Iubirea noastră secretă

13. Seară cu de toate

Ieșirea noastră din cameră a fost surpinzător de amuzantă. La început niciuna din noi nu avea curajul să coboare, dar într-un final am luat-o amândouă la fugă spre ușă și am închis-o în urma noastră. Nu am fi vrut ca micuțul nostru vizitator să ne facă și altă surpriză. Nu știu cum a intrat acolo și nici cum de l-a observat așa de târziu.

Mă uitam la ea și încă o vedeam speriată. Voiam să spun câteva cuvinte, să o iau în brațe să o liniștesc, dar știam că trebuie să păstrez distanță. Tot ce fac este să întind cana de ceai spre ea și să scot un mic zâmbet. Dintr-un motiv sau altul am ajuns direct la bucătărie când am fugit din camera ei.

- Mulțumesc...
- Te simți mai bine?

Sunt singurele cuvinte pe care reușesc să le spun. Și eu m-am speriat. Dar măcar știam despre ce este vorba. Pe ea a luat-o prin surprindere.

- Încă nu pot să cred că am stat atâta timp cu ea în cameră. Cum de nu mi-am dat seama?
- Păi dacă ea nu s-a mișcat, nici tu nu ai observat.
- Mulțumesc că ai sărit în ajutor, mai ales după conversația noastră.
- M-ai speriat foarte tare când ai țipat. Nu puteam sta acolo fără să fac nimic. Bine, nu am făcut nimic ce-i drept.
- Ai fost acolo prezentă.
- Da, am fost... Mă duc să-ți pregătesc camera. Adică să pregătesc alta pentru mine. Te voi lăsa să stai în camera mea. Eu o iau pe cea a părinților.
- Nu e nevoie. Rămân eu în camera lor.
- O să fii mai comodă la mine. Cred că ne-a fost suficient pentru azi. Hai să ne punem de acord. Dacă tot stăm aici împreună, măcar să ne înțelegem. Ce zici?
- Sunt de acord.
- Revin imediat.

Îmi fac drum spre camera părinților și deschid ușa. Se vede că nimeni nu a stat aici de mult timp. Părinții mei nu prea au mai dat pe aici de câțiva ani, așadar nici camera nu a mai fost folosită. Au prins gustul orașului și au uitat că aici au petrecut o mare parte din tinerețea lor. În schimb eu și fratele meu am venit mai des. Simt prezența unei persoane în spatele meu și o văd pe ea.

- Nu prea arată bine.
- Da, trebuia pregătită din timp. Nu am știu că este așa rău. Dar mă descurc.
- Nu poți rămâne aici.
- E doar o seară. Ce se poate întâmpla?

Am întrebat? Acum am primit și răspunsul. Un păianjen coboară de sus în fața noastră și acum eu sunt cea care țipă prima. Nu-mi este frică de ei, dar nici nu-mi place când mă iau prin surprindere. Închid ușa în urma mea și mă uit la ea. Se amuza pe seama mea și o înțeleg. Și eu aș râde în aceste circumstanțe. Întreb și primesc și răspunsul. Mai rar să vezi așa ceva.

- Cred că va trebui să împărțim camera.

Spun eu și da, știu exact ce am spus. Dar nu puteam sta aici. Mai bine dorm pe masa de la bucătărie decât să stau în una din aceste două camere. Mai întâi șopârla, acum asta. Ce se mai poate întâmpla?

- Ce-a fost asta?

Mă întreabă ea și o văd uitându-se spre fereastră. Mă uit și eu și avea dreptate, o lumină își face apariția și nu îmi ia mult să realizez că este vorba despre fulgere. Ok, deci asta mai urma să se întâmple.

- Se pare că sunt fulgere.
- Fulgere? Adică vine furtuna?
- Este o posibilitate.
- Asta mai lipsea acum.
- Este în regulă. Nu ești singură. Hai să mergem în cameră.

Intrăm în cameră și încep să măsor din priviri canapeaua. Una din noi trebuia să doarmă acolo. Nu puteam să împărțim același pat, nu cu ea cel puțin. Abia rezist cu ideea că vom dormi în aceeași cameră. Nu aș rezista să știu că doarme lângă mine. Încep să pregătesc locurile de dormit și dintr-o dată se face beznă.

- Ce s-a întâmplat?
- Cu siguranță a căzut curentul. Trebuie să fie de la vânt.
- Poți să-l repari?
- Nu sunt electrician. Mă duc să aduc câteva lumânări. Așteaptă-mă aici.

Dau să plec, dar simt cum una din mâinile sale o cuprinde pe a mea. Deși era beznă, simțeam că ne uitam una la alta, o simțeam aproape de mine. Simt tensiunea dintre noi. Un fulger luminează încăperea datorită ferestrelor și fac acel mic contact vizual cu ea.

- Mă întorc imediat.

Îi spun eu și ies din cameră. Desigur, nu înainte să mă lovesc de toate lucrurile posibile. Momentul de mai devreme m-a amețit așa tare încât am uitat cum arată camera mea și unde am pus bagajele când am venit. Aud câteva râsete din partea ei și un mic zâmbet apare pe fața mea. Ajung în hol și merg spre dulapul unde știam sigur că voi găsi câteva lumânări. Aud câteva zgomote pe lângă mine și răsufla ușurată să știu că este doar Eryx. Nici lui nu îi plac tunetele și fulgerele. De asta a intrat în casă. Îl mângâi puțin și iau câteva lumânări din sertar.

Un fulger este urmat de un tunet puternic și o aud pe ea cum țipă. Plec spre cameră pe bâjbâite și intrând pe ușă fac contact cu un alt corp și ajung peste el. O aud cum scoate un mic zgomot în urma impactului iar singurul lucru la care mă gândeam era ca acest moment să nu se întâmple. De ce? Pentru că acum o am la o distanță mult prea mică de mine și nu pot să mai amân inevitabilul. Simt cum inima mea începe să bată mai tare și în același timp simt cum respirația sa este accelerată. Ceva îmi spune că toate cele întâmplate au fost cu un motiv, ca noi să ajungem în această situație. Venirea ei, plecarea fratelui meu, șopârla, furtuna, care deja a început și întreruperea curentului, au fost scrise să ajungem în această situație tensionată.

Liniștea dintre noi părea eternă și făcea ca tensiunea să fie și mai mare. Îi simțeam parfumul până la oase, atât de pătrunzător era. Nu stau pe gânduri și simt cu buzele noastre se întâlnesc într-un sărut dulce, dar și pasional în același timp. Dacă primul sărut a fost de neuitat, acest al doilea întrece orice așteptare. Curentul revine și întrerupe acest moment magic.