Iubirea noastră secretă

4. Veterinarul

Toată noaptea nu am reușit să dorm. Faptul că am avut-o atât de aproape m-a făcut să mă gândesc la ea tot timpul. Am rămas în tăcere vreo jumătate de oră până a venit cineva să îi spună că este așteptată în sală. Ea a plecat și eu am rămas în continuare afară până petrecerea s-a terminat. Mi-ar fi plăcut să fi rămas și ea mai mult timp, chiar dacă nu vorbeam. Dar nu s-a putut. Deși îmi face rău să o am aproape îmi face și mult bine în același timp.

Se făcuse dimineață. Toată lumea era obosită, așadar micul dejun a fost amânat cu încă o oră. În această dimineață eram foarte fericită. Și acest lucru s-a văzut atunci când m-am așezat la masă și am văzut-o pe ea. Fără să ne dăm seama toți ne uitam la ea de parcă ar fi fost atracția principală. Dar sinceră să fiu, chiar era.

- Ce s-a întâmplat? De ce se uită toată lumea la mine?

Întreabă ea cu un zâmbet pe față și încă o dată mă îndrăgosteam de ea. Cum să nu iubești acea față inocentă?

- Păi aseară ți-ai făcut puțin de cap cu băutura.
- Uite cine vorbea. Nu ai fost în stare nici să te schimbi când ai ajuns în cameră. Eu știu să mă controlez. Tu nu faci asta.
- A fost ziua mea. Am sărbătorit și eu.
- Eu zic să continuați discuția mai târziu.

Spune mama mea și rupe tensiunea între ea și fratele meu. Este prima dată când îi văd reproșându-și ceva unul altuia. Îmi mut privirea spre mâncare și plec imediat ce termin. Ajung la ușă și simt prezența unei persoane în spatele meu. Era ea.

- Mergi în oraș?
- Da, am programare la veterinar cu Eryx.
- Crezi că mă poți lăsa și pe mine acasă?
- De ce nu-l întrebi pe fratele meu?
- Păi te-am întrebat pe tine.
- Sigur. Poftim cheile. Eu mă duc după Eryx.

Mă duc să-mi iau cățelul și rămân pe gânduri. Până acum nici nu ne salutam și este a doua zi consecutivă când vorbim. Mai nou trebuie să merg cu ea în mașină. Cum se presupune că voi face asta?

Îi pun lesa lui Eryx și mergem spre mașină. Urcă pe bancheta din spate și eu pe scaunul șoferului. Dar înainte de asta trag o gură mare de aer în piept.

Drumul este parcurs în liniște. Asta era un avantaj pentru mine. Eram atentă doar la drum. Asta până când Eryx să vină în față printre cele două scaune. Începe să mă lingă pe față și același lucru îl face și cu ea. Amândouă începem să râdem și atunci ochii noștri se întâlnesc. Ne uitam una la alta și eram pierdută în ochii săi. Semaforul se face verde și pun mașina în mișcare.

- Pot să merg cu voi la veterinar?
- Nu trebuia să ajungi acasă?
- Nu este urgent.
- Sigur. Aproape am ajuns.

Spun eu și undeva la aproximativ un kilometru trag pe dreapta. Îmi iau rucsacul, cheile și cobor jos. Același lucru face și ea și îl scoate afară pe Eryx. Acum ea era cea care îl ținea de lesă. Am parcat mașina lângă un parc. Cabinetul veterinar este undeva după el. Și așa mergeam noi două pe aleea parcului cu Eryx în lesă. Erau șanse mari ca cei ce ne vedeau să spună că suntem împreună. Mai trebuia doar să ne luăm de mână.

Rămân pe gânduri și fără să-mi dau seama ajung să mă împiedic. Super, acum m-am făcut și de râs. Grija mea era întreruptă de râsul ei care se auzea foarte tare și era foarte contagios. După două secunde am început și eu să râd. Se așează lângă mine ca și cum m-ar sprijini în această situație și Eryx se pune și el în șezut. Acum eram pe mijlocul aleei și vedeam cum oamenii ne ocoleau pentru a putea trece. Râdem încă o dată și îmi mut privirea în jos. Nu puteam să o mai privesc în ochi. Deja am stat mult prea mult în preajma sa și simțeam o durere în piept. Rup momentul ăsta nebun și mă ridic de jos.

- Hai să mergem. Nu vreau să întârziem.
- Sigur.

Îmi spune ea și fața sa devine serioasă. Ajungem la veterinar și bine că a venit și ea cu mine. Între noi două am reușit să-l ținem liniștit pe Eryx și am terminat repede controlul. Acum trebuia doar să o conduc acasă.

Asta am și făcut. Am ajuns în fața casei sale și într-un fel sau altul nu voia să coboare. Nu am spus nimic. Am așteptat să văd ce se întâmplă. Stăm așa câteva minute, cu Eryx făcându-și de cap prin mașină și atunci îmi spune:

- Mersi că m-ai adus.

Aprob din cap fără să spun nimic. Îl pupă pe Eryx pe frunte și coboară din mașină. Mă uit cum intră în casă și îmi văd de drumul meu. Am stat puțin pe gânduri până am ajuns acasă, dar desigur am fost atentă la drum. În tot acest timp am încercat să stau departe de ea. Acum ne tot întâlnim. Nu știu cum ar trebui să percep acest lucru.

Urc scările spre camera mea și văd o chestiuță mică strălucitoare pe jos. Mă aplec să o iau și realizez că este lănțișorul ei. Cu siguranță l-a scăpat aseară la petrecere. Și dacă avea și puțin alcool la bord, cu siguranță nici nu i-a simțit lipsa. Mă uit la încheietoare și se pare că este slăbită. Cu siguranță de asta a căzut. Nu stau mult pe gânduri și plec înapoi în oraș pentru a-l repara. Cu siguranță îl va căuta și tot ce pot să fac este să îl returnez reparat. Sincer, nu mi-aș da așa mult interesul, însă este cadoul pe care fratele meu i l-a cumpărat de ziua ei. Desigur, eu am fost cea care l-a ales. Și de când l-a primit mereu îl avea la gât. Chiar dacă nu am fost eu cea care i l-a dat, am fost cea care l-a ales și cu asta mă mulțumesc.

Nu sunt genul de persoană care știe să facă cadouri, dar când vine vorba de ea am o mie de idei. De asta a apelat fratele meu la mine de fiecare dată. Trebuie să recunosc. O cunosc mai mult decât mi-aș fi dorit să o fac.