Iubirea noastră secretă

14. Ca și cum nu s-a întâmplat nimic

Uneori mă întreb de ce se conspiră împotriva noastră. Momentul este dat să se întâmple, dar ceva mereu apare și îl întrerupe. Ochii noștri fac contact imediat după ce sărutul este oprit și nu știam ce să spun. Și văd același lucru și din partea ei.

- Ești bine?

Întreb eu de parcă nu aveam orice altceva mai bun de zis după un așa moment.

- Da, mă doare puțin spatele de la căzătură.

Îmi spune ea și mă ridic astfel încât să se poată ridica și ea. Ne uitam una la alta încercând să căutăm ceva de care să ne legăm doar pentru a scăpa de această situație incomodă. Am fi putut spune ceva, să vorbim despre ce s-a întâmplat, dar cred că nu știam cum să o facem.

- Cred că trebuie să ne pregătim de culcare. Poți lua tu patul. Eu voi sta pe canapea. Te las să te schimbi. Mă duc să văd ce face Eryx.

Spun toate astea suficient de repede încât să nu o las să spună nimic și ies din cameră. Eryx era ascuns într-un colț. Cu siguranță tunetul de mai devreme l-a speriat și pe el. Mă pun lângă el jos și încep să-l mângâi.

- Dragul de tine... Tu stai aici de frica furtunii iar mie mi-e frică să mă întorc acolo de frica a ceea ce simt pentru ea. Tu ești martorul meu a tot ceea ce simt pentru ea. Dacă ai putea să vorbești ai lăsa lumea fără cuvinte.

Stau cu el puțin cât să-l liniștesc și adoarme. Desigur, se trezește când mă ridic, dar adoarme la loc. Iau o pătură și o pun peste el. Până dimineață nu cred că se va mișca de aici. Mă duc în cameră să-mi iau câteva haine și o găsesc pe ea stând în pat pregătită să adoarmă. Iau câteva haine și merg la baie să mă schimb. Mă întorc în cameră, iau o pătură și mă așez pe canapea. Mă simțeam foarte incomod, mai ales că trebuia să împart cu ea camera după un așa moment. Furtuna încă nu s-a oprit. Cu siguranță va ține toată noaptea. Măcar avem curent.

Termin de spus și fix atunci pică din nou. Închid ochii ca să nu spun ceva de dulce și o aud pe ea mișcându-se în pat.

- Ești bine?

Spun eu deși nu voiam să o fac. Dar știu că are o teamă și fiind alături de ea trebuia să fac ceva să o țin liniștită.

- Da, cred că da. Ești aici cu mine.
- Sunt curioasă, acasă ce faci?
- Pun muzică și trag perdelele. Așa nu aud și nu văd nimic.
- Și lui Eryx îi este frică. L-am lăsat în hol dormind. Am pus o pătură peste el. Până dimineață nu cred că se va ridica de acolo. Încearcă și tu să dormi. Nu vei mai simți după vremea de afară.
- O să încerc. Noapte bună...
- Noapte bună.

Spun eu și închid ochii încercând să adorm. Dar întrebarea mea este, cum se presupune că voi dormi când gândul meu stă doar la sărutul de mai devreme? Iar ea este doar la câțiva metri de mine. Doamne, dă-mi putere. Tunete, fulgere, zgomote din cauza vântului, făceau o atmosferă pentru un film de groază, mai ales că și curentul a căzut. O auzeam pe ea mișcându-se în pat și știam că nu poate dormi.

- Larissa?
- Da?
- Vrei să dormi cu mine?

Rămân mută în urma întrebării sale și trebuie să recunosc că nu am văzut-o pe asta venind.

- Se aude prea tare...

Are dreptate. Zgomotele și mie imi dau câțiva fiori, mai ales că suntem singure aici. Aud ceva zgomote venind spre mine și sar ca arsă de pe canapea. Mă arunc direct în pat și mă bag pe sub pătură lângă ea. Ceva sau cineva este în casă.

- De ce ai sărit așa?
- Am auzit zgomote.
- Zgomote tot sunt de la vânt.
- Nu, zgomote venind spre cameră.
- Ce? Nu mă speria.
- Vorbește mai încet.

Îi spun eu ei și amândouă înghițim în sec. Nu aș fi crezut niciodată că seara mea aici ar fi fost atât de încărcată. Un fulger face lumină în cameră și țipăm amândouă când îl vedem pe Eryx uitându-se la noi.

- Vai, Doamne, Eryx, nu ne mai speria așa.

Spun eu și răsuflu ușurată că a fost vorba doar de el. Cred că l-au speriat și mai tare zgomotele și a venit să caute companie. În pat nu-l pot lăsa deoarece toată ziua a stat pe afară. Dar să ne simtă aproape va fi suficient pentru el. Așa doarme de multe ori acasă, lângă patul meu.

- Ne-a făcut-o bine de tot...
- Trebuie să recunosc că așa este.
- Te-ai speriat mai tare decât mă așteptam. Mi-ar fi plăcut să-ți văd reacția când ai sărit de pe canapea.
- Iar eu pe a ta când ai văzut șopârla.
- Nu-mi aminti, te rog...
- Tu m-ai provocat. Nu te plânge.
- Măcar a ieșit un lucru bun datorită lui Eryx.
- Care? Că mi-a stat inima pentru două secunde?
- Nu, că ai ajuns lângă mine. La cum te cunosc nu te-ai fi mișcat de pe canapea.
- Cum de poți fi atât de sigură?
- Eziți să stai în preajma mea. Așa ai făcut și după primul sărut.

Înghit în sec încă o dată și mă mir de lejeritatea cu care aduce aminte de primul nostru sărut. Parcă ar fi fost ceva normal. Poate ar fi fost, dacă nu era iubita fratelui meu.

- Acum sunt aici. Ce parte preferi?
- Mi-e bine așa cum sunt.
- Perfect. Somn ușor.

Reușesc eu să-i spun, mă întorc cu spatele spre ea și pun capul pe pernă. Închid ochii rugându-mă să pot adormi și într-un final, după o mare bătăile reușesc să câștig războiul.

O lumină îmi bate în ochi și mă face să mă încrunt. Reușesc să deschid ochii puțin și simt prezența unei greutăți pe pieptul meu. Deschid ochii mai bine și îi fac cât cepele atunci când realizez că ea dormea pe pieptul meu și o mână de a mea îi cuprindea spatele. Când am ajuns în situația asta? Încerc să nu fac zgomot pentru a ieși din poziție fără să o trezesc, dar e prea târziu. Eryx simte că m-am trezit și începe să latre. Ea începe să se miște și se ridică brusc atunci când realizează că a dormit pe pieptul meu.

- Ce s-a întâmplat aseară?