Iubirea noastră secretă

8. Ai gusturi bune

- După fața pe care o ai cu siguranță nu înțelegi ce caut aici.
- Chiar deloc.
- Putem vorbi?

Mă întreabă și intru în cameră cu ea în urma mea. Pun farfuria și paharul pe birou și mă întorc spre ea. Stătea undeva la ușă de parcă nu voia să-mi încalce intimitatea.

- Nu trebuie să stai acolo.
- Nu vreau să deranjez.
- Tu nu deranjezi niciodată.

Îi spun eu și realizez că tonul folosit de mine era mult prea dulce pentru felul în care o tratam de obicei. Văd o schimbare în privirea sa, o mică ezitare în urma a ce spusesem mai devreme.

- În legătură cu aseară...
- A fost o noapte neobișnuită. Sper că ai dormit bine.
- Nemișcată chiar. Am venit să-ți mulțumesc că ai avut grijă de mine.
- Nu trebuie să-mi mulțumești. Eu doar...
- Da, știu, ai făcut ce ți-a spus fratele tău.

Îmi închide gura cu cele spuse și oricât de mult aș vrea să-i spun că nu este adevărat, nu o pot face. Este mai bine pentru ea să știe că dacă sunt în preajma sa este doar datorită fratelui meu.

- Și mulțumesc pentru lănțișor.

Îmi spune ea și îl scoate de sub bluză încât să-l văd. Înghit în sec și îmi aduc aminte de mesajul scris alături de el.

- Nu ai pentru ce să-mi mulțumești.
- L-ai reparat. Am crezut că l-am pierdut.
- Ai făcut-o, dar nu în exterior. Am vrut să ți-l înapoiez la petrecere, dar nu am avut ocazia.
- Important este că l-am recuperat. O să plec acum.

Scot un mic zâmbet și văd cum se îndreaptă spre ușă. Se întoarce la un moment dat și după expresia feței știu că vrea să îmi spună ceva.

- Chiar aș vrea să știu cum ești cu adevărat.

E tot ce spune și iese pe ușă. Pentru moment am crezut că nu va spune nimic despre mesaj, dar a făcut-o. Dacă este o persoană pe lumea asta căruia i-aș arăta cum sunt cu adevărat, cu siguranță ar fi ea. Mi-ar fi așa de ușor să-i îndeplinesc dorința, dar nu pot să o fac. Mă așez jos și cad pe gânduri.

A doua zi ea nu a mai venit pe aici. Mă întreb ce s-a întâmplat ieri cu fratele meu, care este motivul pentru care s-au certat? Cu siguranță nu a venit aici din cauza asta. Poate are nevoie de puțin spațiu. Eu în schimb simțeam nevoia de a ieși puțin. Nu conta locul, doar voiam să ies. Mașina mă ghidează până la plajă, la locul unde eu și ea am venit în noaptea petrecerii. Acum era puțin diferit. Soarele strălucea pe cer și câțiva oameni se plimbau prin apropiere. Iar ea nu mai era cu mine. Acum eram singură.

Înaintez pe plajă și dintr-o dată îmi aud numele. Pentru moment nu conștientizez că am fost strigată și mai fac câțiva pași până să mă uit în jur. Îmi măresc ochii atunci când o văd și îmi face semn să mă îndrept spre ea.

- Asta chiar este o surpriză.
- Mă așteptam să te văd acasă, nu aici pe plajă.
- Am zis să-mi schimb puțin rutina. Voi învăța să fac surf.
- Sunt impresionată.
- Poți fi după ce voi învăța.
- Și o vei face singură?
- Nu chiar. Mă ajută o cunoștință. Trebuie să ajungă de acum.
- Îți urez succes. Trebuie să plec.
- Te grăbești undeva?
- Nu, dar vei avea companie în curând.
- Până atunci poți sta cu mine dacă nu te grăbești să ajungi undeva.
- Cred că pot rămâne câteva minute.

Scoate un mic zâmbet și eu mă așez jos pe nisip. Ea era la câțiva metri distanță de mine, iar placa de surf era la mijloc între noi. Chiar aș vrea să o văd luând acele lecții. Cred că m-aș amuza foarte mult pe seama ei. O văd că se apropie și dintr-o dată se împiedică și cade pe spate. Încep să râd și oricât de subtilă aș vrea să fiu, îmi este imposibil. Începe și ea să râdă și încă o dată mă îndrăgosteam de zâmbetul său.

- Ești bine?

Spun eu în timp ce mă apropii de ea să mă asigur că nu a pățit nimic în urma căzăturii.

- Doar m-am făcut puțin de râs, dar da, sunt bine.
- A fost o căzătură impresionantă.
- Tipică mie aș spune eu. Sunt foarte neîndemânatică când sunt nervoasă.
- Și acum ești nervoasă?
- Mereu sunt când cineva mă privește.

Îmi spune și realizez că face referire la mine. Speram ca cineva să fie prin zonă și să vorbească despre acea persoană, dar nu, era vorba despre mine.

- Scuze...
- Nu trebuie să-ți ceri scuze. Ai gusturi bune.

Expresia feței mele se schimbă și nu știu cum de am ajuns în situația asta. Și nici cum să ies din ea. O văd că începe să râdă și atunci îmi dau seama că nu a vorbit serios și că a fost doar o glumă.

- Ar fi trebuit să vezi fața pe care ai pus-o. Ai fi luat un Oscar pentru ea.
- Și tu unul pentru căzătură.
- Cu siguranță.

Îmi spune ea și începem să râdem amândouă. Mă retrag la locul meu și se lasă o liniște totală. Auzeam doar valurile care se ciocneau între ele.

- Am auzit că ieri te certai cu fratele meu.
- Da, scuze că a trebuit să asiști la asta.
- Este în regulă. În fiecare relație există câte o ceartă.
- Una din multe altele.
- Serios?
- Nu totul este așa roz pe cât lăsăm să se vadă.
- Îmi pare rău să aud asta.
- M-am obișnuit cu situația. Dar nu pot renunța la el.
- Fiindcă îl iubești...

Îi completez eu fraza și simt o tristețe în interiorul meu. Las capul în jos pentru câteva secunde și după îl ridic întorcându-mi privirea spre mare. Nu puteam să o privesc în ochi.

- Când o să ai pe cineva vei înțelege și tu de ce trebuie să facem anumite sacrificii.
- Cred că știu cel mai bine cum se simte.

Realizez că am spus acele cuvinte cu voce tare și ea mă țintește cu privirea. Închid ochii pentru o secundă în semn de regret și nu spun absolut nimic.

- Iubirea doare al naibii de tare.
- Mai ales când persoana iubită este a altcuiva.

Este tot ce reușesc să spun și mă ridic de pe nisip. Îmi văd de drum și o las singură pe plajă.