Iubire periculoasă

Capitolul 9

Mă întorc cu fața spre el, afişând un zâmbet larg. Încerc din răsputeri să par cât se poate de relaxată, dar, de fapt, sunt extrem de stânjenită de eroarea pe care tocmai am făcut-o.

— Îmi permiteţi, domnişoară? întreabă partenerul meu, oferindu-mi braţul.

Accept, neavând încotro şi oftez prelung.

Dacă oricare alt băiat ar fi făcut acest gest, l-aş fi catalogat drept unul normal şi plin de respect, dar, dat fiind că gestul a fost făcut de Dylan care este, ei bine, nu tocmai respectos şi nici măcar normal, îl interpretez ca fiind un alt mod de a lua peste picior bunele maniere. Se preface că nu a observat mica mea manifestare şi mă trage după el prin mulţimea agitată.

Recunosc imediat colţişorul în care trebuia să aştept eu cuminţică şi zâmbesc, uşor amuzată.

— S-a întâmplat ceva? este curios să afle brunetul incredibil de atrăgător la braţul căruia mă aflu, atunci când îmi observă zâmbetul.

— Nu! răspund scurt, ferindu-mi privirea de a lui, căci ştiu ce efect au ochii lui asupra mea şi vreau să amân apariţia versiunii mele euforice cât de mult este posibil.

— Să înţeleg că te simţi bine în preajma mea?

Îi simt privirea plimbându-se pe chipul meu, aşteptând să mă uit la el şi pot jura că un zâmbet de învingător, plin de aroganţă, tronează pe chipul lui perfect.

Evadez din strânsoarea braţului său şi fac câţiva paşi înainte, luându-mi un avans considerabil faţă de el.

— Să ne grăbim, domnule Turner! Nu avem toată noaptea la dispoziţie! îl ademenesc, ocolind în mod intenţionat răspunsul la întrebarea pe care am primit-o.

Nu fac asta pentru că este o întrebare deranjantă, ci pentru că nu sunt prea sigură care este răspunsul pe care trebuie să îl dau.

Cu siguranţă, partea mea raţională ar spune că nu se simte deloc bine în preajma unui asemenea individ extrem de periculos, dar oare inima mea este de acord cu ea?

— Asta este o provocare? arcuieşte sprânceana stângă într-un mod incredibil de atrăgător şi mă priveşte fix în ochi.

Privirea lui îmi face pielea să furnice. Cum de e posibil să facă asta?

— Ia-o cum vrei, răspund după ce iau o gură mare de aer şi mă rup din mrejele vrăjii sale.

O mică sclipire apare în ochii băiatului din faţa mea. Îşi trece limba, într-un mod incredibil de atrăgător, peste buza de jos, gura lui conturându-se apoi într-un zâmbet perfect.

Băiatul acesta este ireal de frumos. Sincer, îmi vine greu până şi mie să cred că am petrecut o seară care, ei bine, nu a fost rea deloc împreună cu el. Nu m-ar mira dacă Madi sau oricine altcineva nu m-ar crede, dacă aș povesti cele întâmplate alături de el.

Dylan umple distanţa dintre noi făcând doar câţiva paşi. Eu alerg, luată prin surprindere şi doritoare să continui jocul. Mâinile lui se înfăşoară în jurul trupului meu, ridicându-mă de pe sol cu foarte mare ușurință. Scot un ţipăt scurt, din cauza şocului şi el mă aşază, cu grijă, înapoi. Las uşor capul pe spate şi râd.

Totul pare atât de normal, de firesc şi eu mă simt atât de liberă şi de plină de viaţă.

Nu îmi amintesc să mai fi simţit asta vreodată, până acum. Mâinile lui sunt încă înfăşurate în jurul meu, iar eu le pun pe ale mele peste, strângându-le uşor. Îmi place să îl simt atât de aproape. Îşi lipeşte corpul de spatele meu, iar eu închid ochii, absorbind căldura emanată de el.