Iubirea noastră secretă

20. Pleci?

O voce mă scoate din lumea viselor și cu greu deschid ochii. O văd pe ea puțin agitată, parcă neștiind ce să facă. Nu înțeleg nimic pentru moment, până aud și vocea fratelui meu. Atunci conștientizez că am adormit aseară și că ea nu s-a trezit lângă el. Încercăm să căutăm hainele care aseară au fost aruncate în toate direcțiile și o umbră apare la ușă. Știam că nu va intra, dar se poziționează în fața ușii. Mă uit la ea, ea la mine și se ascunde sub pătură.

- Larissa?
- Da?
- Ai auzit ceva mișcare mai devreme?
- Nu, abia m-am trezit. S-a întâmplat ceva?
- Nu, este totul în regulă.

Văd cum se îndepărtează de ușă și răsuflu ușurată. O văd pe ea cum iese ușor de sub pătură și o lovesc cu perna.

- Ce?
- Mai că eram să fim prinse.
- Dar nu s-a întâmplat.
- Dar putea să se întâmple. Cum ai fi explicat asta?
- Aș fi zis că nu te-ai simțit bine și că am rămas cu tine.
- Da, și eventual m-ai ajutat să-mi dau hainele jos pentru că aveam febră.
- Pare plauzibil.

Mă uit la ea cu o față serioasă și îi cam șterg zâmbetul de pe buze.

- Nu s-a întâmplat nimic. Trebuie să privim lucrurile din perspectiva asta. În plus, nu-mi spune că nu ți-a plăcut senzația asta de a fi descoperită.
- Nu este vorba dacă mi-a plăcut sau nu. Riscăm mult.
- Iei lucrurile prea în serios.

Îmi spune ea și se ridică din pat. Ochii mei rămân țintiți pe corpul său și mă lasă fără glas.

- Ai pierdut ceva în direcția asta?
- Privirea...

Râde subtil și vine spre mine. Se apropie la doar câțiva centimetri de fața mea și mă privește în ochi. Își mută fugitiv privirea și spre buzele mele, dar se întoarce din nou la ochii mei.

- Ar trebui să te relaxezi și să te bucuri de moment. Te gândești prea mult și nu ar trebui.

Începe să se îmbrace, îmi plasează un sărut pe frunte și iese pe ușă cu grijă pentru a nu fi văzută. Îmi las corpul să cadă pe spate până ce fac contact cu salteaua de la pat. Mă simt ușurată că am scăpat cu bine din toată situația asta și mă ridic și eu pentru a face un duș și a ieși din cameră ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

La micul dejun toți am fost tăcuți. În timp ce fratele meu avea o față de înmormântare, ea avea chef de joacă. Tresar dintr-o dată deoarece simt un picior foarte jucăuș sub masă iar fratele meu se încruntă când îmi vede reacția fără motiv. Ce nu știe el este că persoana de lângă și care stă în fața mea avea idei diabolice în capul său.

- Tu ce-ai pățit?
- Tu nu tresari niciodată fără motiv?

Nu mai spune nimic și își vede de farfuria lui. Ea îmi face semne și îmi era foarte greu să mai stau la masă. Îmi era greu să mă prefac când în interiorul meu zâmbeam pentru fiecare gest pe care ea îl făcea pe ascuns. Fratele meu se ridică de la masă și pleacă, ceea ce îmi spune după fața lui că ceva s-a întâmplat. Dar ce și de ce?

- Ce s-a întâmplat?
- Nimic nou...
- V-ați certat din nou?
- Cum am spus, nimic nou. O să-i treacă.
- Ce explicație i-ai dat?
- Că nu am putut să dorm, m-am trezit mai devreme și am ieșit să iau aer.
- Și te-a crezut?
- El crede că vreau să stau cât mai departe de el. Și cumva așa și este. Simte distanța bănuiesc. De asta are fața asta. Deci obișnuiește-te cu ea pentru că așa o să-l vezi.
- Dar nu-mi place.
- Atunci vrei să sar pe el și să fac din nou ca totul să fie roz?

Întrebarea sa și tonul folosit chiar lasă de dorit. Nu știu la ce a venit comentariul ăsta, dar clar nu a fost unul pe care să-l înghit.

- La ce vine comentariul ăsta?
- Păi nu-ți place să-l vezi așa. E ca și cum ai vrea să fac ceva să schimb asta și nu pot. Pentru că ar fi foarte ciudat să-i explic că sunt rece și distantă cu el pentru că pe partea cealaltă îmi petrec nopțile cu sora lui.

Se ridică și ea de la masă și-mi piere și mie orice poftă aveam înainte de discuția asta. Situația asta va scăpa de sub control și nu știu cum o să mă descurc cu ea. Strâng masa cât să-mi pot pune ordine în gânduri și iau decizia de a mă întoarce acasă. Știam că vor rămâne singuri, dar nici nu puteam să mai repet ce s-a întâmplat în dimineața asta cu el atât de aproape. Nici nu vreau să-mi imaginez reacția lui când va afla motivul pentru care ea este distantă cu el. Ori mă va omorî, ori va pune pe cineva să o facă. Astea sunt teoriile gândite de mine până în acest moment.

Îmi fac bagajele și cu siguranță faptul că m-am mișcat cam mult prin casă și din cameră în cameră fac ca ea să observe asta și să vină la mine.

- Pleci?
- Da, nu vreau să mai stau aici.
- Nu vrei sau nu poți?
- Are importanță?
- Lari...
- E mai bine pentru mine să fiu departe de situația asta.
- Ești conștientă că așa vor fi lucrurile de acum încolo, nu-i așa? Poți să pleci, dar când ne vom întoarce acolo vei fi în același context. Asta dacă nu cumva vrei să mă ții la distanță.
- Nici dacă vreau să te mai țin la distanță nu pot acum. Ești parte din mine, din corpul meu, din sufletul meu. Dar vreau să am un moment singură să mă pot gândi la cum să abordez situația.
- Nu e greu.
- Și după tine, ce ar trebui să fac mai exact?
- Ce ai făcut și până acum, să mă iubești.

Îmi spune asta și simțeam că mă topesc. Nu cred că există lucru la care să mă pricep mai bine decât la asta. Să o iubesc este ca un examen pe care l-aș lua cu notă maximă și cu ochii închiși. Atât de bună sunt la acest subiect și aveam să trec încă o dată examenul ăsta pentru ea.