Iubirea noastră secretă

19. Gelozie

Aud pași în urma mea după ce ajung în cameră și chiar nu voiam să port această conversație, nu acum.

- Lari.....
- Nu, te rog nu.
- Nu știam că o să vină...
- Era de așteptat. Iubita lui e aici.
- Lari...
- Lari, ce? Prezența lui ne-a adus cu picioarele pe pământ. A fost doar un vis ce am trăit, cel mai frumos vis din viața mea.
- Dă-mi timp să rezolv asta, te rog.
- Și până atunci ce? Va trebui să împarți patul cu el? Va trebui să văd cum te sărută de față cu mine? Nu vreau asta. Am îndurat suficient această situație.
- Tu crezi că după tot ce am trăit o să-l las să mă atingă? Lucrurile între noi merg deja prost. E o chestiune de timp să terminăm relația.
- Păi spune-i și lui asta. Că după expresia feței sale lucrurile între voi sunt perfect normale.

Știam că sunt dură, dar nu puteam privi altfel situația. Eram geloasă, geloasă că a luat-o în brațe și că și-a lipit corpul de al său, geloasă când mă gândesc ce se poate întâmpla când vor fi singuri, geloasă pe orice situație dacă el este aproape de ea.

- O să rezolv asta, dar te rog, nu mă da la o parte. Nu te îndepărta de mine.

Mă uitam în ochii săi și simțeam cum cedez. Cum să-i spun că nu? Cum să o refuz când tot ce voiam era să o am aproape? Nu puteam să o las, nu acum după tot ce am trăit împreună.

- Și cum vrei să procedăm? Pentru că eu nu accept să-și mai atingă buzele de pielea ta încă o dată.

Văd pe fața sa o mică ușurare, o piatră luată de pe inimă și văd cum ochii săi se luminează. Vine de mă ia în brațe și simt îmbrățișarea sa foarte strânsă. O cuprind cu brațele mele și nu voiam să-i mai dau drumul. Aș fi vrut să o țin așa la infinit.

- Poate să ajungă fratele meu în orice moment.
- Trebuie să văd cum scap de el.
- Nu cred că vei putea. De aceea eu trebuie să plec.
- Unde să pleci?
- Nu pot sta aici cu voi. Nu aș putea.
- Dar poți să mă lași aici singură cu el?

Întrebarea sa era cu dublu sens. Pe o parte nu voiam să stau aici cu ei, dar pe de alta nu voiam nici să o las singură cu el. Trebuia să protejez ce era al meu. Pentru că ea era acum a mea și așa voiam să fie pentru totdeauna. O sărut rapid deoarece sosirea fratelui meu a întrerupt momentul din curte și zâmbesc fiind pierdută în ochii ei. Eram mai îndrăgostită ca niciodată.

Am ajuns să luăm cina împreună și am încercat să stau cât mai aproape ca fratele meu să nu întreacă măsura. Dacă s-ar fi apropiat de ea nu știu cum aș fi făcut să întrerup orice intenție, dar cu siguranță mi-ar fi venit ceva atunci pe moment ca să o fac. Acum venea partea cea mai dificilă, dormitul. Cum să rezist într-o cameră știind că ea este cu el în cealaltă?

Eram așezată în pat și nu reușeam să-mi găsesc somnul. Înainte de a intra în cameră am făcut contact vizual cu ea și știu că prin privirea sa mi-a spus să stau liniștită, că nimic nu se va întâmpla. Dar cum pot sta liniștită când gelozia fierbe în mine? Nu pot. Oftam de o neputință cum niciodată nu am mai văzut. Cum o să trăiesc de acum înainte cu sentimentul ăsta de gelozie? Trăiam și înainte, dar acum este mult mai accentuat.

Aud cum o ușă se deschide și mă întreb dacă este ea. Se face liniște și mă arunc din nou cu capul pe pernă. Poate era doar fratele meu. Sau poate era doar vântul. Uram să mă simt așa. Simt cum ușa de la cameră se deschide și mă ridic în fund. Întunericul nu lăsa prea mult la vedere, dar fix când trece prin dreptul ferestrei văd cum lumina lunii se reflectă pe chipul său. Vine spre mine și se urcă ușor în pat până ajunge să mă cuprindă cu brațele sale, ca mai apoi să se așeze în așa fel încât picioarele sale erau despărțite de trunchiul corpului meu. Îi simțeam respirația și căldura pe care o emana corpul său, o aveam lângă mine.

- Ce faci aici?
- Îmi potolesc dorința de a te avea aproape. Azi dimineață eram aici cu tine și acum sunt acolo cu el. Este complet diferit. Voiam să te simt, să aud cum respirația ta se agită când sunt lângă tine.
- Nu te juca cu toate cuvintele astea.
- De ce nu?
- Pentru că nu răspund de faptele mele.

Îi spun eu și mă abțin să nu o sărut cu ardoare, mai ales în poziția în care se afla. Seara trecută era aici și muream de nerăbdare să fie și azi aici cu mine.

- Nu trebuie să răspunzi. Îmi asum tot ce se poate întâmpla.
- Nu mai suntem singure.
- Puțin mă interesează.

Termină de spus și își lipește buzele de ale mele. Îi răspund fără să ezit și mă bucur de fiecare parte a buzelor sale. Eram înnebunită după ele, erau ca un drog de care mă simțeam dependentă. Ne lăsăm purtate de val și tot ce s-a întâmplat seara trecută și azi de dimineață prinde din nou culoare, încă o dată era a mea. O strâng cât de tare pot la pieptul meu și las puțin liniștea dintre noi să calmeze bătăile inimilor noastre.

- Cred că toată viața mea am trăit în minciună.
- De ce spui asta?
- Pentru că ce trăiesc cu tine nu se compară cu nimic din ce am trăit până acum.
- Adică vrei să-mi spui că sunt diferită?
- Nu știu dacă este cuvântul potrivit. Ce știu cu adevărat este că am stat atâta timp alături de tine și nu aveam nici cea mai mică idee de ce pierdeam.
- Atunci ai un motiv întemeiat să rămâi lângă mine.
- Poți sta liniștită că nu am de gând să plec.

Din nou îmi zâmbește și mă sărută ușor pe buze. O strâng la piept și știam că nu mai putem sta mult timp așa. Nu vreau ca fratele meu să-i simtă lipsa. Însă puteam sta pentru câteva minute una lângă alta. Dar nu a fost cea mai bună alegere să și închidem ochii, pentru că somnul ne-a cuprins pe amândouă.