Twisted Love

Capitolul 13

Eu: Chiar pot alege asta? Wow,desi sunt multe lucruri rele în viața mea sunt și bune. Prieteni și aventuri. Cred ca vreau sa rămân în viața.

Subconstientul meu: Așa să fie,dar înainte de a te trezi trebuie să-ți aduci aminte de câteva lucruri.

Am fost dusa într-o camera plină cu amintiri de care nu mai știam deloc. De explemplu,traiam în Paris și în ziua când am primit-o pe Kitten am plecat. Sau multe alte întâmplări cu micuta de mine. Însă,in acea camera mai exista o ușa pe care scria „Uitate"

Eu: De ce pe acea ușa scrie „Uitate"?

Subconstientul meu: Deoarece acolo sunt toate amintire de foarte mica,pana în 5 ani și nu ți le mai aduci aminte. Sunt destul de importante și s-ar putea să-ți schimbe viața dacă le vezi.

Eu: Nu-mi pasa. Eu intru.

Cum am intrat fata mea a picat. Erau amintiri cu mama mea adevarata și se pare ca aveam un frate. Nu mai țineam minte. Tot ce știam era ca aveam părinți adoptivi. Atâta tot. Fratele meu era foarte drăguț. Avea ochii verzi ca un smarald și par blond. Exact ca Adrien. Stai un pic. Seamănă prea mult cu Adrien.

Eu: Sumconstient,trebuie sa văd amintirea cu ziua în care m-am născut.

Subconstientul: Cum dorești.

M-a dus la amintirea respectiva. Am văzut cum mama mea naturala mi-a pus numele și după l-a zis pe cel de familie,"Agreste". Era imposibil. Am mai privit puțin și l-am văzut și pe fratele meu de care acum din aceste amintiri aflu și i se da numele de „Adrien Agreste". Nu se putea așa ceva. Adrien este fratele meu. Și m-a sărutat. Trebuie să mă trezesc neapărat. Cum ma trezesc?

Subconstientul meu: Acum,pentru ca vrei.

Și ochii mei se deschid și ii văd pe scaun pe Marinette și Adrien. Acum nici nu știu cum să-l abordez. Îmi era frica să-l privesc.

Marinette: Anna,ai deschis ochii. Cât mă bucur.

Eu: Mda...si eu. Ști,a fost ciudat.

Marinette: De ce?

Eu: Am vorbit cu subconstientul meu care mi-a arătat câteva amintiri inclusiv cele care le-am uitat adică cele pana în 5 ani.

Marinette: Cred ca am avut și eu asta la un moment dat. Zicea ca ne-a arătat doar pentru ca suntem eroi.

Eu: Deci ma crezi?

Marinette: Bineânțeles.

Adrien: Și eu te cred.

Eu: Ce bine. Ca trebuie sa vorbim. Dar când plecam și dacă nu se supara pe Marinette singuri.

Marinette: Nup,acum Adrien ieși ca să se pregătească Anna.

Plec împreuna cu ei din spital și Marinette pleacă acasă,iar eu cu Adrien mergem să ne așezam pe o banca.

Eu: Ști,imi pare rău ca Papillon știe cine sunt deși eu nu știu.

Adrien: Nu ști? Eu și cu Marinette da.

Eu: Serios? În fine,lasa asta. Să-ți zic ce aveam de spus.

Adrien: Te ascult,dar ma cam sperii.

Eu: Am văzut aminterea când m-am născut și mi s-a dat nume. Se pare ca după cateva ore văd ca am un frate. Ți-am zis ca era cu amintiri uitate. În fine. Și nu m-am mirat chiar atât de mult,dar ce m-a afectat a fost faptul ca am aflat cine erau adevărații mei părinți și care era adevăratul meu nume de familie. Eu am fost adoptata. Nu știu de ce. Așa, și numele meu initial era Anna...mie frica sa zic.

Adrien: Spune,nu-ti fie frica. Dar nu înțeleg de ce îmi spui mie asta?

Eu: Ai sa vezi. Lasă-mă sa termin dacă am curaj. Deci numele meu trebuia să fie Anna Agreste,iar pe fratele meu îl chema Adrien Agreste,adica tu. Tu ești fratele meu,iar eu sunt sora ta.

Îl văd pe Adrien ca se ridica și ma ridic și eu sperand sa nu fie supărat. Se apropie de mine și ma ia în brațe.

Adrien: Mă bucur ca te-am găsit. De aia te iubeam. Simțeam ceva pentru tine,dar simțeam ca te iubesc ca pe o sora.

Eu: Acum,sa-i spunem tatălui tău ca sunt sora ta?

Adrien: Dacă vrei tu.

Eu: Aș vrea mult,chiar dacă înseamnă ca nu mai pot locui cu Marinette,si va trebui sa stau cu tine.

Adrien: Nu e neapărat.

Eu: Stai,vrei să-mi zici cine este Papillon?

Adrien: Mai bine nu. Ca poți sa te duci așa la el. Noi chiar dacă știm așteptam momentul perfect ca să mergem la el să-l demascam.

Eu: Dacă este mai bine. Hai să mergem.

~Sfarsitul perspectivei~

~Perspectiva lui Gabriel Agreste~

Stăteam liniștit în biroul meu și lucram la câteva modele de haine când Adrien iontra pe ușa cu Ladydance. Defapt nu-i știu numele adevărat.

Adrien: Buna tata. Ea este Anna și împreuna avem să-ți spunem ceva.

Eu: Ascult.

Adrien: Mai întâi,trebuie sa te întreb ceva. Eu am o sora?

Eu: Da,dar a fost adoptata. Mai degrabă luata fără sa știm noi. Aș fi iubit-o și pe ea și poate dacă era aici nu ma comportam așa cum ma comport acum.

Adrien: Ei bine,ai ocazia sa o cunoști. Anna,este fata ta.

Eu: Poftim?

Adrien: Exact cum ai auzit.

Asta însemna ca mi-am rănit propia fata și ca este eroi. Las asta deoparte și mă duc sa o îmbrățișez. Nu pot sa cred ca mi-am găsit copilul pierdut.

Anna: Am...pot sa va spun tata?

Eu: Desigur.

Adrien: Anna stătea la Marinette,iar ea ar vrea sa stea incontinuare acolo. Poate?

Eu: Dacă vine pe aici cât poate de des ca sa o văd și eu ca n-am văzut-o de 18 ani da.

Anna: Așa voi face.

Și amândoi pleacă,iar eu ma transform în Papillon ca sa vorbesc cu Volpina. Ii spun ca atunci când va încerca să-i ia miraculosii pe al lui Ladydance să-l lase impace și sa nu o rănească. Este fata mea pe care o iubesc și nu mai vreau sa pateasca ceva. La fel și Adrien dacă ar fi Chat Noir. Acum să mă întorc la schițele mele.

~Sfarsitul perspectivei~

~Perspectiva Anna~

Eu: Nu pot sa cred ce calm a fost. Acum să-i spunem lui Marinette.

Adrien: O să-i cada fata de uimire și fericire.

Ajungem la Marinette. Încep să-i povestesc amintirea și ce am vorbit cu Adrien și tatăl meu,iar era tipa și sarea de bucurie pana când și-a amintit de ceva care chiar a părut ciudat.

Marinette: Stai,voi sunteți frați și v-ați sărutat?

Eu și Adrien: Aaaaa.

Și Marinette începe sa rada cu lacrimi.

~Sfarsitul perspectivei~

Stiu. Mi-a venit o idee super nebuna. Sper sa va placa,scuze de greseli si nu uitati de comentariile lungi. De aici va deveni si mai nebuna povestea. Lectura placuta si multumesc pentru 1,5k. Va pwp si bucurati-va de capitol.