Francesca

Capitolul 12

Am închis ochii și am simțit cu am fost trasă de cineva într-un mod rapid din fața mașinei. Mi-am deschis ochii și l-am văzut pe Alex.

-Ce aveai de gând să faci? Nu te uiți pe unde mergi? Unde ți-era capul? [Alex]

Atunci am început să plâng.

-Hey, de ce plângi? Nu s-a întâmplat nimic. Ești ok. ? [Alex]

M-a îmbrățișat apoi a sunat pe cineva. Eu încă plângeam. El îmi ridică capul, îmi șterge lacrimile și îmi spune:

-Nu mai plânge. Spune-mi ce ai pățit.? [Alex]

-Tata a făcut accident... În Italia... Și acum e în comă... [eu]

El mă îmbrățișează și din nou. Apoi apare Vlad.

-Ce-ai pățit? Hai să te ducem acasă. [Vlad]

Pe drum eu am mai vărsat câteva lacrimi, iar Alex i-a povestit lui Vlad tot ce s-a întâmplat. În fața blocului Alex pleacă iar Vlad urcă sus cu mine.

-Ai nevoie de ceva? [Vlad]

-Nu... [eu]

-Sigur? [Vlad]

-Defapt... Aș avea nevoie de o îmbrățișare... [eu]

-Vino-ncoa. [Vlad]

M-a luat în brațe și am stat așa câteva minute bune.

-Gata, te las că e târziu și mâine avem școală. Culcăte și ai grijă ce faci. Dacă ai nevoie mă poți suna la orice oră vrei, chiar și la 2 noaptea. [Vlad]

M-a pupat pe frunte și a plecat.

--------Din perspectiva lui Vlad--------

Am lăsat-o singură, nu aș fi vrut dar na... Am ajuns acasă.

-Așa repede? Credeam că rămâi la ea, peste noapte, să ajungi în pantalonii ei. [Alex]

-Nu mă... Acum mai și suferă și nu vreau să o fac să sufere mai tare. [Vlad]

-Ți-a picat cu tronc eh? [Alex]

-Da mă... [Vlad]

-Credeam că nu vei mai place vreo fată după ce ți-a făcut Maria. [Alex]

-De ce trebuia să o menționezi? [Vlad]

-Aveam chef. [Alex]

L-am lăsat în treaba lui și m-am dus să mă culc.

--------Din perspectiva Francescăi-------

M-am trezit, nu am mâncat nimic, am fost și am salutato pe doamna Popescu, apoi am plecat la școală. Silvia știa tot ce s-a întâmplat de la Alex și cum m-a văzut a venit imediat spre mine.

-Ești nebună!? Dacă nu era Alex acolo ce făceai!? Vrei să mă lași fără cea mai bună prietenă!? [Silvia]

-Nu... [eu]

-Serios acum. Suntem sau nu cele mai bune prietene? [Silvia]

-Da... [eu]

-Atunci de ce nu m-ai sunat? De ce nu mi-ai spus că ai nevoie de sprijinul meu? [Silvia]

-Credeam că ești ocupată cu Alex... [eu]

-Tot trebuia să mă suni. Ce m-aș fi făcut eu dacă rămâneam fără tine? Deja Mădă și Robert nu mai vorbesc cu mine. Vroiai să mă părăsești și tu? [Silvia]

-Nu... Nu știam ce să fac... Îmi e frică să nu îl pierd pe tata... [eu]

-Oricum nu trebuie să mai faci asta. Ne-am înțeles? [Silvia]

-Da. [eu]

Nu am făcut nimic important la școală. Nici acasă. Mama m-a sunat și tot aceeași era situația. Așa a fost câteva zile. Silvia cu băieții încercau să mâ facă să zâmbesc dar eu nimic. Faza nașpa era că ceilalți copii din școală începeau să mă considere o ciudată și sunt sigură că nimeni nu ar mai fi vorbit cu mine.

Eram acasă, singură și repetam o melodie. Nu era o melodie veselă ca de obicei, era una tristă. Nu am avut timp să fac cine știe ce pentru că cineva a bătut la ușa. Erau Mădălina și Robert. Asta a fost o surpriză, pentru că pe Mădălina nu o mai auzisem de o săptămână.

-Mădă! [eu]

-Hey! [Mădă]

-Ce faci? [eu]

-Eu foarte bine acum dar tu? Am auzit că nu prea bine. [Mădă]

-Da, e adevărat. Dar... Tu nu erai pedepsită? Adică, maicăta nu ți-a interzis să te mai vezi cu Robert? [eu]

-Ba da dar ea nu știe că e și el aici. [Mădă]

-Ok. Mie oricum îmi face plăcere să vă am aici cu mine. [eu]

-Nu vreau să te superi dar nu stăm. [Mădă]

-Ah... Nu e nimic, pa! [eu]

-Pa! [Mădă]

Au plecat dar imediat după a bătut din nou cineva la ușa. Am crezut că erau tot ei și că au uitat ceva dar nu așa era. Nu îmi venea să cred ce văd în fața ochilor........