Iubirea noastră secretă

12. Un mic musafir

Eram complet pierdută după tot ce mi-a spus. Cum se presupune că voi sta cu ea sub același acoperiș? Nu ar fi prima dată. Dar este prima dată când suntem doar noi două singure. Cum să rezist unei așa tentații? De fapt, alta este întrebarea. De ce ea a rămas dacă fratele meu nu este aici?

- Larissa, te-am pierdut pe altă planetă?

Îmi spune ea pocnind din degete în fața mea și revin din lumea gândurilor mele. Încă nu știam ce să spun.

- De ce tu ai rămas dacă el a plecat?
- De ce nu aș fi rămas?
- Am întrebat ceva. Nu răspunde cu altă întrebare.
- Nu ești singura care are nevoie să fie singură. Toți avem nevoie de un timp al nostru.
- Ultima noastră întâlnire nu a fost prea plăcută. Nu știu cât de bine este să fim aici amândouă.
- Se poate rezolva. Ne evităm și gata.

Să ne evităm? Este cel mai dureros lucru pe care îl fac de când ea și fratele meu sunt împreună. Nu vreau să o evit. Vreau să nu o văd aici. Vreau să știu că nu este aproape. Ea nu trebuia să fie aici.

- Nu va funcționa.
- Atunci ai altă soluție?
- Da, una din noi să plece.
- Doar nu vorbești serios.
- Fața mea spune că glumesc?
- Nu, nu spune asta. Atunci bănuiesc că voi pleca.
- Nu, eu o să plec. Tu rămâi.
- Cum adică să pleci tu? Eu sunt intrusa aici.
- Nu o să te dau afară. E mai bine să plec eu.
- Chiar jucăm jocul ăsta? De ce nu putem să ne evităm și gata?
- Nu ai înțelege...
- Încearcă-mă.
- Nu vreau să te evit. Vreau să nu te am aproape. Înțelegi asta?

Se uită la mine debusolată, încercând să înțeleagă ce tocmai i-am spus. Mie nu-mi venea să cred că am spus-o cu voce tare.

- Ți-am făcut eu ceva?

O privesc în ochi și simt cum mi se rupe inima. Acea lumină pe care mereu o vedeam în ei dispăruse. Am rănit-o.

- Nu, nu ai făcut nimic.
- Atunci? Fă-mă să înțeleg. Are legătură cu sărutul?

Un val de amintiri își face prezența și simt cum se activează anumite emoții, sentimente și stări. De ce mă face să retrăiesc acum acel moment?

- Cred că am lămurit ce s-a întâmplat atunci pe plajă.
- Oare? Este singurul motiv pentru care cred că vrei să stau departe de tine. Țin să-ți amintesc că tu ai spus că a fost o greșeală. Deci nu ai motive să te plângi.

Tonul folosit de ea mă atingea mai mult decât aș fi crezut. Dintr-un motiv sau altul simțeam că îmi reproșează ceva. De fapt, chiar asta făcea.

- Știi ce este mai trist? Că nu-ți dai seama că eu am rămas aici doar pentru tine.

Termină de spus și pleacă lăsându-mă fără cuvinte. Mă uit la ea, și deși ceva îmi spunea să merg în urma ei și să o opresc, un alt lucru îmi ținea picioarele în același loc. Nu știam dacă ce spusese ea a fost doar imaginația mea sau chiar s-a întâmplat. De ce ar rămâne pentru mine? Dispare din vizorul meu și parcă ieșisem din vrajă. Acum puteam să mă mișc, de parcă ar fi fost scris tot acest moment.

M-am gândit mult dacă să merg să o caut sau să las distanța să vorbească pentru noi. Ea nu putea să plece. Fratele meu nu ar face același drum de două ori și sunt aproape sigură că încă nu l-a sunat. Singura care putea să plece de aici eram eu. Dar nu mai eram sigură de acest lucru. Ceva în interiorul meu îmi spunea să rămân, să nu o las singură aici, și aveam de gând să ascult acest instinct. A spus că a rămas pentru mine. Asta înseamnă că îi pasă. Normal că îi pasă, Ava, este cumnata ta. Este normal să facă asta. Nu îți mai face filme care nu sunt adevărate.

Seara se lăsase într-un final. Am simțit nevoia să fac un mic foc și să stau în fața sa să mă încălzesc. Se lăsase răcoare, iar în casă nu voiam să intru, cel puțin nu acum. Mă pierd în gândurile mele și dintr-o dată aud un țipăt. Sar ca arsă de pe buturuga pe care stăteam jos și aud încă un țipăt, de data asta mult mai lung. Era ea. Ceva i s-a întâmplat. Nu stau să mă gândesc și fug imediat în casă. Îmi făceam tot felul de idei, dacă a pățit ceva, dacă a căzut, dacă s-a tăiat, tot felul de filme care nu aveau un final prea fericit. Doamne, cât pot să țin la femeia asta.

Ajung pe hol și merg direct spre camera sa. O găsesc urcată în pat de parcă ceva sau cineva a speriat-o.

- Nu intra.

Îmi spune mie și mai că mă împiedic atunci când pun frână lângă tocul ușii. Adevărul este că mă grăbeam și m-am oprit mult prea brusc. Mă mir cum de nu am ajuns pe burtă când am făcut-o.

- Ce s-a întâmplat?
- O șopârlă.
- O ce?
- E o șopârlă acolo. Nu te preface că nu ai auzit.
- Unde este?
- Acolo lângă canapea.

Îmi spune mie și intru ușor în cameră să văd despre ce este vorba. Nu m-ar mira să fie adevărat. Au mai fost incidente, mai ales când nimeni nu locuiește aici. Una este să vii să vezi dacă totul este în regulă și alta să locuiești aici. Mă apropii de canapea și dintr-o dată văd că se mișcă ceva. Pentru moment am simțit că vine spre mine și într-o secundă eram și eu urcată pe pat.

- Grozav. Acum am rămas amândouă aici.
- De ce nu mi-ai spus că este așa mare?
- Păi nu m-ai întrebat.

Îmi spune ea și mă uit cu acea față de 'serios? Chiar trebuia să te întreb eu?'

- Bine, poate ar fi trebuit să menționez asta. Acum ce facem?
- Trebuie să ieșim de aici. O să rog pe cineva mâine să vină după ea, să o scoată de aici.
- Și unde voi dormi?
- Ne gândim după. Acum hai să vedem cum ieșim de aici întregi.