Iubirea noastră secretă

2. Acei ochi verzi

După spectacolul pe care l-am avut la cină și contactul vizual pe care l-am avut cu ea, am încercat să o evit cât de mult posibil. Mai pe scurt, am fugit de ea timp de o săptămână. Poate mulți vor crede că sunt o nebună pentru modul cum reacționez, dar după acel contact vizual nu am încetat să mă gândesc la ochii săi. Să o am în față din nou ar crește șansele ca ochii noștri să se întâlnească încă o dată și de data asta nu va mai exista o scuză sau un incident pentru a ieși din acea situație. Desigur, asta dacă nu cumva inventez eu ceva pe moment.

Fusesem și la întâlnirea cu sora mea. Bineînțeles că ea și-a dat seama că ceva mi se întâmplă, dar nu vrut să insiste. Știe că atunci când voi fi pregătită voi merge singură la ea pentru a mă confesa. Nu mi-ar fi greu. Cu siguranță ea ar fi singura persoană care m-ar înțelege și m-ar sprijini. Mai greu îmi este să îi spun și de cine sunt îndrăgostită. A reușit să o cunoască și pe ea înainte de a pleca de acasă. Pe vremea aceea ea și fratele meu încă nu formau un cuplu.

Încercarea mea de a o evita nu a durat mult. Ajung acasă și o văd coborând scările. Cu siguranță nu puteam să urc în camera mea decât după ce cobora ea. Așadar țin privirea în pământ și plec spre bucătărie. Cu siguranță crede că sunt o ciudată sau ceva genu', dar îmi asum acest lucru. Norocul meu este că am auzul foarte bun și îi simt pașii în urma mea. Ajung în bucătărie, văd coșul cu fructe, mă îndrept spre el, iau un măr și ies pe ușa ce duce spre grădină. Mereu îmi las o carte la foișor sau la balansoar, așa că a venit numai bine ideea de a lua mărul și de a ieși în grădină. Deși, faptul că am rucsacul încă în spate e puțin ciudat.

Stau câteva minute bune, îmi mănânc mărul, răsfoiesc câteva foi ca și cum le-aș fi citit și îmi ridic ușor privirea spre bucătărie. Nu văd pe nimeni așa că mă ridic, îmi iau rucsacul și merg spre camera mea. Nu intru bine pe ușa de la bucătărie că o găsesc pe ea tăind niște legume. Este ciudat deoarece rar o văd cu cuțitul în mână. Este ca și cum și-ar fi căutat o ocupație până să mă întorc eu de afară. Mă privește scurt și își mută privirea spre ardeiul roșu din nou. Nu de alta, dar dacă avea să se taie nici măcar nu observa. Bineînțeles, îi evit privirea și îmi văd de drum în continuare. E puțin ciudat. Dacă cineva ne-ar vedea ar spune că una din noi are probleme sau chiar amândouă. Trecem una pe lângă alta, ne vedem, ne întâlnim, dar rareori ajungem să și comunicăm. Când a venit prima dată schimbam câteva vorbe, rareori și un zâmbet, dar de când am început să simt lucruri pentru ea am pus o distanță între noi.

Intru în camera mea, îmi las rucsacul pe pat și merg spre baie. Simțeam nevoia de a face un duș lung pentru a uita de situația de mai devreme. Eu chiar fug de ea, la propriu. Telefonul îmi sună și asta face ca dușul meu lung să nu mai fie atât de lung. Înfășor prosopul în jurul meu și mă duc să văd despre ce este vorba. Era sora mea care mă invita la cină mâine seară. Închid apelul și abia atunci realizez că sunt lângă fereastră. O văd pe ea stând în grădină în locul meu de la balansoar. Când ne-am mutat aici am fost prima care și-a ales camera. Priveliștea era cea mai frumoasă și aveam acces atât la balansoar, cât și la foișor și hamace. Își ridică privirea și îmi dau seama că se uită direct spre camera mea. Distanța nu era mare, dar nici mică, însă șansele erau mari de a ne vedea una pe alta. Realizez ce tocmai se întâmplă și mă lipesc cu spatele de perete chiar lângă fereastră. În acel moment prosopul meu se lărgește și chiar mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi căzut puțin mai devreme. Îmi revin la normal și merg spre dulap pentru a-mi lua niște haine. Uneori mă întreb, nu are treabă acasă? Mereu este aici, chiar și când fratele meu lipsește.

După acel incident nu am mai văzut-o pe prin preajmă. Am ieșit din camera mea doar să-mi iau ceva de mâncare și m-am întors înapoi. După am pus serialul meu de suflet 'Cei 100'. Este unul din puținele seriale care a pus amprenta pe mine, și mai exact moartea Lexei a făcut toate astea. Povestea sa și cum a murit m-a făcut pe mine mai sensibilă. Țin minte cum plângeam de fiecare dată ce îmi aminteam de ea și la fiecare lucru mic și trist pe care îl vedeam sau la care mă gândeam. În acel moment aș fi fost văduva perfectă într-un film datorită lacrimilor mele. Din punctul meu de vedere merita un alt final, unul mai spectaculos, care să pună în evidență puterea și rolul pe care îl avea, și nu să fie omorâtă printr-un glonț pierdut. Cu siguranță ar fi avut multe de arătat dacă povestea ei era diferită. Acum dacă mă gândesc bine, ea și Lexa seamănă foarte mult.

Termin episodul și închid televizorul. Merg la baie pentru a mă spăla pe dinți și mă arunc în pat după ce termin. Mâine am cina cu sora mea, așadar voi fi ieșită în oraș. Mereu profit de orice ocazie care mi se oferă. Așa evit să mă întâlnesc cu ea. Iau telefonul în mână, mă uit puțin pe Tumblr, Instagram și Amino, iar apoi îmi bag telefonul la încărcat. Mă fac comodă în pat și închid ochii. Primul lucru pe care îl văd sunt ochii săi, acei ochi verzi pe care i-aș vedea în fiecare moment din viața mea, acei ochi de care sunt îndrăgostită și pe care nu i-aș schimba pentru nimic în lume. Asta îmi aduce aminte de primul contact vizual pe care l-am avut cu ea. Este imposibil să-l uit. Ce am simțit atunci a fost special și aș da orice să repet acel moment.