Totul se plătește!

Acid Dezoxiribunucleic

    Amber își simțea corpul din ce in ce mai ușor, simțea că plutește. O senzație dulce, calda... Se simțea de parcă era din nou în burta mamei sale. Apoi, din instinct strânse pleoapele cu putere, era că și cum corpul, pieptul  i au fost aprins cu o brichetă. O usturau, o ardeau, dureau... Peste pleoape simțea o lumină rece, că cea a unui bec, dar era mult mai luminoasă, putea jura că simte soarele Intr o zi ploioasă de vară.

    — Fa o sa se simtă bine!

    — Să spui mersi daca o fac sa fie vie, Nowa.

    Hector îi replică tăios, rigid, in timp ce începu alte manevre de resuscitare pe suprafața rece și tare a podelei din sală. Amber începu să tușească vag, scâncea de o ușoară durere ce doar în câteva clipe, o înțepa și săgeta in centrul pieptului.

    Îi putea auzi vocea lui Tobias vag, cum chicotea Intr o manieră vesela când ea începu să tușească.

    Apoi nu mai auzea nimic, doar o linie vagă melodică ce fredona. Nu recunoașterea vocea ce fredona, dar o regăsea plăcută și dulce.

    Urmară momente lungi, sau scurte? Nu își dădea seama ce se întâmplă, dar corpul îi era rece, însă degetele și palmele le simțea calde, era plăcut... Nu știa ce se întâmplă, nu știa dacă mai este în viață sau a murit. Pur și simplu, doar... exista.

    Nimic mai mult, nimic mai puțin.

    Când deschise ochi, privirea îi căzu pe fereastră. Era seara, aproape noapte. Un amurg dulce și rece se revarsă de afara. Cerul era închis, albastru și negru, iar în direcția în care spunea soarele era violet, mov spre roz și în final portocaliu aprins. Era... grandios.

    Strânse ochii să își facă ordine în gânduri, aruncă ochii in jur. Era în cabinetul medical, ce se întâmplase de ajusese acolo? Știa că era în piscină cu Tobias... Apoi... Apoi nu mai era Tobias, ci un bărbat brunet, a început să vorbească. A început să vorbească vrute și nevrute. Ah, ce l ar fi lovit în acele clipe! Urma un moment în care se îneca, simțea din nou cum apa îi pătrunde în căile respiratorii... Iar pe final, auzea doar vocea lui Tobias ce o striga.

    Încă simțea mana caldă, privea cu ochii întredeschiși, apoi conștientiza ceva, ceva ce o făcu să inghita in sec și să își înroșească obraji. De furie pentru cele auzite sau de emoție?

    Tobias îi ținea mana Intr a lui, arata obosit, era obosit. Dormea. Dormea pe un scaun cu capul cazut in poalele ei. Îi ținea mâna în palma lui, o ținea cu grijă și strâns, posesiv și protectiv.

    Îi putea simți respirația...

    Aruncă din nou o privire in cabinetul medical, era gol. Doar ei doi ce umbreau acea prezența fatidică.

    — Toby...

    Șopti vag, apoi îl zdruncină superficial pentru al trezi. Tobias deschise pleoapele perplex, îngână ceva in norvegiană și ridică. Ghidat de Amice, căzu că bradul pe matras langa ea. Obosit și din instinct, o strânse în brațele lui pe roșcată. Femeia își lasă corpul moale zâmbind vag.

     Felice se forță să stea în pat, iar după câteva minute in pat, adormi la loc.

     Dimineața când deschise pleoapele dădu cu ochii de un bărbat ce ar fi dat orice ce sa nu il mai vadă. Tobias nu mai era în pat lângă ea, era în picioare, se certa isteric cu bărbatul tatuat și brunet.

     — E soția mea!

     — Rio, a zecea mia oară! Sunte ți divorțați de ani de zile, iar aici este o școală privată, nu ai ce căuta aici daca nu ești părintele unui elev sau ruda directă cu un membru al personalului. Ieși afară!

     — E soția mea!

     — Mirosi a bere și a țigări de la un kilometru, ieși naibii afară!

    Rio când dădu de ochii lui Amber, îi zâmbi viclean luând o poziție fermă.

    — Nu i ai spus?

    — Ce sa îmi spună?

    Nowa se arată din ce in ce mai confuz, iar Amber făcea semne disperate că brunetul să iasă afară.

     — Amber aici de față, mi a promis acum câteva săptămâni că de dragul fiului nostru, ne vom împacă.

     — Amber, ești nebună?! Ai uitat ce ți a făcut? Câtă bătaie ai mâncat de la asta? De cate ori te a băgat în spital? Tobias era din ce in ce mai iritata și cu greu sa abținea, Amber in schimb doar privea.

     — Rio, ieși afară.

     Îl îndemnă Hector cat timp intră în cabinetul medical, Rio lua o poziție defensivă.

     — Altfel, ce?

     — Altfel îți distrug acidul dezoxiribunucleic din corp.

     — Iar asta este...?

     — Acidul dezoxiribonucleic (ADN) este o molecula complexa care contine informatia genetica necesara pentru dezvoltarea si functionarea organismelor vii. ADN-ul este format din patru baze azotate - adenina (A), citozina (C), guanina (G) si timina (T) - care se leaga intre ele pentru a forma perechi de baze complementare. Aceasta structura in forma de dubla helix permite ADN-ului sa se copieze si sa transmita informatia genetica de la o generatie la alta. Destul de clar pentru tine? Afară si nu mi deranja tu mie pacienți! Si nu mi fa altii...

      Doc arunca o privire la Tobias ce se albi la fata gata sa lesine, incepu sa tuseasca.