Francesca

Capitolul 11

Și Silvia? [eu]

-Nu, încă. [Robert]

-Păi eu nu o voi lăsa să o facă. [eu]

-Eu ți-aș sugera să stai mai departe de ei. Îți pot face foarte mult rău. [Robert]

-Tu de unde știi? [eu]

-Am fost prieteni, până când sau luat de Mădă. [Robert]

-Se vede că o iubești, și ea te iubește. Vă stă chiar bine împreună. [eu]

-Eu da, o iubesc. Dar ea, nu sunt sigur, cred că stă cu mine doar pentru că am salvato. [Robert]

-Eu nu cred că așa stă treaba. [eu]

Am intrat în clasă. Am avut niște ore foarte plictisitoare. La pauză am stat cu o colegă la baie pentru că îi era rău. Apoi iarăși ore plictisitoare.

Am plecat acasă doar cu Robert pentru că Silvia era prea ocupată cu Alex. Când am ajuns acasă mama plângea.

-Mamă, de ce plângi? [eu]

-Tatăl tău... A avut... Un accident grav... Plec în Italia... Iar tu... Vei sta... La doamna Popescu... [mama]p

-Nu, vreau și eu să vin! [eu]

Am început să plâng și am implorato să mă ia cu ea dar nu a vrut. A plecat iar eu m-am dus la doamna Popescu.

-Of, scumpo, nu mai plânge... Intră haide, simtete ca acasă. [dna Popescu]

-Vă mulțumesc. [eu]

Toată ziua am plâns iar când Vlad mi-a trimis mesaj întrebândumă dacă vreau să ies, i-am spus că nu mă simt prea bine.

Afară începea să se întunece iar doamna Popescu m-a chemat la cină.

-Francesca haide la masă. [dna Popescu]

-Nu, nu îmi este foame. [eu]

-Draga mea, știu că ești supărată, dar nu trebuie să te înfometezi. Haide să guști din ciorbița mea delicioasă. Nepoții îmi spun câ e cea mai bună. Haide te rog. [dna Popescu]

-Bine. [eu]

Am mers cu ea în bucâtărie și am început să mănânc.

-Este chiar foarte delicioasă! [eu]

-Știam că îți va plăcea. [dna Popescu]

Dintr-odată am simțit cum ceva se plimba printre picioarele mele. M-am uitat sub masă și am văzut o pisică.

-Este pisica dumneavoastră? [eu]

-Da, te deranjează? Vrei să o scot afară? [dna Popescu]

-Nu nu, nu știam că aveți o pisică. [eu]

După ce am mâncat m-am dus în sufragerie și pisica a venit după mine. M-am jucat un pic cu ea apoi am decis să o sun pe mama.

-Alo? [mama]

-Mama ce faci? Cum e tata? [eu]

-Eu bine dar el e în comă... [mama]

-Își va reveni nu? Se va face bine? [eu]

-Să sperăm... [mama]

-Nu! Eu sunt sigură că se va face bine. [eu]

-Da, așa e. E un om puternic. [mama]

-Da. [eu]

-Tu să ai grijă ce faci la școală și să o asculți pe doamna Popescu, da? [mama]

-Da. Și tu să ai grijă acolo. Și să ai grijă și de tata. [eu]

-Voi avea. Să știi că te voi suna în fiecare zi, defapt seara. [mama]

-Dar să nu uiți. [eu]

-Nu scumpo, nu uit. [mama]

-Când te întorci acasă? [eu]

-Nuștiu... Dar când mă voi întoarce voi veni cu tatăl tău. Promit. Acum te las să te culci că mâine ai școală. [mama]

-Bine, noapte bună. [eu]

-Noapte bună, vise plăcute. [mama]

Am închis apoi m-am dus în bucătrie unde doamna Popescu spăla vasele.

-Va mulțumesc pentru cină. [eu]

-N-ai pentru ce. [dna Popescu]

-Mă duc acasă să mă culc. Voi veni mâine înainte să plec la școală. [eu]

-Bine. Dacă ai nevoie de cava să știi că eu sunt aici. Noapte bună. [dna Popescu]

-Noapte bună. [eu]

Am plecat, dar nu acasă. Am ieșit din bloc și am început să mă plimb, gândindumă la tata și la mama. Îmi era frică. Dacă îl voi pierde? Dacă pățește și mama ceva? Dacă nu se mai întorc. Tot felul de întrebări se plimbau prin capul meu. La un cert punct de stradă am decis să traversez, nuștiu de ce. Și așa am făcut dar fără să mă uit dacă vine vreo mașină. Am auzit un clacson și m-am oprit. Eram în mijlocul șoselei. Am întors capul și am văzut două faruri și cineva care a strigat la mine.

-Francesca!

Am închis ochii și...