Totul se plătește!

𝙰𝙽𝚃𝚁𝙴𝙽𝙰𝙼𝙴𝙽𝚃𝚄𝙻

      Academia era liniștită. Surprinzator de liniștită și odihnită.

      Eventual pentru că un anume blond nu a mai țipat si agitat în somn de loc în acea noapte, dar este un detaliu minor.

      Tobias avea traumele lui, mult prea multe traume. Dar asta depinde pe cine întrebi. Dimineața își ținea fiul în brațe, motivul pentru care nu a mai avut coșmaruri. Cine ar fi zis că dacă ținea în brațe pe cineva, visele sale ar fi fost mai potolite?

     Era miezul dimineți, soarele de abia începea să răsară.

     Protagonistul nostru întredeschise ochi, feri firele blonde de pe creștetul fiului său și se ridică din pat. Aruncă o privirea spre fereastră. Jaluzelele nu erau trase, astfel se putea observa crăpătura de lumină ce de abia renăștea printre copaci.

     Tobias oftă lung, apoi aruncă o privire spre curtea academiei. Ochii ii alunecară spre barele de antrenament pentru fitness, le analiză perspicace. Înghiți în sec, redresându și orbitele spre oglindă și se privi. Nu purta cămașă sau tricoul, pieptul îi era gol. Lăsa goliciunea cicatricilor la vedere. Avea atât de multe! Îi lăsa corpul cu un aer impunător, dar și cu amintiri ce nici timpul nu le poate uita...

      Își îndreptă spatele întinzându se, își arcui corpul și făcu câteva genuflexiuni în liniște având grijă să nu și trezească fiul.

       Bărbatul se mai privi o dată pe sine, apoi în curte la barele de antrenament. Îi era dor de exercițiile ce le făcea în liceu acolo. Se dezbrăcă de pantaloni de stofă și puse pe dânsul unii de trenic.

      Deschise fereastra, iar fără a exita sări. Sări de la etajul al patrulea. Se prinse în caderea sa de ramura unui copac pentru a si atenua căderea, reuși să coboare din copacul în care ateriza doar cu câteva zgârieturi.

      Începu să râdă și zâmbească ca un copil ce a de abia a desenat pereți. Se simtea implinit.

      Vântul rece al dimineții îi mângâia cicatricile – mai nou și noile zgârieturi – se grabi la barele de antrenament.

      Ajuns în dreptul lor, își trase o porție dubla de aer în piept.

      Oare era o idee bună? Nu a mai facut asta de mult timp, iar ultima oară i s a spus că dacă va face un exces de efort va avea nevoie de un transplant de inima. Dar asta a fost de mult, nu?

      Își luă inima în dinți, se prinse de prima bară și își aminti.

*

Se prinse de prima bară și captură o gură mare de aer, de parcă ar fi fost ultima.

Începu să se legene ca un copil. Simți forța în brațe și sări la următoarea bară de fier, acolo se prinse de una orizontală și una oblică unite. Făcu o răsucire prins de ambele cu mâinile.

Pentru urmăroarea bară folosi picioarele, se împletici cu genunchi de aceasta învârtindu se drept fără ezitare.

Fără ezitare își întinse picioarele la momentul oportul, astfel sări în aer și se agăță cu brațele de următoarea bară de antrenament. Făcu o miscară tipica trapezului de gimnastică. Se să cadă cu capul în jos si își intinse picioarele in sus. Ramase asa cateva secunde, urmand sa se rasuceasca frenetic ca intr o pirueta.

Din nou, isi dadu drumul. Isi dadu drumul impingandu se in sus si sari.

Sări și ateriză in picioare pe una dintre barele verticale suspendate la aproape trei metri in miljocul curtii. Cu o echilibristica perfecta, merse restul traseului pe sus.