Totul se plătește!

Bonomie siderată

    O nuanță de roz pal chicotea pe holuri.

    O blondă micuță îmbracata cu un tricou în nuanța zmeurei și o pereche de blugi largi, sărea spre grădina interioară.

     Faptul că primise un mesaj de la Zec când soarele de abia crăpa este un fapt minor.

      Urma o zi liniștită? Probabil nu. Era fiica unuia dintre profesori, iar acel profesor in ultima luna era sa moara de... de multe ori. Si a pierdut mama in urma cu multi ani, inainte de accident. Se intreba uneori dacă Liana o iubea, sau măcar dacă și a dorit o, sau măcar îi tolera prezența. Se mințea singură că a fost iubită și dorită de propria mamă. Știa că nu a fost așa, știa că femeia ce i a dat viață o ura din toată fiinta ei. Pe ea, dar și pe tatal ei. Se întreba alteori de ce s au casatorit...

      Știa cu cât distreț împărțeau cei doi patul, cu câtă ură reciprocă se priveau și cât de rigid se atingeau. Liana nu a dorit o, pe ea sau Tobias, dar pe el? Isi stia tatal, stia cat de usor putea fi distras... Si mai stia ca nici el nu a dorit o, dar stia ca el o iubea. Stia si ii placea atentia venita de la barbat, figura paterna ce a fost mereu acolo. Cu ce scop? Nu voia sa stie, voia doar mai fie luata in brate si sa i se acorde atentie de altcineva inafara de Zec.

       Mira se opri din țopai, se prinse de perete cu mâna stângă, iar pe cea drepta o folosi pentru a si sterge lacrimile. Lacrimile ii faceau ochii sa o intepe cu putere, sa o intepe de parca ar fi fost înjunghiată in orbite.

       Cand, în sfarsit deschise pleoapele, o creatura cu opt picioare ii atrase atentia. Opt picioruse cu indulgenta. Unul dintre ele, parea indoit sau poate chiar rupt.

      Blonda, intr un gest de bonomie siderata, lua creatura in palma ei hotarand ca Zec mai poate astepta.

      Zec... oare ce ar spune despre faptul ca tocmai adoptase un paianjen? Caleb probabil ar face un atac cardiovascular. Dar Alba ca Zăpada? Pisicuța albă cu ochii mărgelați în turcuaz ce a primit o în ziua în care s a trezit din comă? Alba ca Zăpada ar fi de acord să și împartă locșorul de somn – pieptul Mirei – cu un păianjen? Uh... acea pisicuță... putea jura că i a fost dăruită de Zec, dar el nu ar recunoștea. Ce mai era de crezut?

     — Hei micuțule...

      Îi șopti firav păianjenului în timp ce înainta pe holurile goale. Creatura se dădu în spate pe palma ei.

      — Știi, ai nevoie de un nume. Ce spui de... Musculiță? Da, așa o să îti spun.

       Înainta cascand pana in biblioteca, acolo se aseza pe fotoliu si privi in jurul ei.

       Cărți, doar cărți. Cu o altă ocazie ar fi cărtat ceva de răsfoit, acum căuta altceva. O atelă.

      Mira își mușcă buzele mușcându le, coborând din fotoliu mergand la rafturi. De acolo, isi folosi unghiile micu sa desprinda o aschie. Nu reusi. Implicit, facu cel mai rational lucru ce i veni in minte: scoase briceagul din catarama și ciopli o așchie.

      O așchie mai mică ca vârful unei unghii.

      Isi musca din nou buzele iritata, atunci cand constientiza ca nu are cu ce sa prinda atela de piciorus. In doar cateva clipe, zambetul ii reveni pe buze si lasa paianjenul si aschia pe raft. Mira isi smulse un fir de par. Mai apoi, cu chiu si cu vai, reusi intr un tarziu sa indrepte piciorusul paianjenului.

     — Așa, te vei face bine.

     Informa creatura si o lua din nou un palma, de aceasta data asezandu l pe umarul ei. Zambind, blonda pleca spre grădina interioara hotarata sa le arate si celorlalți ce creatura noua găsise.