa în fată. Plângeam așa de tare în cât ziceai că sunt o fântână. M-am îmbrăcat și m-am băgat în pat, plângând. L-am sunat de o mie de ori pe Vlad dar nu mi-a răspuns. M-am dat bătută și am început plâng și mai mare tare, mi-am băgat capul sub pătură și cred că am adormit plângând.

--------Din perspectiva lui Vlad-------

Am ajuns acasă cu lacrimi în ochi. Am încercat să mă abțin dar îmi era foarte greu. Am intrat în camera mea și am trântit ușa. L-am auzit pe Alex:

-Bă, nu rupe ușa! [Alex]

Nu știam cum să mă abitin să nu plâng și să îmi potolesc nervii. M-am dus și mi-am făcut un duș rece. Apoi am ieșit pe balcon, mi-am luat un pachet de țigări, o sticlă de bere și am început să fumez o țigară după alta și să beau. Cred că am băut pe puțin 4 sticle de bere. Apoi am ațipit un pic.

--------Din perspectiva Francescăi--------

M-am trezit și am decis să plec la Vlad. Când am ajuns la el mi-a deschis Alex.

-Bună! [Alex]

-Bună. Vlad e acasă? [eu]

-Da, a venit nervos. V-ați certat? [Alex]

-Nu e treaba ta. [eu]

M-am dus în cameră la el. Era în balcon pe jos cu 4 sticle de beri goale și 2 pachete de țigări tot goale. M-am dus lângă el, am pus mâna pe el.

-Vlad... [eu]

-Ce? Tu! [Vlad]

-Vlad, lasă-mă să-ți explic. [eu]

S-a ridicat și eu la fel. Era beat. M-a împins.

-Pleacă de-aici! [Vlad]

-Te rog, ascultăma... [eu]

A intrat în cameră, s-a dus și a luat dintr-o noptieră de lângă pat un cuțit.

-Plecă acum sau nu mai pleci deloc. [Vlad]

M-am speriat un pic, dar frica s-a făcut mai mare când am văzut că vine spre mine. Atunci am țipat:

-Vlad!! Stai!! [eu]

Atunci a intrat în cameră Alex. L-a văzut pe Vlad cu cuțitul.

-Bă, ești prost? [Alex]

-Dă-te la o parte! Dacă nu pleacă acum de aici o omor! [Vlad]

Am început să plâng.

-Francesca, pleacă. [Alex]

-Nu, vreau să îi explic ce s-a întâmplat. [eu]

-Nu acum, pleacă. [Alex]

Nu am mai spus nimic și am ieșit din cameră și m-am dus în sufragerie. Nu vroiam să plec fără să îi pot spune adevărul. Am așteptat să vină Alex să îi pot spune măcar lui, sperând că mă va înțelege și că îi va spune și lui Vlad. După 20 minute a ieșit din camera lui și a venit la mine.

-Tu nu ai plecat? [Alex]

-Vreau să îi spun că nu a fost vina mea. [eu]

-Lasă-l în pace și nu mai îl căuta. Lui nu-i trebuie o copilă cu care nu are ce face, lui îi trebuie fete mari, care să știe cum să îl satisfacă. [Alex]

Am început să plâng și mai tare. M-am uitat la el și am spus:

-De ce ești așa? [eu]

Am plecat fără să aștept să îmi răspundă sau să îl mai întreb eu ceva. M-am dus acasă plângând și când doamna Popescu a vrut să mă întrebe ceva am plecat direct in camera mea și m-am încuiat acolo. Ea a bătut la ușa și a spus:

-Francesca ce-ai pățit? De ce nu mai vorbești cu mine? [dna Popescu]

-Nu vreau să vorbesc cu nimeni. [eu]

-Bine. [dna Popescu]

Eram disperată, îmi era frică să nu îl pierd și ceea ce mi-a spus Alex m-a pus pe gânduri și mai mult. Mă uitam la ușă și am văzut clanță cum s-a dat în jos. Cineva a vrut să între dar eu am închis ușa cu cheia.

-Francesca, îmi dai drumul? [el]

Când i-am auzit vocea nepotului doamnei Popescu m-am ridicat cu viteză și am deschis apoi l-am pocnit cât de tare am putut. Faza nașpa a fost că era și doamna Popescu pe acolo.

-Francesca, ce-ai cu el? [dna Popescu]

-E numai vina lui! Din cauza lui Vlad nu mă mai ascultă, nu-mi mai vorbește, nu vrea să mă mai vadă! Numai, numai din cauza ta! E un nesimțit! [eu]

-Te rog să nu vorbești așa despre nepotul meu! [dna Popescu]

-Deci nu mă credeți, nu? Întrebați-l pe el ce a făcut și doar dacă va avea curajul vă va spune adevărul. [eu]

Am intrat în cameră mi-am luat o geantă, am pus o bluză și am plecat.

-Unde pleci? [dna Popescu]

-Unde găsesc! [eu]

Am fugit mai întâi în parc. M-am pus pe o băncuță și am sunat-o pe Silvia, dar avea telefonul închis. Restul zilei m-am plimbat plângând prin oraș. Afară s-a întunecat, dar eu nu mai vroiam să merg la doamna Popescu. Am mai sunat-o pe Silvia, dar telefonul ei tot închis era. Nu știam ce să fac așa că...