My weakness [SasuSaku FanFic]

36.

Am decis. Degeaba ma gandesc atat de mult. Nu ajung la niciun raspuns. Pot face scenarii in capul meu, dar stiu ca niciunul nu se va asemana cu realitatea. Ar fi mult prea simplu. Nervos fiind din cauza neputintei mele de a-mi rezolva problemele, scot katana si, dezlantuind chidori, ma razbun pe cativa copaci.

Imediat aud o miscare in spatele meu si ma intorc alarmat.

- Cine te-a facut sa iti pierzi autocontrolul, Sasuke?

In fata mea era singura persoana pe care nu ma asteptam sa o vad in momentul de fata. Nici macar nu i-am simtit chakra. Normal, un ninja de elita lui nu ar permite sa fie depistat cu mult timp inainte de atac. Totusi presimt ca macar acum nu va fi o lupta, desi e posibil sa o provoc eu. Statea sprijinit lenes de un copac cu aceeasi expresie serioasa care nu tradeaza nimic. O cunosc mult prea bine. Intr-o analiza, ai putea spune ca e singura persoana careia ii reuseste indiferenta asta. Sakura si cu mine de obicei avem aceeasi expresie ca el, doar ca la Sakura nu e perfecta. Cateodata iti dai seama ca e nervoasa sau iritata. Iar la mine e aceeasi poveste. Diferenta e ca fata mea, desi rece, demonstreaza in unele cazuri ca ma cred superior fata de adversar. El nu. Nu te face sa te simti inferior, nu stii ce dispozitie are. Nimic. E un chip de piatra, ar putea unii afirma. Doar ca eu stiu ca nu e adevarat. Inainte zambea, acum nu sunt sigur. Pelerina Akatsuki era putin deschisa, lasandu-si mana sa atarne prin deschizatura de la piept. Purta un inel pe un deget. Nu m-am obosit sa il analizez pentru ca nu ma intereseaza. La fel cum oja de pe unghii ma surprinse, desi nu am aratat-o.

In fata mea era evident Itachi. Si astepta un raspuns.

- Tu.

Nu reactiona in niciun fel.

- Deci ma asteptai, sa inteleg.

- Ce vrei? Trebuia sa ne intalnim maine cu tine.

- Am presupus ca vrei sa vorbesti cu mine. Prefer sa nu faci o scena in fata tuturor.

Am pufnit zgomotos si mi-am bagat katana inapoi in teaca.

- Sa fac o scena? Drept cine ma iei? Nu mai sunt acelasi frate enervant si slab de care asteptai in orice moment sa te descotorosesti.

- Slab nu mai esti. Enervant, sa vedem cum te comporti in continuare. Dar tot frate ramai indiferent de ce ai face.

Mi-a recunoscut puterea. M-a acceptat ca un egal. Nu puteam trece peste declaratia lui. Nu stiam ce replica sa ii dau. El ofta usor si trecu direct la treaba.
- Ai aflat adevarul si totusi ai decis sa ramai in Konoha. Ma pregateam sa te opresc daca voiai sa pornesti un razboi impotriva satului, dar ai ales diferit. De ce?
Nici macar nu am luat in considerare posibilitatea sa nu ii raspund. Prezenta sa ma facea sa ma simt expus, fara nicio alternativa. Incercam sa gasesc un raspuns vag si inteligent, insa cuvintele mi-au iesit prea repede.
- Toata viata ta ai protejat Konoha chiar si cu pretul vietilor parintilor nostri. Nu puteam distruge ceea ce ai aparat si ai iubit.
El doar ridica o spranceana.
- Cine te-a convins? Erai prea orbit de razbunare ca sa hotarasti singur.
Voia sa ii zic de Sakura. Oare stie si vrea sa o recunosc cu voce tare? Sau poate ma cunoaste mult prea bine...
- Am vorbit cu un alt shinobi din sat. Povestea ei este asemanatoare cu a ta. Respecta satul mai mult decat pe ea. Mi-a explicat de ce ai facut ce ai facut pentru ca intelege mai bine sentimentul.
- Cine?
- Sakura Haruno. Nu cred ca o cunosti.
- Ba din contra. Am auzit de ea.
M-am incruntat deranjat. Cum adica stie de ea? Si felul cum a spus-o... Atat de admirativ si curios. De parca abia asteapta sa o intalneasca.
- Kisame, colegul meu de echipa din Akatsuki, mi s-a plans acum un an cum o echipa intreaga de chunini din Ceata parca a fost omorata de o fata din Konoha.
Wow, chiar atat de cunoscuta e?
- Si mai e si Hokage-sama care mi-a spus daca am nevoie de ceva sa o intreb pe ea. Totusi inca nu stiu cum arata.
- Nu trebuia sa te explici atat. Niciodata nu ai facut-o; am clarificat destul de enervat.
- Stiu, dar vreau sa iti demonstrez ca poti avea incredere in mine.
- Incredere am. Sunt destul de convins ca nu vrei sa ma omori.
- Bun. Pentru ca nu vreau.
- Dar tu vrei ca eu sa te omor pe tine.
- Adevarat.
- De ce?
- Sa te razbuni ca ti-am omorat familia.
- Vrei sa mori?
- Momentan trebuie sa ajut Konoha, insa daca ai intentie sa ma ucizi, atunci nu ma voi impotrivi. Desigur, cu lupta. Trebuie sa o meriti.
- De ce nu m-ai luat cu tine? schimb eu partial subiectul.
- Ca sa ma urasti si sa devii puternic.
- Am fost singur; explic eu, incercand sa nu par prea afectat.
- Vad ca ai ajuns destul de bine, deci de ce te plangi?
- Puteai sa te intorci dupa mine. As fi inteles adevarul. Sau sa te intorci in sat. Toata viata am avut un singur scop. Voiam sa te ucid, sa te pedepsesc pentru actiunile tale. Mi-am neglijat prietenii si satul, chiar si pe mine, doar ca sa obtin putere.
- Si acum ce s-a schimbat? Cine te opreste?
- Scopul meu s-a schimbat.
Am ramas intr-o tacere apasatoare pentru mine. Voiam sa spuna ceva. Orice.
- Sasuke, tu ce vrei de la mine mai exact?
- Ce vei face acum? Dupa Akatsuki si toata treaba asta. Te intorci in sat?
- Nu. Nu pot.
- De ce?
- De ce ai vrea sa ma intorc? Esti destul de mare ca sa te descurci pe cont propriu.
Nu ca as fi facut altceva si pana acum, dar in fine. Tipic Itachi. Imi raspunde la intrebare cu o alta.
- Eu m-am schimbat. Ar trebui si tu sa o faci. Toti satenii au aflat de treaba cu Orochimaru si m-au acceptat. Vor proceda la fel si cu tine.
- Nu pot sa ma intorc. Intelege! Si de ce insisti atat sa ma ai aproape? Nu cred ca ai iertat atat de usor moartea parintilor nostri. Si daca totusi ai facut-o, ori esti tu prea slab, ori Sakura aceea a fost foarte buna in a te convinge.
Mi-am dus mana la spate spre katana in semn de amenintare. Nu ca Itachi s-ar fi panicat chiar si pentru o mini secunda. Am decis ca nu ar trebui sa ne mai eschivam.
- Parintii sunt morti. Nu mai pot face nimic in privinta asta. Insa pot schimba relatia dintre noi.
Se apropie precaut de mine.
- Unde vrei sa ajungi, Sasuke?
Trebuia sa o fac. Daca vreau ca Itachi sa se intoarca si sa nu ma mai simt atat de pierdut, trebuie sa ii spun. Am tras o gura mare de aer si am rostit dintr-o suflare.
- Te iert, Itachi.
Am incercat din nou sa par rece si greu de citit, dar in ultima vreme nu prea imi iese. Mai ales cand e vorba de Itachi si Sakura.
El a schitat un zambet confuz. Si-a asezat protector mana pe parul meu, tragandu-ma putin mai aproape de el.
- Frate prostut ce esti. Doua lucruri uiti. Primul: pot sa imi dau seama cand minti si al doilea: eu inca nu ma pot ierta pe mine insumi.

Da, sa incepem cu inceputul. Voi fi sincera. Zilele astea le-am dedicat in totalitate unei carti. Pur si simplu nu am putut sa o las din mana, ceea ce a insemnat ca in timpul meu liber nu am mai scris pentru fanfic. In plus, a fost unul din momentele acelea cand nu prea ai inspiratie si nici nu mai ai chef sa scrii, sper sa ma intelegeti. Oricum, ma voi revansa :D. Pupici.