Totul se plătește!

𝚅𝙸𝙰𝚃𝙰 𝙽𝚄 𝙸𝙰𝚁𝚃𝙰 𝚂𝙻𝙰𝙱𝙸𝙲𝙸𝚄𝙽𝙴𝙰

- Vreau să dispari exact așa cum ai apărut pe lume! Dar din păcate acest fapt este imposibil, roșcata era hotărâtă și furioasă.

- Amice, du te dracului și rămâi acolo!

- Dacă mă duc vii și tu cu mine demon nenorocit! Amber era furioasă, iar ochii săi strigau un dispreț tăcut.

- N am făcut nimic, actriță psihopată!

- Eu sunt actriță psihopată? Eu sunt actriță psihopată?! Cora! Mi ai terorizat elevii cu dansurile tale de copii până le ai rupt picioarele!

- Unu la mână, nu mi mai spune Cora, femeie nenorocită! Doi la mână, meritau! Nu este vina mea că elevii tăi nu sunt capabili pentru coregrafiile mele de dans!

- Nowa, tu n ai dansat in viata ta si ai pretenții!

Tobias respiră adânc, abținându se să nu aibă o altă criză.

Țipele celor doi profesori răsunau pe holurile Academiei the new legends, un lucru total obișnuit pentru cei doi. Trecutul lor zbuciumat era un motiv, dar nu unul suficient. Nimeni nu știe motivul pentru care Tobias a fost trimis în Irak. Nimeni nu știe motivul pentru care Amber l a înjunghiat în ultimul său an la academie.

Nimeni.

Nimeni cu excepția lor.

Tobias renunță la ceartă, era mult prea obosit pentru a ridica glasul peste al ei. O lasă să strige deschizând ușa clasei lui. Clădirea in care se aflau era mai mult decât mare.

- Liniște, sălbaticilor! Othanios Ragnar Rosa, pe toți sfinții și zeii scandinavi, dă te jos de pe tavan!

Băiatul când auzii glasul puternic și gros al profesorului, își dădu drumul grinzii de susținere de care era prins. Căzu în picioare. Înghiți în sec și înjură șoptit, adoptă o postură dreaptă și se așeză în banca destinată lui. Colegii săi îl urmară.

Tobias lăsă veșnica sa servietă pe catedră și adoptă o postură dreaptă, luând catalogul în mâini începu să meargă printre bănci. Se opri în fața băiatului cocoțat pe tavan și îl privi urât.

- De ce te ai urcat acolo? Mai important, cum te ai urcat pe tavan, Otto?

- Pentru că am putut...? Și pentru că am văzut acolo un păianjen sus... Șopti cu o ezitare.

- Otto, ridică te.

Băiatul aprobă vag din cap, ridicându se în capul oaselor plecă privirea asupra podelei. Umerii îi erau lați, ascunși de flaneaua cu gât neagru, picioarele erau acoperite în întregime de pantaloni din costum negru, bărul blond și ochii îi erau atât de cunoscuți. Ochii mamei lui. Ochii Clarei.

- Otto, cum Dumnezeu?

- La ce vă referiți? se auzi șoapta blondului, deși suna tare, înviorător de tare, el șoptea.

Tobias trase aer în piept, făcând un pas în față, își aplecă fața asupra urechii blondului după ce îi ridică privirea.

- Am fost la înmormântarea ta când ai împlinit doi ani. Când s a născut Samina, sora ta. Tu ai murit.

Otto înghiți în sec. Nu putea să îi spună lui Tobias ce s a întâmplat, nu avea cum... Era periculos, mult prea periculos. Dacă aflau vânătorii de suflete? Sau mai grav, vânătorii de recompense? Sângele de Rosa era mai mult decât scump!