My weakness [SasuSaku FanFic]

2.

E abia ora pranzului si pana acum am vorbit incontinuu despre chakra si elementele naturii. Din fericire am avut un curs de lupta ce a reprezentat momentul meu de revigorare; exista riscul sa incep sa casc la propriile mele cuvinte din cauza plictiselii (chiar daca imi place teoria, asta nu inseamna ca e placut sa repeti aproape aceleasi lectii de 4 ori).

20 de minute pauza inseamna ca am timp sa ma plimb putin prin academie. Strabat coridoarele cladirii in speranta ca observ ceva neobisnuit sau are nevoie cineva de ajutorul meu, bucurandu-ma de viata pe care o duc. Sincer sunt destul de mandra de mine; am doar 16 ani si deja am realizat multe din ce mi-am propus (visul meu numarul 1 totusi se afla inca pe lista mea de asteptare, dar cu timpul se va rezolva). In plus toti ninja ma respecta si pana si cei din celelalte natiuni au mai auzit de mine. E un sentiment placut ... ma simt aproape implinita.

Ma indrept spre terenurile de antrenament, gandindu-ma cum as putea sa ii motivez pe novici, ce fel de antrenament ar trebui sa adopt. E destul de greu sa fii instructor si sa adopti o metoda de lucru eficienta pentru copii cu abilitati atat de diferite.

- Hei, Sakura-chan!
Nici nu trebuie sa ma intorc ca sa stiu cine e. Numai amintindu-mi ce s-a intamplat dimineata mi se incordeaza toti muschii .

- Ce e Naruto?

- Ce mai e acum - nu te bucuri sa ma vezi? foloseste tonul lui confuz ca intotdeauna cand nu intelege reactiile celorlalti.

- Stii bine ca nu e asta. Am treaba acum.

- Serios, Sakura-chan? isi ridica o spranceana in mod constient si se preface uimit cand imi arata cat e ceasul. Uite, dar ce interesant ... conform ceasului se pare ca esti in pauza de masa.

- Asta nu inseamna ca nu am nimic de facut, baka! Las-o balta. Ce cauti aici? Ai nevoie de ceva?

- De fapt da. Vino cu mine!

- Unde mergem, Naruto? Nu am timp de surprize acum. Sincer vreau doar sa ma plimb.

- E chiar asa o mare problema daca te plimbi cu mine? adopta un ton ofensat, vizibil deranjat ca nu vreau sa il insotesc.

- Stii ca nu e adevarat.

- Pai atunci nu te mai plange si haide!

Intram pe una dintre strazile din jurul academiei, iar in scurt timp Naruto se opreste in fata unei cafenele.

- Intra! imi spune el pe un ton autoritar.

- Dar nu am timp sa mananc acum, Naruto. Peste 10 minute incepe ora!

- Stiu.

Ma conduce spre o masa pe care era o cafea si o prajitura. Imediat l-am prins de mana, tragandu-l in alta directie.

- Naruto, masa aia e ocupata!

- Ba nu, am rezervat-o eu inainte sa te gasesc. Alea sunt pentru tine; isi indrepta privirea spre cafea si prajitura si, imediat cum vede ca m-am prins ce se intampla, un zambet ii invadeaza chipul, colorandu-i aerul vesel atat de specific caracterului sau.

- Nu era nevoie sa faci asta, Naruto; am replicat cu voce scazuta, nesigura pe actiunile mele.

- Stiu, dar m-am gandit ca ar fi dragut sa mananci si tu ceva consistent pe ziua de azi in afara de un baton.

- Ai vreo problema cu alimentatia mea? intreb eu deranjata, totusi pastrand amuzamentul conversatiei.

- Nu, doar ca muncesti prea mult si nu vreau sa te epuizezi. Abia acum cateva saptamani ai reusit sa te recuperezi in totalitate. Nu iti forta organismul. E periculos. Chiar si pentru tine.