Capitolul 48

82.5K 2.8K 883
                                    

Braţul lui Dylan este strâns înfășurat în jurul taliei mele, împiedicându-mă să respir calumea şi lucrul acesta mă face să mă trezesc brusc.

Tricoul lui gri, pe care mi l-a împrumutat pentru al folosi pe post de pijama, s-a ridicat până aproape sub sâni, lăsându-mi picioarele şi abdomenul complet dezgolite. Simt respiraţia regulată, fierbinte a iubitului meu, în ceafă şi îmi dau seama că doarme dus. Cu mare grijă pentru a nu-l trezi, îi dau braţul la o parte şi mă ridic din pat.

Mă îndrept spre geamul pe care s-au strecurat cu graţie primele raze de soare şi îl deschid lăsând mirosul proaspăt al dimineţii amestecat cu parfumul delicat al florilor doamnei Turner ce tronează în grădina casei, să invadeze imensul dormitor, mobilat discret, în care mă aflu.

Pe cer se înălța soarele, ca o minge de foc, dornic să îşi arate supremaţia. Îmi amintesc din nou, de noaptea pe care am petrecut-o alături de Dylan la hotelul unchiului său.

Şi atunci am privit răsăritul, dar împreună. Acum, chiar dacă aş vrea, nu îmi permit să îl trezesc pentru a urmării împreună minunatul spectacol oferit de natură.

În jurul orei patru, atunci când am ajuns în dormitor, s-a schimbat şi a căzut în pat frânt.

Zâmbetul îmi apare pe buze de îndată ce imagini din seara precedentă îmi vin în minte. Nici acum nu îmi vine să cred că mama a fost de acord, ba chiar m-a încurajat, să rămân aici peste noapte.

Nici prin cap nu mi-ar fi trecut, atunci când am plecat spre maşină, alături de părinţii mei şi membrii familiei Turner ce s-au oferit să ne conducă, că Dylan îmi va propune să nu mă mai duc acasă. Stabilisem, chiar înainte cu maxim treizeci de minute, că vom merge la o petrecere organizată de un bun prieten de-a lui, a cărui nume nu mi l-a spus şi că ne vom trezii destul de dimineaţă pentru a merge la cumpărături. Nu de alta, dar eu am încercat să refuz invitaţia primită, aducând ca argument principal faptul că nu am nimic potrivit cu care să mă îmbrac. Urma că eu să îl sun la ora opt şi jumătate pentru a verifica dacă s-a trezit sau nu, apoi să mă îmbrac în ceva comod şi să aştept ca el să vină să mă ia.

Ideea lui de a-mi petrece noaptea în casa familiei Turner, le-a surâs tuturor, mai puţin mie. Nu ştiam ce ar trebui să fac, dar atunci când am auzit-o pe mama iubitului meu rugându-mă să rămân şi pe mama susţinându-l pe Dylan, am hotărât că nu am nimic de pierdut. L-am însoţit în dormitor, nu înainte de a le ura „noapte bună" părinţilor lui şi ne-am băgat în pat. Am mai discutat câteva minute,maxim zece, despre petrecere, amândoi ajungând la concluzia că a fost plictisitoare, dar folositoare pentru cei ce se vor bucura de banii strânşi, apoi am adormit.

Mai privesc câteva clipe cerul ce încet, încet se luminează în totalitate, apoi hotărăsc să mă întorc în pat. Locul în care eu am dormit este acum ocupat de Dylan, aşa că sunt nevoită să ocolesc patul pentru a mă aşeza pe porţiunea rămasă liberă.

Sub greutatea mea, salteaua se curbează puţin. Brunetul ce încă doarme, bombăne ceva şi se întoarce cu faţa la mine. Pentru o secundă, am avut impresia că s-a trezit, dar ochii îi sunt încă închişi.

—De ce nu dormi? Întreabă în cele din urmă, aşezându-şi un braţ sub cap, dar neîndrăzdind să deschidă ochii.

—Pentru că nu îmi este somn!

—Ar trebui să îţi fie! Ne-am culcat târziu! Au trecut măcar două ore de când ne-am aşezat în pat?

Ia una din pernele învelite în mătase albă, de pe pat şi şi-o pune pe faţă. Gestul lui mă face să cred că este deranjat de lumina palidă ce a invadat cameră.

Iubire periculoasăUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum