Totul se plătește!

Cioburi

     —Am pus pe hârtie, amintiri... Amintiri de primăvară?

     — Nu îmi place cum sună.

     Caleb oftă, trăgând o pe genunchi lui pe Francesca sărutând o pe frunte gentil. Tânăra lăsă un zâmbet mic si chicoti, privind totodată fascinată la ce versuri scria băiatul.

      — Cum ai completa versul?

      — Am pus pe hârtie amintiri.

      Băiatul se încruntă, o privea sceptic. Francesca in schimb surase la reactia lui facand o fata inocenta.

      — Nu sună a vers de încheiere.

      — Și? Cui ii pasă? Mie îmi place cum sună, chiar sună bine.

       — Serios?

      — Da.

      Caleb ofta cu un surâs înfundat și își afundă chipul intre gatul si umărul ei.

      — Relația dintre voi doi este puțin cam prea... dubioasă.

     Lucifer îi privea fără vreo expresie facială, curios și intrigat de cei doi în timp ce aștepta alături de Otto și Mira, ca Zec si Veronica să se întoarcă cu ceilalți. Catocombele de sub Academie erau derutante, insă spre norocul lor, Lucifer, Zec și Veronica erau vederani acolo.

      — De te face să spui că e o relație dubioasă? Francesca era curioasă să știe.

      — Sunt prea multe dulcegării între voi doi. Nu aveți nici o dramă?

      Însă inainte să sosească răspunsul celor doi, sosise mica completare a grupului din partea opusa a catacombelor. Afi zâmbi, lasandu si in urmă colegi alergând spre ceilalti, din instinct il prinse pe Othanios in bratele sale.

      — Unde ai fost?

      — Vă așteptam aici.

      — Vă cuplați toti acum? comentariul lui Victor era resimțit, astfel că sora lui îl lovi peste obraz cu putere.

      — În orice caz, să mergem.

      Lucifer le aruncă o privire jucăusă, vioaie, mult prea carismatică pentru el. Cu o lovitura de finețe, în care trase de o sabie decorativa din perete, deschise un pasaj ascuns in coridoarele deja ascunse. Spre deosebire de cel in care se aflau, acesta nu era luminat. Din adancul lui puteai auzi soareci, iar cateva panze de paianjeni luceau. Scarile din pasaj duceau in jos, adanc sub Academie. Un subsubsol.

      — Nu am mai fost în partea asta a Academiei, iar eu am crescut printre zidurile de aici.

      — Ai crescut în Academie ca și copilul profesorului. E o diferenta intre asta si sa cresti aici ca si elev.

      — Care e aceea?

      — O să afli.

      Zec ii zambi malitios, iar intr un moment de neatentie a tinerei, dansul o lua in brate sa treaca impreuna cu ea peste scarile pustiite ce pareau ca nu se vor mai termina niciodata.

      — Cât mai coborâm?

      — Nu mult, de aceasta data fu Otto cel ce dadu raspunsul, din instict mergea inainte cu pasi calibrati.

       — De unde stii? Ai mai fost aici? Cand? De ce? Ce s a intamplat?

       — Veronica, o sa te îneci cu intrebarile astea. Te rog, mai usor. Am fost aici cand am vedenit om.