Iubirea noastră secretă

10. Nimic nu s-a întâmplat

Momentul este întrerupt de un telefon care sună, iar după muzică știu că nu este al meu. Punem o mică distanță cât să ne separe, iar ochii noștri fac din nou contact. Eu nu știam ce să spun, și observ că și ea a rămas fără cuvinte. Telefonul încă suna pe fundal. Dar tot nu a reușit să rupă vraja care exista între noi două.

- Poate ar trebui să răspunzi.

Îi spun eu într-un final și dă puțin din cap înainte de a se uita la telefonul său. Îl ține în așa fel încât să nu văd cine este apelantul și știu că era vorba despre fratele meu. Telefonul său m-a făcut să deschid ochii și să realizez că momentul de mai devreme a fost doar o întâmplare, care nu se va mai repeta niciodată. Fratele meu este iubitul ei și ea mi-a confirmat că îl iubește spunându-mi despre acele sacrificii pe care trebuie să le faci pentru persoana iubită. Eu eram în plus în acest film unde ei erau protagoniștii.

Dau să plec, dar o mână mă oprește. Sunt atât de slabă la atingerea ei încât mă opresc fără să mai pot face un pas în plus. Mă întorc ușor și o privesc direct în ochi.

- Nu pleca.
- Trebuie să răspunzi...
- Nu, nu trebuie.

Îmi spune mie și văd cum închide telefonul. Mă încrunt puțin neînțelegând de ce a făcut asta și mă apucă de mână.

- Hai să ne adăpostim. Nu putem sta aici în ploaie.

Ajungem la mașina sa și nu eram sigură dacă să intru sau nu. Creierul îmi spunea să plec, dar inima să rămân. Deși, nu știam ce urma să se întâmple după sărutul de mai devreme. Un lucru știu sigur. Ce simt pentru ea este iubire adevărată și cu acest sărut, pot spune că sunt legată definitv de ea.

- Nu intri?
- Nu știu dacă este o idee bună.
- Ai încredere în mine?
- Da...
- Atunci i-ați mașina și urmează-mă.

Îmi spune și urcă în mașina sa. Eu urc în a mea, care se afla la câteva locuri de parcare distanță și o pun în mișcare. Merg în spatele său și aș fi putut oricând să iau altă stradă, dar într-un final ajung în fața casei sale. Stau pe gânduri înainte să cobor din mașină, dar îmi fac curaj și mă îndrept spre ușa de la intrare unde ea mă aștepta. Urcăm în camera sa în liniște și închide ușa în urma noastră.

- O să-ți aduc niște haine uscate. Nu vreau să răcești.
- Vreau să știu de ce m-ai adus aici.
- Întâi schimbă-te și după vorbim.

Îmi aruncă câteva haine și își ia și ea un rând înainte de a intra la baie. Profit de ocazie și mă schimb și eu rapid. Iese de la baie cu două prosoape și vine spre mine. Îmi întinde unul și îl iau în mână.

- Ăsta este pentru păr.
- Mulțumesc...

Se face o liniște între noi și se așează pe marginea patului. Purta o pereche de pantaloni scurți și un tricou larg până sub fund. Până și așa arăta minunat. Iar părul său ud făcea ca trăsăturile sale să iasă și mai mult în evidență. Dintr-o dată se ridică de jos și vine spre mine. Dacă mai devreme era la câțiva metri de mine, într-o fracțiune de secundă a ajuns să fie la câțiva centimetri.

Îi simțeam parfumul până în interiorul meu dacă îl inspiram. Voiam să o sărut încă o dată. Cuvintele nu făceau parte din vocabularul nostru se pare. Ne vorbeam doar cu privirea. Un al doilea sărut aproape că are loc, dar cineva bate la ușă și pune distanță între noi. Îl văd pe fratele meu intrând și toată magia dispare.

- Tu ce cauți aici?

Îmi spune mie și chiar nu știam ce să-i răspund. Nici eu nu știu de ce am venit aici. Se îndreaptă spre ea și o ia în brațe, sărutându-i ușor obrazul. Simt o durere interioară și încerc să păstrez aceeași expresie a feței, ca să nu-și dea seama că mă simt afectată.

- Larissa a fost cu mine azi. Ne-a prins ploaie pe drum și am ajuns aici.
- Asta este o surpriză. Am văzut că nu mi-ai răspuns la telefon. Vreau să vorbim.

O spune întorcându-și privirea spre mine și știam că este momentul ca eu să plec. Nu voiam să-i las singuri, pentru că știu că vor vorbi despre cearta de ieri și cu siguranță lucrurile se vor rezolva între ei. Dar eu nu aveam ce să caut aici.

- Pentru mine nu vă faceți griji. Eu o să plec. Mersi pentru tot.

Reușesc să spun și ies imediat pe ușă. Cobor repede scările și imediat ce ajung la mașină pornesc spre casă. Mă dau jos din mașină, dar nu intru în casă. Las ploaia să cadă pe pielea mea și mă uit la cer. Sărutul acela încă mă ține pe gânduri. De ce nu m-a respins? De ce a lăsat să se întâmple? Erau multe întrebări în capul meu, dar trebuia să intru în casă dacă nu voiam să răcesc.

Toată noaptea m-am întors dintr-o parte în alta. Nu am reușit să-mi găsesc poziția potrivită pentru a dormi. M-am gândit doar la ea și la acel sărut care și după o noapte întreagă încă mă agită. Mă ridic din pat și imediat ce îmi fac rutina de dimineață cobor la bucătărie să-mi fac o limonadă. Iau două lămâi și când mă întorc spre storcător îmi pun mâna la inimă din cauza sperieturii pe care am luat-o.

- Nu am vrut să te sperii...
- Ce cauți aici?
- Avem o conversație de terminat.
- Eu nu cred că avem.
- Larissa, ce s-a întâmplat aseară...
- A fost o greșeală. Nu trebuie să o spui. Fratele meu este iubitul tău, înțeleg. M-am lăsat purtată de moment.
- Larissa...
- Hai să lăsăm lucrurile așa cum sunt. Eu eram sensibilă, tu erai afectată de vreme, deci nimic nu s-a întâmplat.
- Ai dreptate. Nimic nu s-a întâmplat.

O văd cum iese din bucătărie și oftez. Stau câteva secunde pe gânduri și îmi continui treaba. Termin de făcut limonada și urc în camera mea.