Iubirea noastră secretă

6. Momentul de pe plajă

Plecaserăm în căutarea ei și nu știam unde a putut să dispară. Am avut o singură misiune, să mă uit după ea, și nici asta nu am putut face. Ultimul lucru pe care voiam să îl fac este să intru în contact cu alți oameni, să conversez cu ei, dar văzând că nu dau de ea, mă apuc să întreb persoane din locuri diferite dacă au văzut-o. Una dintre fete susține că a ieșit afară și la asta nu m-am gândit. Îi mulțumesc și ies afară din casă să o caut. Mă plimb prin jurul casei și fata de mai devreme avea dreptate. Ea era așezată pe o bancă, sprijinită în mâini și cu capul pe spate. Cred că nu se simțea bine deoarece avea ochii închiși și nu îmi simte prezența când ajung în fața ei. Mă așez lângă ea și mai aștept puțin înainte să vorbesc.

- Ce m-ai speriat.

Spune ea atunci când realizează că nu este singură. Faptul că nu m-a simțit când m-am așezat lângă ea, cu siguranță și pe mine m-ar fi speriat dacă eram în locul ei.

- Eu m-am speriat când am realizat că ai dispărut.
- Ți-ai făcut griji?
- Am venit aici să am grijă de tine. Trebuie să te duc întreagă acasă.
- Da, ai dreptate. Asta este misiunea ta. De asta ești aici.

Cum să-i spun că nu sunt aici doar de dragul fratelui meu? Am venit să am grijă de ea, dar nu pentru că cineva m-a pus să o fac, ci pentru că asta îmi doresc cu adevărat. Vreau să fie în siguranță.

- Da, de asta sunt aici.
- Păi seara încă nu s-a terminat. Nu mă simt bine. Vreau să plecăm de aici.
- Atunci mergem acasă.
- Nu, acasă nu. Vreau să mergem pe plajă.
- La ora asta?
- Ai venit să ai grijă de mine. Deci mergi unde merg și eu.

Se ridică de pe bancă și pleacă. Nu știam cum avea să se termine seara asta, dar ceva îmi spunea că voi avea parte de multe amintiri după toate astea. Ajungem la mașină și pornim spre plajă. Tot drumul ea a fost tăcută. Muzica era singura care se auzea și voiam să o întreb dacă este bine. Dar nu o fac și îmi văd în continuare de drum. În jumătate de oră ajungem și mă uit la ceas. Era 3 dimineața și doar noi două pe plajă la această oră. Își scoate pantofii și îți croiește drum prin nisip. Fac același lucru cu adidașii mei și merg în urma sa. Până și la lumina lunii era perfectă.

- Ești foarte tăcută de fel, Larissa.

Îmi spune mie și cred că avea dreptate. Nu sunt genul de persoană care să vorbească prea mult. Și dacă o fac, ea nu are de unde să știe. Nu petrecem timp împreună. Abia de vorbim.

- Și este un lucru rău?
- Nu, e chiar liniștitor. Inspiri multă pace și liniște. Îmi place.

Schițez un mic zâmbet și încerc să fiu serioasă în continuare. Odată ce o persoană te face să zâmbești cu lucruri mici și observă asta, din proprie experiență știu că nu are un rezultat bun. De asta m-am și îndepărtat de ea când am aflat că iese cu fratele meu. Și acum e dureros să știu că nu este a mea și că nu va putea fi niciodată. Acum m-a făcut să zâmbesc, dar este ceva de moment. Aș vrea să facă asta în fiecare zi, dar știu că nu este posibil.

- E a doua oară când zâmbești datorită mie. Ar trebui să o faci mai des. Ai un zâmbet foarte frumos. Dar ții morțiș să fii serioasă. Nu înțeleg de ce.
- Mă analizezi cumva?
- Tu nu faci același lucru cu mine?

Îmi măresc ochii după ce spune asta și mă întreb dacă m-a observat atunci când o priveam. Nu avea cum, altfel ar fi trebuit să văd asta, să-mi dau seama.

- Poftim?
- Las-o baltă.

Îmi spune și începe să râdă. Nu știam ce să înțeleg după ce mi-a spus asta. Oare știe ceva și eu nu? Oare și-a dat seama că simt ceva pentru ea și că de asta o evit?

- Hai să facem o baie.
- Acum?
- Tu chiar plănuiești totul înainte? Lasă-te purtată de moment. Nu mai gândi atâta.

Îmi spune mie și se îndreaptă spre mare. Nu știu dacă era o idee bună să facă asta. A băut câteva pahare și este evident că nu poate sta prea bine pe picioarele ei, cu atât mai puțin să înoate. Merg după ea și încep să zic vreo câteva când picioarele mele fac contact cu apa. Era foarte rece și simt cum pielea mea se face de găină. Mă trezesc cu hainele ude și realizez că tocmai am fost provocată la o bătaie cu apă. Nu mai țin cont de temperatura ei și încep să o stropesc și eu pe ea. La un moment dat amândouă obosim și rezultatul a fost la egalitate. Amândouă am ieșit din apă cu zâmbetul pe buze. Pe mine deja mă dureau obrajii de la atâta râs iar pe ea o văd deja cu ochii în lacrimi.

Se face liniște în timp ce amândouă ne îndreptăm spre mașină. Cred că apa i-a prins foarte bine pentru că și expresia feței i s-a schimbat. Pare mai trează, ca să spun așa. Deschid portbagajul și scot două pături de acolo. Una o desfac și o pun în jurul ei și alta o pun peste mine și mă înfășor cu ea. Las portbagajul deschis și ne așezăm pe marginea lui. Încă era liniște între noi și mă întristez atunci când realizez că este posibil să nu mai am parte de un așa moment alături de ea.

- Ești o fată plină de surprize, Larissa. Păcat că nu lași lumea să vadă asta. Dar te înțeleg, adică înțeleg de ce stai așa ascunsă.
- Cred că ar trebui să mergem.
- Sau fratele tău te va certa dacă ajungem când se luminează.
- Nu mă interesează părerea lui. E târziu și trebuie să te duc acasă.